Ajutor pentru suflet- Decembrie 2011

 

Dragi cititori,

Cu toate ca luna decembrie este o luna intunecoasa in partea de nord a planetei noastre, noi asteptam sezonul festiv cu multa bucurie. Acest volum este un ajutor pentru a aduce lucruri si oameni din nou impreuna in acest timp al sperantei. Este, de asemenea, un timp al iubirii. Acest volum de ajutor pentru suflet este mai presus de toate in slujba acestei iubiri. Il dedicam dvs impreuna cu cele mai bune urari din partea mea si a sotiei mele Sophie.

Al dvs,

Bert Hellinger

 

 

Continut

Venirea

Anticiparea cu bucurie

Barbatul si femeia

Casatoria

Destinul

Soarta care-ti apartine

 

Intelepciunea

Viata

Iubirea

Iubirea pentru tot

Iubirea in cercuri tot mai vaste

Inima pura

 

Parintii nostri

Inceputul iubirii

 

Sezonul festiv

Noaptea sfanta

 

Ordinea succesului

Succesele vietii noastre

Nasterea

Sa ne gasim mama si sa o primim pe deplin

Miscarea catre mama

Consecintele unei miscari intrerupte catre mama

Miscarile catre success

Intoarcerea binevoitoare catre ceilalti

 

Sfarsitul anului

In fiecare an, din nou

Pregatit

 

Pace

Pace

Sfantul Ierusalim

 

Cuvinte de intelepciune

 

Venirea.

Anticiparea cu bucurie

Perspectivele fericite anticipeaza ceva ce urmeaza sa vina. Suntem atat de fericiti in legatura cu asta incat este deja cu noi, in bucuria noastra. Tot ceea ce mai ramane de facut este sa soseasca.

Cu bucuria noastra, noi atragem prin ravna evenimentul mai aproape de noi. Mergem sa-l intalnim cu bucurie, fortandu-l astfel sa vina cu veselia noastra. Cand, in sfarsit, vine, bucuria este probabil de scurta durata. Totusi, anticiparea noastra fericita a fost lunga, am savurat-o deja cu mult timp inainte ca evenimentul sa aiba loc.

Dispare oare in acel moment bucuria anticiparii? Este ea inlocuita cu bucuria imediata? Sau putem sa o preluam, s-o inglobam in bucuria momentului? Bucuria noastra este deplina numai daca este completata de tot ceea ce o acompaniaza: bucuria de dinaintea evenimentului, bucuria de dupa eveniment si bucuria amintirilor fericite.

Cum arata atunci viata noastra zilnica? Cat de plina de bucurii poate fi ea pentru noi, avand in vedere anticiparea fericita a ceea ce ne asteapta precum si amintirile noastre frumoase?

Exista o bucurie fara sfarsit.Este bucuria spiritului. O experimentam acum si aici, prin perspectivele noastre. Miscarea lui este o bucurie creativa. Aduce ceea ce anticipeaza cu bucurie. Este o bucurie mereu noua. Este bucuria iubirii, a iubirii pure.

 

 

Barbatul si femeia

Casatoria

Casatoria uneste un barbat si o femeie intr-un parteneriat al convietuirii impreuna, care ii uneste pentru intreaga viata si care va continua prin copiii lor. De asemenea, uneste familiile din care provin cei doi parteneri, chiar daca sunt la capete opuse si poate chiar se lupta intre ei.

In timpuri stravechi, nu era neobisnuit ca regatele care mai inainte se luptau intre ele pentru suprematie sa se uneasca prin nunti regale. “Tu, Austria, casatoreste-te”, era odinioara, motto-ul dinastiei Habsburgice.

Concilierea imperiului lui Alexandru cel Mare si continuitatea lui sub forma imperiului Roman a fost posibila datorita faptului ca Alexandru le-a spus soldatilor sai sa faca pace cu popoarele subjugate prin casatoria cu femeile acestora.

Astfel, o casatorie depaseste cu mult semnificatia sa initiala de uniune intre un barbat si o femeie. Ea reprezinta modelul si fundamentul oricarei uninuni care aduce pace. In trecut, un tratat de pace era adesea pecetluit printr-o casatorie.

In schimb, separarile sunt de asemenea sprijinite, atunci cand castoria dintre membri de nationalitati, rase si religii diferite este respinsa sau chiar interzisa.

Astfel, casatoria este un model de baza care elimina separarea, prin iubire. Este un model al creatiei, un model divin care face si care aduce pace.

Asadar, ce inseamna cand, in casatoria lor, un barbat si o femeie sunt constienti de dimensiunea iubirii si uniunii lor? Dincolo de iubirea si uniunea lor personala, cei doi recunosc ca ei insisi sunt totuna cu miscarea cratoare a iubirii. In acest sens, casatoria lor este un moment remarcabil si sacru.

 

Destinul

Nu exista destine teribile. Exista doar destine. Nu exista un destin rau, dupa cum nu exista nici un destin bun. Nu putem spune vreodata ce este bun si ce este rau. Destinul are grija de noi.

Cuvantul „destin” este ceva inca neexplicat. Conceptul de destin sau imaginea destinului nu se potriveste cu nimic altceva. Un spirit actioneaza in spatele destinului sau ceva spiritual, ceva maret. In fata acestei puteri, totul este la fel de demn, nimic nu se poate pierde cand aceasta forta vegheaza si nimeni nu este mai bun sau mai rau, mai fericit sau mai nefericit.

Am citit recent un poem scris de Rilke. Am fost adanc miscat. Este un poem despre moarte. Rilke avea idea ca moartea este peste tot in jurul nostru. Moartea traieste in noi, este o parte a vietii. Cand el vorbeste in aceasta poezie despre moarte, vorbeste si despre Dumnezeu, orice inteles ar avea pentru noi.

Poemul suna astfel:

Exista unul ce ne ia pe toti in mana lui

Pe toti cei care ca nisipul printre degete-i alunecam

El le alege pe cele mai frumoase dintre regine

Si-n marmura alba le sculpteaza

Asternandu-le-n liniste pe muzica ei,

Punand regii langa sotiile lor

Facuti din exact aceeasi piatra.

