Ajutor pentru suflet- Februarie 2011

Scrisori Bert Hellinger

             

 

 

Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi,

scrisori cu aparitie lunara

Februarie 2011

 

Dragi vizitatori ai acestei editii a “Ajutorului pentru suflet”,

astazi va voi introduce in mistica naturala aplicata. Am prezentat-o intr-un mic grup, ca pe o discutie si un curs, in Hamburg. Va voi lua alaturi de  mine pentru a va infatisa acest curs.

            Dar nu va ingrijorati, totul se va intampla intr-un mod care ne conecteaza cu viata noastra de zi cu zi si ne ajuta in multe privinte, purtandu-ne mai departe, in iubirea  si in relatiile noastre.

            Intre altele voi spune ceva despre Rilke. In multe dintre poemele sale se dezvaluie pe sine ca un mistic natural de un tip special, ca si pentru mine, in Sonetele catre Orfeu, mai mult decat oriunde in opera sa. Daca va veti deschide catre ele, puteti experimenta imediat ce poate semnifica misticismul natural.

            Si este, de asemenea, mult mai mult aici din ceea ce va poate fi de  ajutor in viata dumneavoastra, intr-un mod bun. Va invit sa descoperiti!

 

  Cu stima,

                   Bert Hellinger

 

 

           

 Misticism

Misticismul natural

Sunt fericit sa ma aflu aici si sa impartasesc cu voi experiente legate de misticism. Misticismul este descris aici ca o transcedere naturala. Multi asociaza imagini religioase, si de asemenea, idei specifice despre Dumnezeu, cu acest cuvant: misticism. Iar acum apar si eu si vorbesc despre transcendenta naturala.

            Aceasta conferinta are loc in Casa Rudolf Steiner. Steiner a fost un mistic natural. Aceasta inseamna, ca el a fost in armonie cu o miscare mai mare, si a lasat aceasta miscare sa-l ghideze, si, prin intermediul ei, a ajuns la insighturi care au mers dincolo de cele stiute, si sunt inca viabile, in efectele lor, si astazi. Desi a fost un mistic, in mod foarte clar, el nu a vorbit despre teosofie, ci despre antroposofie, despre intelepciunea omului. Pentru ca este in fiintele umane asa cum sunt, faptul ca ultimul lucru pe care-l putem experimenta se reveleaza pe sine cel mai profund.

 

 

Miscatorul nemiscat[1]

Cum am ajuns la aceasta idee a transcendentei naturale? Acum aproximativ doi ani eram foarte bolnav. Citeam o carte pe atunci despre Meister Eckart, dar nu era o carte mistica. Cartea era scrisa de un filosof. El descria faptul ca Meister Eckart a fost cu adevarat un filosof, si ca experientele mistice pe care le-a avut erau despre revelatiile sale filosofice. Exact atunci cand Meister Eckart era magister[2] in Paris, prima traducere a lui Aristotel devenea cunoscuta. In acelasi timp un lung tratat despre cartile lui Aristotel, ce fusese scris in araba, de catre un arab, Averroes, fusese tradus in latina si era disponibil. In cartea pe care pe care o citeam, tot ce a spus Aristotel, era condensat intr-o singura pagina. Acest lucru m-a socat.

            Acum suntem deja in mijlocul transcendentei naturale, si voi descrie pasii care conduc la aceasta miscare interioara catre transcendenta naturala.

            Aristotel a observat ca totul in existenta este intr-o miscare. Din aceasta observatie el a concluzionat ca trebuie sa fie o forta din care toate miscarile vin. El a numit aceasta forta miscatorul nemiscat, sau prima cauza. Dar ce inseamna aceasta?  Ce anume misca aceasta forta?  Este ceva in existenta, inaintea sa, care s-ar putea misca?  Si cum anume se intampla miscarea tuturor celor care exista? Se origineaza in gandirea spiritului. Aristotel a numit acest spirit nous. Nous este mai mult decat ceea ce exprima cuvantul englezesc spirit, este si intelect de asemenea, ambele impreuna. Deci aceasta putere spirituala, forta care misca toate lucrurile trebuie sa fie o putere spirituala, pentru toate cate se misca, le misca cu sens, in fiecare aspect, si de asemenea impreuna in conectare cu toate celelalte, intr-o conectare plina de sens.

            Aristotel concluzioneaza ca acest spirit gandeste si ceea ce gandeste apare in existenta in acest fel.  Totul apare in existenta doar pentru ca spiritul îl gandeste, doar in masura in care îl gandeste si doar asa cum îl gandeste. Nu exista nimic care exista si se misca, care sa nu fi fost gandit de aceasta putere.

