Despre Dragos Nicolaescu

De-a lungul copilariei mi-am dorit sa devin, pe rand, super-erou, scriitor, medic, jucator de go, filosof, psiholog, profesor Waldorf, actor, calugar, impresar artistic, sculptor. Dar am ajuns sa lucrez, timp de 15 ani, ca om de afaceri in IT&C, parcurgand toate nivelele disponibile, de la vanzator pana la director general. Am lucrat in toate tipurile de firme de la un mic magazin de retail, pana la multinationale globale. Am condus firme cu peste o suta de oameni, am vandut sute de milioane de euro in produse si servicii, am dezvoltat proiecte unice pe piata locala, am crescut o reprezentanta de multinationala aproape de la zero, am infiintat in diferite partneriate opt firme, primele patru fiind niste excelente esecuri din care am invatat o multime de lucruri folositoare ca antreprenor.

 La 40 de ani, in momentul in care am ajuns sa imi implinesc visul recunoasterii sociale (putere, recunoastere, salariu impresionant, masina pe firma etc), mi-am dat seama ca am sacrificat pe drum o multime de nevoi foarte importante pentru mine, precum: autenticitate, libertate, respect, creativitate, joc, veselie, onestitate, trairi spirituale etc. Aveam toate lucrurile pe care mi le dorisem si care credeam eu ca ma vor implini, dar nu eram deloc mai fericit decat in urma cu 15 ani. As spune chiar dimpotriva… Asa ca mi-am dat demisia si am plecat pe drumul regasirii de sine. Un drum care sa ma ajute sa ma redescopar pe mine, cel adevarat. Cel de dinainte de a sacrifica ce sunt pentru ce am. Am decis sa regasesc acele parti din mine, din sufletul meu, pe care le-am neglijat atata vreme. Am decis ca de acum inainte sa am grija de absolut toate nevoile sufletului meu. Si mai ales de nevoia de sens (sa ma implic in activitati care au sens pentru mine nu doar fiindca imi cere cineva sau fiindca trebuie), de autenticitate (sa spun si sa fac doar ceea ce este in acord cu valorile mele), de relaxare si bucurie (alaturi de prietenii de suflet cu care discut ore in sir despre sensul vietii, ori impreuna cu fiul meu care ma ajuta sa redescopar bucuria jocului), de dezvoltare personala (psihologie, filosofie, meditatie, scris, Weiqi, squash, storytelling, fotografie, modelaj in lut etc.) si multe altele pe care acum le scot la lumina. In acelasi timp, valorific toata aceasta experienta de viata, punand-o la dispozitia tuturor celor care au aceleasi cautari in viata ca mine, sub forma de coaching si consultanta de business pentru startup-uri vocationale iar in viitor pregatesc cateva ateliere de lucru unice pe piata locala, lansarea unei platforme de promovare activa a freelancer-ilor, infiintarea unui incubator de afaceri vocationale si construirea unui centru de dezvoltare personala. In urma experientelor mele personale si profesionale am inteles ca marea majoritate a problemelor cu care ne confruntam in viata de zi cu zi sunt generate de nevoia noastra de vindecare si maturizare emotionala. Pentru a putea profesa cu succes si in acest domeniu am participat la o diversitate de programe de formare: constelatii sistemice familiale, terapii scurte colaborative orientate pe resurse si solutii, coaching, NLP, Comunicare Non-Violenta, Reiki, storytelling, clay modelling etc. Din toate aceste metode, constelatiile sistemice familiale in special au avut un impact major in viata mea personala, transformandu-mi viziunea despre lume si oferindu-mi instrumentele necesare pentru a vindeca ranile emotionale de care de multe ori nici macar nu eram constient. Si astfel in loc sa lupt cu incrancenare ca sa schimb lumea am inceput sa ma ocup de mine, sa ma privesc cu dragoste si acceptare, sa descopar modurile in care pot sa devin un om cat mai constient si responsabil. Si daca asta este ce cauti si tu, metoda constelatiilor iti va releva adevarurile de care ai nevoie pentru a creste pe aceasta cale.  Daca sunteti inspirati de experienta mea si sunteti decisi sa faceti o schimbare in viata dumneavoastra ma puteti contacta pe email la adresa: dragos.nicolaescu@me.com Cu drag,Dragos Nicolaescu