 

E unul ce ne ia pe toti in mana lui

Pe toti care-asemeni sabiei slabe ne frangem.

Nu e-un strain, caci vietuieste-n sangele

Ce salta si-odihneste-a noastra viata.

Ca face nedreptati nu-mi vine-a crede,

Dara pe multi i-aud vorbindu-l chiar de rau.

 

Propria soarta a cuiva

Fiecare dintre noi este fixat intr-un destin anume. Il primim prin familia noastra de origine. Avem de la familia noastra anumite lucruri setate dinainte, hotarate de destin, iar noi suntem de acord cu aceasta.

Apoi, intalnim un partener. Barbatul intalneste o femeie, iar femeia intalneste un barbat. Fiecare dintre ei are o soarta personala, insa acum cele doua destine diferite se intalnesc. Probabil ca fiecare destin il asteapta pe celalalt, deoarece prin destinul celuilalt gaseste o-mplinire si o completare. Acest lucru este reciproc valabil.

In acest sens, barbatul si femeia devin o comuniune intre destine. Copiii lor preiau ambele destine. Ambii parintii devin impreuna destinul copilului lor.

Se intampla insa uneori ca destinul unuia sa fie atat de diferit de al celuilalt, incat unuia dintre partneri nu-i este permis sa mentina aceasta comuniune intre destine. Prin urmare, acesta trebuie sa-si urmeze destinul propriu si sa il elibereze pe celalalt, abandonandu-l.

Adeseori se intampla astfel. Intr-o casatorie care dureaza de mult timp, este posibil ca destinul unuia dintre parteneri sa devina atat de puternic incat sa nu mai poata fi suportat de catre celalalt. Astfel, un partener il lasa pe celalalt cu destinul lui si alege sa-si urmeze propriul destin.

In acest caz, unul dintre parteneri ii poate spune celuilalt: „Te iubesc si iubesc ceea ce ne conduce pe fiecare dintre noi”. Oriunde este condus unul dintre partneri, celalalt este de acord, cu iubire. Apoi este posibil sau chiar trebuie sa se desparta, dar se despart cu dragoste.

De exemplu, cand destinul unuia dintre parteneri este sa nu poata avea copii, iar celalalt doreste sa aiba copii, primul nu se poate astepta ca celalalt sa-i impartaseasca destinul de infertilitate. Asa ca acesta dintai ar trebui sa-l elibereze pe celalalt si sa spuna: „Te iubesc si iubesc ceea ce ne conduce pe fiecare pe drumurile noastre”. Apoi se pot desparti. Fiecare isi urmeaza destinul si drumul propriu.

Asa cum este cazul aici, barbatul este eliberat cand femeia ii spune: „Te iubesc si iubesc destinul nostru, care ne conduce pe drumuri diferite.” Astfel, ei sunt impreuna si totusi separati. Fiecare dintre ei este cu propriul destin; eliberat si neimpovarat de destinul celuilalt, fiecare lasandu-l pe celalalt liber.

 

 

 

Intelepciunea

Viata

Tot ceea ce este viata se misca neintrerupt, cu precadere deoarece, in feluri diverse, se bazeaza pe si are nevoie de ceva care o face capabila sa isi urmeze propriile miscari. Pentru ce se misca oare? Numai pentru a ramane in viata si pentru a transmite viata mai departe. Se dezvolta si creste catre acest scop. Invatarea, repetitia, exersarea, au doar un singur tel. Orice se intampla in plus serveste aceluiasi scop de a proteja viata pentru a o transmite mai departe.

A trai inseamna deopotriva a convietui cu multi altii intr-un schimb complex intre a da si a primi, in rezonanta si armonizare continua, astfel incat aceste schimburi sa serveasca vietii fiecaruia dintre noi si vietilor altora, dar si vietii in ansamblul ei. In acest sens, viata noastra personala este ancorata in integralitatea vietii. Astfel orice facem, orice realizam, precum si ceea ce infaptuim cu adevarat, reprezinta si mai multa viata. Chiar cand viata noastra, a fiecaruia, ajunge la sfarsit, ea inca mai serveste vietii care continua dupa noi.

Asadar, catre ce ne indreptam, in cele din urma? Catre viata noastra, spre a pastra viata noastra vie. De indata ce viata noastra se afla in pericol, printr-o boala, de exemplu, sau printr-un pericol extern, orice altceva dispare in umbra. Viata are prioritate in fata a orice altceva.

Bineinteles, uneori ne intrebam de unde vine si unde se duce viata. Oare mai traim atunci cand facem asta? Sau vrem sa ne ridicam deasupra acestei vieti prin intrebari, trecand dincolo de aceasta viata din aici si acum?

In schimb, daca ramanem pe deplin concentrati pe fiecare aspect al vietii noastre, viata isi atinge plinatatea ei in fiecare moment. In plus, miscarea vietii ramane nemiscata, nemiscata si prezenta in atentia noastra, nemiscata, adica deplina. Nimic nu trece dincolo de aceasta viata. Viata este in intregime aici – inceputul, mijlocul si sfarsitul, toate deodata.

Ne imputinam oare fiinta facand acest lucru? Devenim oare mai egocentrici? Sau poate dimpotriva; suntem pe deplin prezenti in viata noastra si concentrati asupra vietii noastre, catre deplinatatea ei prezenta chiar acum.

In acest sens, poate fi ceva dincolo de viata aceasta? Vreun scop pe care viata noastra-l deserveste? Au oare nu este totul deja prezent in viata noastra, inclusiv ceea ce ne imaginam si consideram uneori a fi mai presus decat viata?

De exemplu, ce altceva poate insemna dragostea lui Dumnezeu decat sa iubesti viata asa cum este? Ce altceva inseamna dragostea pentru aproapele noastru decat iubirea pentru viata tuturor oamenilor? Ce altceva mai maret sa fie religia decat a onora si a iubi viata in toate formele ei, in special acelea care-o fac sa rodeasca? Si atunci nu este iubirea sexuala modul in care il slujim in mod hotarator pe Dumnezeu? Nu este ea abandonul hotarator in fata vietii si in fata lui Dumnezeu? Nimic nu intrece aceasta iubire.