 

Consecintele

Ce inseamna asta pentru noi? Inseamna ca totul este just, ca totul este in regula asa cum este. Asa cum este, acesta este felul in care a fost gandit, si dorit, fara discriminare. Ma puteti urmari? Da?

             Participantii sunt de acord

            Ce anume inseamna aceasta, cu exactitate? Aceasta putere spirituala merge mult dincolo de ceea ce am incercat sa intelegem in viziunile noastre despre Dumnezeu, mult dincolo de intelegerea noastra. Este forta esentiala, primara, creatoare. Pentru aceasta putere, nu exista nici bine si nici rau, nici corect si nici gresit, nici agresor si nici victima, nu exista nimic dupa care putem putem imparti in categorii lumea noastra.

            Cand intram intram in aceeasi miscare cu aceasta miscare, cand ne armonizam cu aceasta miscare, toate distinctiile pe care le facem cad, dispar complet. A intra intr-o asemenea miscare este un lucru natural, un proces de revelatie in care acest insight este luat in serios, in fiecare aspect.

            Ce ajunge la o incheiere atunci cand luam aceasta miscare in serios? Orice religie, orice lege morala- toate acestea iau sfarsit. Intelegeti acum masura misticismului natural, cum intoarce totul pe dos?

 

 

Aplicarea revelatiei

Acum, ceea ce am descris aici mai mult filosofic, aplic aceasta muncii mele. Cand lucrez cu cineva care are o problema, care doreste sa lucreze cu mine, pozitionez reprezentantiifara sa le spun despre ce este vorba. Brusc acesti reprezentanti sunt luati de o miscare, sunt purtati irezistibil. Cand mai multi reprezentanti ajung impreuna, aceasta miscare devine o conducta, un pasaj catre unificarea a ceva ce a fost separat anterior. Aceasta este o miscare a spiritului care anuleaza complet distinctia dintre bine si rau, de a apartine si de a nu apartine, de a fi ales sau respins. Acest lucru poate fi observat. Va voi oferi un exemplu pentru a putea sa va imaginati mai usor despre ce este vorba.

 

Exemplu: Reconciliere in Rusia

In mai 2008 am fost in Vladivostok, in estul indepartat al Rusiei. Am condus un seminar acolo, cu aproximativ 150 de participanti, practicanti de constelatii familiale, formati. Am vorbit despre soarta Rusiei si despre destinele familiilor lor in timpul lui Stalin. Nu era nimeni in a carui familie sa nu fi exista victime: ucise in colonii penale, infometati pana la moarte in modul cel mai terifiant. Toti erau afectati de o soarta infricosatoare.

            Dupa ce grupul a devenit familiarizat cu noua modalitate de lucru pe care o folosesc, am ales ca reprezentanti 12 barbati si 12 femei. Participantii stateau pe scaune intr-un cerc mare, iar reprezentantii erau asezati in picioare in interiorul cercului, atat barbatii cat si femeile. Apoi am ales un singur barbat, l-am pozitionat in centrul cercului, si apoi i-am spus: “Tu îlreprezinti pe Stalin.”

            In acest fel de a lucra, in care lucrez acum, nu se spune nimic, absolut nimic. In afara de reprezentantul lui Stalin, niciunul dintre reprezentanti nu stiau pe cine reprezinta. Apoi constelatia a inceput, o miscare a spiritului.

            Sa va povestesc mai mult despre asta? Da?

            Ei bine, reprezentantul lui Stalin s-a uitat in sus, la cer, pentru multa vreme. Apoi i-a luat pe ceilalti, unul dupa altul si i-a impins sau i-a tras in mijlocul cercului. Multi au cazut, unii au tipat foarte tare, altii s-au mutat un pic. Aceasta nu era inca suficient pentru Stalin. Apoi a luat de asemenea oameni din cercul de participanti. Acestia au protestat, dar el nu a fost preocupat de asta, i-a tras si pe ei in mijloc, ca si pe ceilalti.

            Asa cum am spus, toate acestea s-au intamplat lent, foarte lent. Miscarile spiritului sunt foarte lente. Toti erau luati, erau purtati de o alta forta. Apoi, dupa aproape o ora, Stalin nu a mai iesit din cerc, a privit din nou la cer, apoi s-a aplecat in fata unei femei care era pe podea, si-a asezat capul in poala ei si a murit. Si-a inchis ochii ca si cum murea in acel moment.

            Nimic nu a fost spus, totul s-a intamplat ca de la sine. Pentru mine totul a fost incheiat, nici macar nu am dorit sa intreb ce s-a intamplat. Unul dintre ei nu mai putea vorbi. Ceilalti spuneau cum au inceput sa se roage.