Ce este spiritul atunci? Poate fi diferentiat de viata? Sau poate nu toate realizarile spiritului ofera intelegere despre viata? Nu sunt toate realizarile spiritului in slujba vietii?

Trebuie se ne dam deopotriva seama ca exista si o miscare impotriva vietii, ca uneori ne comportam ca si cum punem putin pret pe viata si o sacrificam in favoarea altor scopuri: viata noastra personala, viata altora, viata insasi, de care depindem si care face posibila propria noastra viata. Asadar, vrem sa ne punem pe noi insine mai presus de viata.

Intrebarea este in ce masura oferim prioritate vietii? Pentru a raspunde este nevoie de un lucru simplu: atunci cand ne dorim ceva, trebuie numai sa simtim in interiorul nostru daca serveste sau dauneaza vietii. Atnuci cand avem chef sa mancam sau sa bem ceva deosebit sau cand lasam curiozitatea sa ne conduca, sau cand infaptuim ceva care mai degraba serveste vanitatii noastre, suntem, intr-adevar, mai secatuiti de viata si de bucuria de a trai decat daca am fi urmat miscarea vietii care ne-ar fi pus pe cursul nostru natural inainte sa apucam a urmari astfele de lucruri.

Un mic exercitiu ar fi de folos aici. Cand simtim o astfel de tentatie in noi, ne oprim pentru un moment. Ne concentram pe miscarea corpului nostru care este intodeauna atent, dorind sa ne mentina viata si s-o duca mai departe. Devenim una cu aceasta miscare si s-ar putea chiar sa uitam ca am vrut sa ne miscam independent de ea sau chiar impotriva ei. Si, dintr-o data ne trezim intr-un acord deplin cu momentele decisive ale vietii noastre, ne simtim ca facand parte din intregul ei si ne simtim impliniti. Acest lucru se intampla intotdeauna in sanul vietii, nu cand ne dorim sa ne ridicam deasupra ei.

Aceasta miscare este in esenta ei o miscare a iubirii pentru viata, o miscare a iubirii pentru alti oameni si pentru lumea intreaga, o miscare de admiratie si de veneratie. Este o miscare spirituala, deoarce atinge esentialul si este totuna cu acesta in toate privintele.

 

Iubirea

Iubirea pentru tot

Dragostea pentru tot se exprima pe sine intr-un mod destul de simplu: privim la toate si le dam un loc in inima noastra. Aceasta presupune o atitudine interioara. Iisus a exprimat acest lucru intr-o propozitie atat de frumoasa: „Fiti milostivi asa cum este Tatal meu din cer. El lasa soarele sa straluceasca peste rau si peste bine in mod egal. Si lasa ploaia sa cada peste ceea ce este drept sau nedrept, in mod egal.” De ce se intampla asa? Pentru ca Dumnezeu este in rezonanta cu tot.

 

Iubirea in cercuri tot mai vaste

Este o poezie frumoasa la inceputul cartii de poezii a lui Rilke, “Cartea orelor”:

In cercuri tot mai vaste imi duc viata mea

Care cuprind intr-o imbratisare tot ce ma-nconjoara

Pe ultimul de nu-l pot incheia

Eu tot voi incerca.

 

Am schimbat putin pentru mine insumi, astfel:

In cercuri tot mai vaste imi traiesc iubirea,

Care cuprind intr-o imbratisare tot ce ma-nconjoara

Pe ultimul de nu-l pot implini - sa iubesc pe toata lumea,

Eu tot am sa incerc.

 

Fiecare pas pe aceasta poteca este un castig prin care putem creste si deveni mai bogati.

 

 

 

 

Inima neprihanita

Cum ar putea gasi pacea cei exclusi, respinsi, uitati, victimele, de exemplu, si toti cei care au fost implicati in moartea lor? Atunci cand intram in rezonanta cu ei, cand ne putem uita la ei fara a le cere ceva, cand ne uitam cu respect la ei si la soarta lor, abia atunci ei se pot linisti, iar noi nu mai suntem nevoiti sa-i purtam in interiorul nostru. La final, din dragostea pentru tot ce exista, privirea noastra nu mai zaboveste asupra lor, ci se poate indrepta catre altceva, aflat mai presus. Doar in aceasta privire catre ceva aflat mai presus, putem fi toti egali, putem fi la fel ca toti ceilalti si in acelasi timp putem fi liberi sa ne traim propriul destin si propria noastra implinire.

Ceea ce am spus despre iubire nu este nici pe departe totul. Ea continua, in acelasi timp, catre un nivel mai inalt. Privindu-i – prin acest mod de a-i privi – devenim centrati pe noi insine si ne simtim in largul nostru, ne este usor.

Acum va voi spune o povestire care insumeaza toate acestea si care ne ajuta sa percepem aceasta iubire. Se numeste „Inima neprihanita”:

„Cum poate ajunge inima noastra neprihanita? Eliberand din inima noastra fiecare fiinta umana pe care am intalnit-o, in mod special pe cei foarte apropiati. Eliberam pe fiecare si ii lasam in seama altcuiva: a parintilor lor, a copiiilor lor, a destinului lor.

Ce efect are acest lucru? Ceilalti se simt eliberati de noi. Eliberati de asteptarile si dorintele noastre, eliberati de ingrijorarile noastre, de gandurile noastre, de judecatile si de destinul nostru.

Astfel, si noi ne simtim eliberati de ei. De dorintele si asteptarile lor, de ingrijorarile lor, de ganduri, de judecati si de destinul lor. Devenim de asemenea eliberati de vina lor si de ceea ce ei, probabil, ne-au facut.

La fel si ei devin eliberati de vina noastra si de ceea ce, probabil, le-am facut. Noi devenim liberi de pretentiile comune, ale noastre catre ei si ale lor catre noi.

Suntem oare astfel lipsiti de sentimente sau poate de iubire? Dimpotriva, o inima neprihanita doar simte. O inima neprihanita pur si simplu iubeste.

Neprihanit inseamna in acest caz a fi in acord cu sursa noastra ultima, a celorlalti si cu a noastra. Inseamana a fi pur precum iubirea sursei primordiale, daca ne este permis sa vorbim despre iubire in acest caz. Aceasta iubire ii vrea pe ceilalti asa cum sunt, este iubirea pentru inceputul si sfarsitul lor.

Aceasta este iubirea pura si bucuria pura. Uneste totul fara sa lege, separa totul fara sa desparta. Este pur si simplu acolo.

O inima pura stie de asemenea despre dependenta ei de ceilalti si este de acord. Stie si de dependenta altora de ea si este de acord. In aceste dependente, inima ramane pura.”

 

Parintii nostri

 

Inceputul iubirii

Viata noastra incepe cu iubirea parintilor nostri. Inainte sa ne nastem, ei s-au iubit unul pe altul si au deveniti iubiti, in sensul cel mai intim si sincer cu putinta. Noi avem la origine aceasta iubire.Ne uitam la ei ca si cuplu si ne uitam la iubirea lor ca barbat si femeie. Ochii nostri incep sa straluceasca. Ce poate fi mai frumos, mai maret, mai profund si mai plin de bogatie pentru ei si pentru noi? Ne deschidem inima la aceasta iubire si ii raspundem cu bucurie si anticipare.

Astfel si iubirea noastra incepe la fel, prin iubirea acestor parinti, parintii nostri. Raspundem iubirii lor primind viata de la ei, in intregime, exact asa cum vine de la ei catre noi. Ceea ce luam noi nu este viata lor, ci doar vine prin ei. In spatele lor sunt parintii lor, parintii parintilor lor, si asa, multe generatii. Viata, in puritatea ei, a curs prin toate aceste generatii; nimeni nu poate scoate sau adauga ceva la acest lucru. Aceeasi viata a curs prin ei, pana la noi. Au facut totul cum trebuie. Nimeni nu a fost mai rau sau mai bun la asta. In transmiterea vietii, toti au fost impliniti si buni.

Astfel, ne uitam la parintii nostri acum, asa cum sunt ei si ii vedem completi, completi in slujba vietii. Orice altceva au facut sau gandit, oricare ar fi fost soarta lor, ca parinti ai nostri ei au facut totul bine. In transmiterea vietii, ei au facut totul corect. Sub acest aspect, pe acesti parinti perfecti care au facut totul corect, ii luam in inima noastra, le raspundem cu viata si iubirea care a inceput pentru noi, prin ei.

Prin parintii nostri, ii luam in inima noastra si pe parintii lor, precum si pe toti stramosii si pe toti cei cu care suntem in rezonanta, orice ar cere acest lucru de la noi si orice ne-ar darui. Ne uitam la ei toti si le spunem: „Da.” Si le mai spunem, fiecaruia: „Multumesc.” Inotam cu ei in marele rau al vietii, oriunde ne-ar conduce sau ne-ar purta. Spunem acestui mare rau al vietii: „Inot cu tine, oriunde ma porti, oricat de departe sau de aproape. Inot cu tine. Ma abandonez tie.”

 

 

 

 

 

Sezonul festiv

 

Noaptea sfanta

Noaptea sfanta inseamna o noapte care a fost facuta sfanta. Cine a facut-o sfanta? A fost facuta sfanta pentru noi de catre Dumnezeu si a fost facuta sfanta pentru Dumnezeu de catre noi. Conform traditiei biblice, Dumnezeu a adus pace omenirii, oamenilor, pentru ca el este multumit cu ei, cu ei toti.

Noi percepem aceasta pace in amintirea noastra despre prima noapte sfanta, pentru ca aceasta ne-a adus impreuna, in iubire, cu multi oameni, ale caror drumuri poate chiar difera de ale noastre. In noaptea sfanta ne reinnoim bucuria deoarece ne amintim ca Dumnezeu este bucuros in mod egal de toti oamenii – aceasta bucurie pentru tot aduce pace tuturor.

Dar pentru cine, in mod special, aduce pace aceasta noapte sfanta? Pentru parinti si pentru copiii lor, deoarece in centrul noptii sfinte, un nou nascut sta in iesle. Parintii acestui copil sunt multumiti, exact asa cum Dumnezeu este multumit de noi toti.

Parintii se percep pe ei insisi ca fiind unul in copiii lor. In acestia, ei sunt insepararbili, sunt unul, dincolo de vietile lor personale. In copii lor, ambii parinti traiesc mai departe, o comuniune in urmatoarea generatie. Asadar, cui serveste pacea lui Dumnezeu in noaptea sfanta? Serveste vietii si iubirii care au creat o viata noua. Aceasta pace serveste, de asemenea, vietii noastre personale, atunci cand luam darul noptii sfinte, primind din nou viata in toata plenitudinea ei, noua si proaspata, abia desprinsa dim mainile lui Dumnezeu, si o luam in inima noastra, astfel ca noi, cu viata noastra sa servim altor oamnei si vietilor lor.

Pe de o parte aceasta viata ne este daruita noua. Pe de alta parte, ne pune pe noi in slujba si in serviciul iubirii.

Preluam cu usurinta acesta indatorire in noaptea sfanta pentru ca este un moment de sarbatoare, in care aratam iubire celorlalti daruindu-le, din adancul inimii noastre, ceva care ii face fericiti.

Cand momentele de sarbatoare se incheie, amintirea acestei iubiri ne ajuta sa depasim multe obstacole care ameninta sa semene discordie, si sa strabatem tot drumul pana la urmatoarea pace si pana la urmatoarea iubire. Cu aceasta iubire, ii aducem un omagiu lui Dumnezeu in fiecare zi, la fel ca in timpul Craciunului, atat in cer, cat si pe pamant.

 

 

 

 

 

Ordinea succesului

Succesele vietii noastre

Nasterea

Primul si cel mai decisiv succes al vietii noastre a fost nasterea noastra. A fost o reusita deplina si fundamentala, de vreme ce a trebuit sa ne facem singuri drum catre lumina, cu propriile puteri, fara interventie si ajutor din afara. A trebuit sa facem dovada capacitatii noastre de a ne afirma si sustine singuri. Acest succes continua sa ne sprijine pe masura ce ne traim viata. Din aceasta experienta am castigat puterea de a ne autoafirma cu succes mai apoi.

Am mers deja prea departe? Ce legatura are experienta implinirii de sine cu succesul in plan profesional? Depinde oare cu adevarat succesul nostru de mai tarziu de acest prim succes?

Cum se comporta pe parcursul vietii oamenii care vin pe lume prin cezariana sau care sunt trasi cu forcepsul? Sau cei care se nasc prea devreme si petrec sapatamani sau luni in incubator? Cum se descurca cu increderea in sine si cu asertivitatea?

Desigur, efectele unor asemenea experiente timpurii pot fi depasite mai tarziu, cel putin in parte. Ca in cazul oricarei alte dificultati sau poveri, mai tarziu putem dobandi o forta sau o capacitatea speciala din aceste situatii.

Totusi, aceste experiente ne limiteaza si ne creaza provocari pe care poate suntem mai in masura sa le depasim, odata ce le intelegem radacinile. Apoi suntem poate in masura sa compensam ce am pierdut, sau poate chiar sa recastigam ce am pierdut, in alte feluri si de obicei cu ajutorul altora.

 

Sa ne gasim mama si sa o primim pe deplin

Urmatorul eveniment hotarator si urmatorul succes este miscarea catre mama noastra, care este acum o contraparte a noastra, si se afla acolo ca sa ne ia la sanul ei si sa ne hraneasca. Prin laptele ei, noi luam din nou viata de la ea, de aceasta data din afara ei.

Care este natura succesului inradacinat in acest eveniment, care ne pregateste pentru succesul ulterior in viata si in munca? Considerand-o pe mama drept fantana vietii noastre, cu orice curge prin ea catre noi, ne preluam propria existenta; in masura in care ne primim mama, ne primim propria viata in intregime.

A primi nu are aici o conotatie pasiva, ci una activa. Este nevoie ca noi sa sugem cu putere pentru ca laptele mamei sa curga. Este nevoie sa strigam pentru ca mama sa vina. Este nevoie sa ne aratam bucuria si fericirea pentru darurile ei. Prin ea, ne imbogatim.

Mai tarziu, in viata, se vede faptul ca cei care resusesc sa-si primeasca pe deplin mama in acest fel, devin oameni fericiti si de succes. Ne raportam la viata noastra in ansamblul ei, inclusiv la viata noastra profesionala, in acelasi fel in care ne raportam la mama noastra. In masura in care ne respingem mama, respingem viata si profesia noastra. Si, corespunzator, viata si munca noastra ne resping in egala masura.

In aceeasi masura in care oamenii sunt mutumiti de mama lor, sunt fericiti si se bucura de viata si de munca lor. Asa cum mama le daruieste tot mai mult pe masura ce primesc de la ea cu dragoste mult, viata lor si viata lor profesioanala le va darui succes.

Aceia care au retineri in ceea ce o priveste pe mama lor, au de asemenea retineri in privinta vietii si a fericirii. Asa cum mamele lor se retrag ca rezultate al retinerilor si respingerii, in acelasi mod viata lor si succesul se va retrage, risipindu-se.

Cu ce incepe succesul nostru? Incepe cu mama noastra.

Cum vine succesul catre noi? Atunci cand mama noastra este bine-venita la noi; si cand o onoram ca fiind mama noastra, succesul vine.

 

Miscarea catre mama

Unii oameni au avut experiente timpurii care ii impiedica sa-si primeasca mama. De exemplu, au trait o separare timpurie de mama lor. Poate au fost dati altcuiva pentru o perioada sau poate mama lor a fost bolnava, sau poate ca ei au fost bolnavi, iar mamei nu i-a fost permisa vizita. Aceste experiente au determinat schimbari majore in sentimentele noastre si in comportamentul nostru de mai traziu.

Durerea separarii si sentimentul de a fi pierdut fara Mama, disperarea de nu putea fi cu ea, cea de care avem atat de multa nevoie, duce la o decizie interioara care spune, de exemplu: „Renunt”, „Raman singur”, „De-acum voi sta departe de ea” sau „Ma indepartez de ea”.

Mai traziu, cand acestui copil ii este permis sa mearga din nou catre mama, el va pastra adesea distanta. Acest copil poate ca n-o va lasa pe mama sa-l atinga, se va inchide in fata ei si a iubirii ei. Mama asteapta in van, iar cand incerca sa se apropie pentru a lua copilul in brate, copilul ramane intr-o respingere interioara pe care adesea o si exprima.

 

Consecintele unei miscari intrerupte catre mama

Miscarile intrerupte catre mama au consecinte pe termen lung in viata si succesul nostru de mai tarziu.

Cand copiii cu astfel de experiente doresc, mai traziu in viata, sa mearga spre cineva, spre un partener de exemplu, corpul lor isi aminteste trauma separarii timpurii. Asa ca ei se opresc din miscare, in loc sa mearga spre celalalt, ei asteapta ca acesta sa vina spre ei. Adesea, cand cineva vine spre ei, au probleme in a tolera apropierea. Ei il resping pe cel care vrea sa se apropie, intr-un fel sau altul, in loc sa-l primeasca cu bucurie. Acest lucru le cauzeaza suferinta, totusi ei nu se pot deschide decat cu precautie si, adesea, pentru scurt timp.

Acesti oameni au experiente similare chiar si cu copiii lor. Au de obicei probleme in a tolera apropierea copiilor.

Care este solutia? Acesta trauma poate fi depasita doar mergand la cauza. In general, orice trauma este o situatie in care o miscare ar fi fost necesara, dar a fost imposibila si, astfel, am ramas blocati, impietriti in timp.

Cum se poate rezolva aceasta trauma, aceasta impietrire? Se poate rezolva in planul sentimentelor si al amintirilor noastre, cand, in ciuda fricilor, ne intoarcem la situatia dureroasa si facem acum ceea ce a fost imposibil atunci. Preluam miscarea intrerupta si ne miscam acum in directia in care am tanjit atunci sa ne miscam.

Cum se intampla acest lucru in cazul in care este vorba despre o intrerupere timpurie in miscarea catre mama?

Ne intoarcem la situatia care a fost cu multa vreme in urma, devenind din nou copil, cum eram atunci, si ne uitam la mama noastra asa cum ne uitam pe-atunci. Chiar daca durerea, frustrarea si mania pe care le simteam atunci izvorasc din nou in noi, facem un pas mic catre ea – cu dragoste.

Ne oprim, ne uitam in ochii ei si asteptam curajul si puterea de a face urmatorul pas. Din nou, ne oprim si, simtind si fiind constienti de emotiile din interiorul nostru, le suportam, cu iubire pentru noi insine si pentru mama noastra. Apoi, cu curaj, facem urmatorul pas si, din nou, incet, un pas dupa altul, pana cand ajungem in bratele mamei, abandonand orice retinere, pierzandu-ne in corpul ei, imbratisati si tinuti strans de ea, ajungand din nou la mama cu toata iubirea noastra de copil, iubire care nu ne-a parasit niciodata pe noi sau pe ea, simtind deopotriva toata iubirea mamei, care la randul ei nu ne-a parasit niciodata, fiind din nou una cu ea.

Mai tarziu, verificam, la inceput printr-o miscare interioara, daca am putea de asemenea reusi aceasta miscare catre partenerul nostru iubit. Ne uitam in ochii partenerului si, in loc sa asteptam ca acesta sa vina spre noi, facem noi un pas mic catre el. Dupa un timp, cand am strans suficienta incredere in sine, mai facem un pas. Astfel, incetisor, pas dupa pas, castingandu-ne incet siguranta, mergem inainte pana cand ne luam iubitul in brate, iar partenerul nostru isi pune mainile in jurul nostru, ne imbratisam, gasind liniste sufleteasca in aceasta imbratisare. Continuand inca miscarea unul catre altul, ne lasam corpurile si sufletele sa se gaseasca si mai profund, si ramanem asa, in aceasta fericire, mult timp.

Miscarile catre success

O intrerupere timpurie a miscarii catre mama revine mai tarziu sub forma unui obstacol dificil in succesul nostru in munca, profesie, in actiunile noastre. Aici, de asemenea, este de mare importanta sa mergem noi catre succes si sa nu asteptam sa vina el la noi. Ca de exemplu, atunci cand asteptam recompense fara sa depunem un efort corespunzator sau cand ii impingem pe altii sa faca un lucru in loc sa ne implicam noi insine sau cand cand ne retragem in loc sa mergem cu bucurie catre oameni si munca. Fiecare succes are fata mamei noastre.

Aici, de asemenea, exersam aceasta ca o miscare interioara spre succes, spre alti oameni, in dorinta noastra de a realiza ceva pentru ei, de a ne pregati sa-i servim, in loc sa ezitam, sa stam nemiscati si sa-i asteptam pe ei sa se miste.

Mergem spre ei, mergem spre succes, pas cu pas si, cu fiecare pas, o simtim pe mama stand cu dragoste, in spatele nostru. In apropierea ei, suntem bine echipati pentru succesul nostru si vom ajunge acolo, exact asa cum am reusit sa ne reunim cu mama. Mai intai, mergem sprea ea, apoi mergem spre succes.

 

A ne intoarce cu bunavointa catre ceilalti

A-i privi cu bunavointa pe ceilalti este o miscare care incepe in inima noastra. Aceasta miscare vine foarte usor de indata ce am reusit sa ne intoarcem catre mama noastra.

Dar ce se intampla daca ceva ne-a stat in cale atunci cand ne-am intors catre ea si miscarea a fost intrerupta de timpuriu? Atunci, ca si consecinta, in loc sa ne intoarcem si sa-i privim pe ceilalti si pe noi insine cu iubire si respect, ne intoarcem de la ceilalti si de la noi insine. Aceasta instrainare devine miscarea de baza in interior si in exterior, actionand in toate relatiile noastre, inclusiv in cea cu succesul.

Cum putem transforma instrainarea intr-o miscare de apropiere fata de viata, fata de altii, fata de succes si fata de propria noastra fericire?

Sugerez un exercitiu interior pentru aceasta. Cu ajutorul acestui exercitiu, poti percepe miscarile interioare ale corpului tau, in primul rand pe cea de instrainare sau indepartare; apoi o poti schimba transformand-o intr-o miscare atotcuprinzatoare de compasiune.

Iata exercitiul in detaliu:

  1. Stam, cu spatele drept, pe marginea unui scaun, respiram adanc pe gura si inspiram pe nas. Tinem ochii deschisi si repetam respiratia de doua ori. Apoi inchidem ochii si respiram normal. Mainile se odihnesc pe coapse cu palmele in sus.

  2. Apoi intindem bratele in fata noastra, din ce in ce mai mult, parca incercand sa ajungem la cineva. Ramanem in pozitie dreapta, simtind cum spatele nostru devine din ce in ce mai drept pe masura ce incercam din ce in ce mai mult sa ajungem cu bratele catre cineva. In mintea noastra, incercam sa ajungem la mama.

  3. Ramanand in aceasta pozitie, devenim constienti de cate ori in viata noastra si in cat de multe feluri, ne-am indepartat de ceilalti in loc sa ne apropiem de ei. Ramanem in aceasta pozitie chiar dace ne este dificil in acest moment. Ne miscam bratele si mainile deschise si mai inainte in timp ce spatele ramane drept.

  4. Incet si cu grija, deschidem ochii. Fara sa ne miscam, ochii percep mediul in care suntem, dintr-o data, ca un intreg. Ne intoarcem catre acest intreg, mai intai catre fiecare parte, apoi si catre partea din spate.

  5. Ne intoarcem, cu atentie auzul catre mediul din jur. Ciulim cu atentie urechile, pregatiti si doritori sa auzim totul, inclusiv ce doresc altii sa ne spuna si impreuna cu ei experimentam intoarcerea nostra catre mama si catre oameni, spre iubire si incredere, laolalta cu ceilalti.

  6. Acum respiram de trei ori. Mai intai, expiram si apoi inspiram, de trei ori. Ramanem asezati cu spatele drept, usor aplecati catre inainte.

  7. Deodata simtim o legatura diferita cu multi oamnei, ochii nostrii sunt larg deschisi si stralucitori. Cu urechile ciulite catre ei, simtim ca ne intoarcem spre ei intr-un mod diferit, inclusiv catre cei cu care avem legaturi in profesia si afacerile noastre.

Ce se intampla cu succesul nostru acum? Ne mai face sa-l asteptam? Ce se intampla cu bucuria si fericirea noastra? Toate se intorc spre noi, la fel ca mama noastra.

 

 

Sfarsitul anului

In fiecare an, din nou

De fiecare data, in fiecare an, anul vechi se incheie si un nou an incepe. Orice s-ar fi intamplat in vechiul an si orice ar aduce nou an, o lege cosmica lucreaza pentru schimbarea anului. Pamantul se invarte in jurul soarelui, de care este atras si tinut pe orbita, pe parcursul unui an si apoi isi reincepe miscarea. Acest lucru se intampla indiferent de evenimentele care au avut sau vor avea loc pe pamant.

La sfarsitul anului, putem deveni in mod constient parte din acest ritm cosmic. Cum? Cu calm si relaxare. Oricum totul isi urmeaza cursul cosmic. Tot ceea ce apare ca fiind urgent si foarte important se indeparteaza pentru a face loc unui lucru etern, care ramane la fel pentru noi, mereu in aceeasi miscare.

Si noi ne miscam in jurul centrului impreuna cu pamantul, un centru uman, punctul nostru central. Aceasta miscare este si ea o miscare cosmica. Faptul ca ne miscam in jurul soarelui, si ca soarele graviteaza la randul lui, acestea sunt apecte care ne depasesc. Percepem acest lucru ca fiind coplesitor si independent in toate privintele de existenta noastra. Dar faptul ca gravitam in jurul propriului nostru centru, pe care il percepem ca fiind infinit de departe de noi, ne face sa ne simtim totusi in puterea lui, fara a ne putea elibera vreodata.

Cu fiecare an, ceva merge mai departe, in cosmos si in noi. Cum privim anul vechi si cum il privim pe cel nou? Cu usurinta. Ne punem in acord interiorul si exteriorul cu cu un pendul cosmic. Ca urmare, lasam vechiul an sa se termine, asa cum a fost el si lasam noul an sa vina, cu orice ar aduce, fara sa avem nici un regret si fara nici o ingrijorare pentru ceea ce va veni.

In fiecare an, devenim din nou constienti ca noi mergem inainte, si ca lumea merge inainte, totul este fixat intr-o miscare eterna pe care ne putem baza si in care putem avea incredere.

Avem noi vreo importanta pentru aceasta miscare cosmica? Evident, da, altfel nu am fi purtati de ea.

Putem cadea in afara acestei miscari? Evident, nu. Deoarece aceasta miscare este cosmica, nimic nu poate fi separat sau exclus din ea. Dimpotriva, cosmic inseamna ca totul este conectat cu toate celelalte, si, mai mult, este conectat cu forta care actioneaza in toate lucrurile, care misca si doreste totul pe masura ce se misca.

Astfel, in fiecare an, din nou, la schimbarea anului, continuam sa gravitam pe orbitele noastre, mai mari sau mai mici. Cum? Cu incredere.

 

Pregatit

Suntem pregatiti pentru ceea ce vine. Pregatiti sa ne uitam inainte si sa lasam in urma ceea ce s-a terminat. Doar cand vom lasa trecutul in urma, putem fi deschisi catre ceea ce urmeaza.

Cand parasim tot, suntem pregatiti pentru ceea ce este esential. Astfel pregatiti, ne eliberam de tot ceea ce a fost si de tot ceea ce va urma, gata sa existam pentru un moment si sa disparem in urmatorul, asemeni tuturor lucrurilor.

Ceea ce este esential va veni sau este deja prezent, acum si aici? Exista oare un moment prestabilit in care esentialul ni se arata? Sau este de dinainte de inceputuri acolo, si astfel se afla dincolo de orice miscare care l-ar putea genera?

Ne indreptam toata fiinta catre esential chiar acum, in fiecare moment, caci ceea ce este esential nici nu vine, dar nici nu sta deoparte. Este acolo, este intotdeauna prezent. Totusi, faptul ca suntem pregatiti pentru esential, pentru ceea ce este ultim, se consitutie intr-o miscare. Ce fel de miscare este aceasta? Este miscarea in care dam drumul, renuntam continuu, dam drumul tuturor lucrurilor.

Pierdem ceva prin aceasta renuntare? Cum am putea pierde dand drumul lucrurilor, lasandu-le sa plece, de vreme ce, ceea ce ramane este esentialul, unul si acelasi pentru toate?

Sa incerc oare sa finalizez ceva din trecut, pentru ca aceasta miscare sa il aduca mai aproape de esenta? Sau lucrurile se pot finaliza, inclusiv viata mea, deoarece ceea ce este esential si ultim, este intotdeauna prezent, facand posibil ca eu, asemeni tututor lucrurilor, sa-mi pot trai sfarsitul?

Cum ma pot pregati pentru sfarsit? Admitand ca nimic din trecut nu ma asteapta, nepermitand lucrurilor din trecut sa ma astepte ca si cum ar trebui sa restabilesc ordinea in trecut, retrospectiv.

Ce se intampla cand ceva din trecut ma asteapta in acest fel, iar eu incerc sa vin in intampinarea acestei asteptari? Mai raman oare orientat spre sfarsitul ultim in toate privintele? Aceia care ma asteapta sa pun in ordine ceva din trecut, vor ramane ei oare pregatiti si centrati pentru scopul ultim?

Asa ca voi pune deoparte tot trecutul aparent neterminat, acolo unde s-a incheiat pentru esentialul insusi, si lasand toate lucrurile din trecut, in trecut, parasind trecutul meu si trecutul altor persoane, sunt pregatit pentru ceea ce este esential.

Totusi, aceasta finalitate fundamentala, esentialul, ma poate poate pune uneori in slujba a ceva din trecut, pentru a rezolva ceva din trecut, pentru ca acel aspect nerezolvat sa poata fi pregatit pentru final si gata sa se desavarseasca. Nu este posibil oare sa ne gasim drumul catre final, doar impreuna?

Aici, de asemenea, sunt de accord cu o miscare care ma misca atata timp cat ma misca si o las sa plece cand se termina pentru mine si pentru ceilalti.

Pe de alta parte, avem nevoie sa tinem minte ca, uneori, mortii vin si ajute pe cei vii, punand ceva in ordine pentru noi. Recunoastem aici o miscare a spiritului. Ne supunem ei, in masura in care sufletul nostru o poate prelua si o poate aduce in acord cu miscarile finalitatii ultime. Aceasta inseamna, aici ca si oriunde, ca noi nu vom lasa alta miscare sa intervina intre noi si finalitatea ultima, pentru ca si in acest cazi suntem preluati direct de miscarea ei, si, singuri, suntem pregatiti pentru final.

 

 

 

Pace

Pace

Pacea vine dupa un conflict. Ii aduce impreuna pe cei care s-au opus unul altuia. Pacea reprezinta un bun sfarsit al conflictului, este rezolvarea lui. Impreuna cu pacea, reapare speranta ca separarea a fost depasita de ambele parti si este loc de pace pe viitor.

Pacea priveste inainte. Ranile sunt vindicate, mortii sunt ingropati, pagubele sunt reparate, ceea ce a fost distrus se reconstruieste. Pacea este un bun pretios si fragil. Ce o face sa reziste in viitor? Faptul ca aceia care erau in conflict isi unesc fortele pentru un scop comun, deoarece fiecare are nevoie de celalalt si depinde de el din ce in ce mai mult. De asemenea, e nevoie ca ei sa-si dea seama si sa recunoasca faptul ca au nevoie unul de celalalt, fiind dependenti in egala masura.

In acelasi timp, fiecare parte ii permite celeilalte sa fie asa cum este, sa fie diferita. Doar intre oameni diferiti pacea serveste progresului, asa cum doar un barbat si o femeie pot avea copii, pentru ca sunt diferiti.

Ce se opune cel mai mult pacii? Presupunerea aroganta ca unul e mai bun decat celalalt. Aceasta aroganta suprema alimenteaza marile conflicte.

Ce mentine pacea cel mai mult? Smerenia. Ne permite sa ramanem cu picioarele pe pamant, impreuna cu ceilalti. Numai asa putem ramane egali unul fata de celalalt si la fel de importanti. Ramanem egali cu ceilalti cu bunavointa, in pace, cu respect reciproc si cu iubire.

 

Sfantul Ierusalim

Cand va deveni Ierusalimul cu adevarat un oras sfant, ca in viziunea lui Isaia si ca in revelatia Sf. Ioan? Aunci cand fostii dusmani din razboiul sfant vor deveni toti ca unul in pasnicul regat al mortii.

Acest proces va trebui sa inceapa prin a privi catre confiscarea terenurilor care a avut loc in timpul lui Joshua, catre unificarea triburilor sub conducerea lui David si Solomon, apoi, mai departe, la razboaiele intre Israel, in nord, si Iuda in sud, la declinul ambelor regate sub asirieni si babilonieni, la impovoratoarea sarcina de reconstructie dupa exil sub Ezra si Nehemian, catre razboaiele sangeroase ale Macabeilor, executarea lui Iisus, declinul Ierusalimului sub romani, cucerirea de catre arabi, cruciadele si, dupa toate acestea, reconfiscarea tinuturilor dupa al doilea razboi mondial.

Imi imaginez cum toti se intorc. Se uita unul in ochii altuia si plang amintindu-si cat au suferit unul din cauza celuilalt si ce si-au facut unul altuia; isi redau demnitatea unul altuia si, reconciliati, vor putea lasa, in sfarsit, trecutul in urma.

Ce se intampla cu cei vii? Dupa un timp, ei realizeaza ce ii asteapta si, astfel, ei atenueaza scopurile si isi deschid inimile unii catre altii.

 

Cuvinte de intelepciune

  1. Respectul este profund.

  2. Starea de calm vindeca

  3. Vindecarea cere timp.

  4. Distanta uneste.

  5. Fiecare victorie este urmata de o infrangere.

  6. Ordinea mentine.

  7. Adictiile doresc ceea ce face rau.

  8. Vindecarea are incredere.

  9. Maine este diferit.

  10. Carnea doreste.

  11. Sa te fi gandit nu este suficient.

  12. Claritatea permite actiunea.

  13. Nu ma urc intr-un vapor care se scufunda.

  14. Aceia care stiu au nevoie de putine cuvinte.

  15. Marea fericire este acum.

  16. A ajuta cu adevarat nu impiedica alte feluri de ajutor.

  17. Ceea ce este suficent ne duce mai departe.

  18. Respectul asculta

  19. Calmitatea deschide

  20. La momentul potrivit lucrurile merg cel mai bine.

  21. Dragostea lasa sa fie.

  22. Iubirea este noua in fiecare zi.

  23. Unde nu-i munca nu-i nici iubire.

  24. Inima iubeste pe deplin.

  25. A privi inseamna a te intoarce catre ceilalti.

  26. Vindecarea reface.

  27. Dragostea asteapta.

  28. Mai intai intuneric, apoi stralucire.

  29. O anumita lumina dispare inainte de-a fi stralucit.

  30. Ceea ce pare innorat, inca straluceste.

  31. Sfarsitul inchide - si deschide ceva nou.