            Reprezentantul lui Stalin a explicat ce experimentase. El a spus: “Am fost imun la ei toti. Nimeni nu putea sa-mi faca niciun rau. Am fost ales de o alta putere si in serviciul acesteia. Cei pe care i-am impins in mijloc nu aveau capete. Nu erau persoane pentru mine. Nu am simtit oricum nimic, de niciun fel. Eram intr-un serviciu de cu totul alta natura. Apoi, la sfarsit, am privit cerul, si am observat ca aceasta putere ma parasea. Apoi puterea mea s-a terminat.”

            A fost remarcabil ca toti cei care au reprezentat, agresorii si victimele, au fost de acord cu ceea ce se intampla. Profund in sufletele lor ei toti au fost de acord, inclusiv victimele. Nu au fost reprosuri, acuzatii, nimic. Toti intelegeau in modul cel mai profund ca o anumita miscare a preluat controlul aici, o miscare care venea de altundeva, in serviciul Rusiei. Toti si-au dat consimtamantul.

            Acestea sunt miscarile spiritului, fara distinctii intre bine si rau, miscari care iau intr-un alt serviciu, pentru o forta mai mare. Putem compara cat de gol suna cand il numim pe Stalin criminal, spre exemplu, si cand ne exprimam mila pentru victime. Suntem noi in rezonanta cu o miscare eterna atunci, care merge mult dincolo de ceea ce vrem sau ne imaginam? EI bine, aceasta este doar ca sa va faceti o idee.

 

 Paradisul

Am fost teolog, si inca mai sunt intr-un fel, si sunt familiar cu biblia. Acum o privesc diferit. Acum privesc prin imaginile care uneori se ataseaza anumitor circumstante, deoarece nu ma mai tem de Dumnezeu. Dumenzeul de care multi se tem este doar un alt idol. El este unul dintre multi, pentru ca altfel nu ar putea fi gelos. El este doar dumenzeul unui grup, nu al tuturor fiintelor. Altfel nu ar exista alesi si damnati. Acest fel de dumnezeu este un dumnezeu creat dupa imaginea noastra despre bine si rau.

            Am citit istoria lui Adam si a Evei inca o data. Ceva mi-a atras atentia. Sub influenta sarpelui, Adam si Eva au mancat din pomul cunoasterii si au fost expulzati din paradis. Biblia spune despre ce fel de cunoastere era vorba. Era cunoasterea raului si a binelui.

            Este aceasta o revelatie?  Cand comparati acest tip de insight cu ceea ce spuneam inainte, poate fi acesta un insight? Sau mai degraba este intoarcere de la miscarea spiritului, in care, in mod brusc facem o distinctie, cine si ce este bun si rau, si ca o consecinta ultima, cine poate trai si cine trebuie sa moara? Acest insight, acest asa-zis insight al binelui si raului este inceputul tuturor crimelor.

            Aceasta a inceput imediat, cu Cain si Abel. Cain si-a ucis fratele Abel. De ce? Deoarece el spunea: “Dumnezeu il prefera pe el, nu pe mine.” Asa Cain a transferat distinctia sa despre bine si rau catre Dumenzeu, si apoi si-a ucis fratele. Pe cine a ucis el astfel, in fratele lui? L-a ucis pe Dumnezeu, bineinteles. Pe cine altcineva?

            Poate ca am mers deja prea departe aici. Sunt lucruri pe care nu trebuie sa le spun. Toate razboaiele, toate marile conflicte exista pentru ca una dintre parti spune: Noi suntem buni, si voi nu sunteti. Sau, mai precis: Dumnezeul nostru este adevarat, si al vostru este fals, al nostru are dreptate, al vostru greseste. Toate crimele in masa se intampla in numele binelui impotriva raului. Nu trebuie decat sa observam ce se intampla astazi. Nu este nevoie sa numesc nimic. Stiti mai bine decat mine.

            A intra in aceasta miscare a spiritului, dincolo de distinctiile intre bine si rau, cu aceeasi bunatate pentru tot exact asa cum este, aceasta este o miscare a pacii, miscarea esentiala a pacii. Si este misticism natural, eliberat de imaginile restrictive pe care le avem, si de asemenea eliberat de imaginile restrictive le care le avem despre Dumnezeu.

            Deci, ce se intampla cand lasam aceasta miscare sa ne cuprinda? Asa-zisa distinctie intre bine si rau inceteaza- cu toate consecintele sale. Ce se intampla cu noi atunci? Ne intoarcem in paradis, unde Dumnezeu se plimba printre oameni. Deoarece asta a fost paradisul. Dumnezeu se plimba printre oameni ca unul dintre ei.

            Cred ca am vorbit prea mult despre subiect. Este dificil ceea ce spun aici.

            Participantii protesteaza.

            Nu? Ei bine, fac asta in viata reala. Sa va arat?

  

Constiinta

Voi vorbi despre un subiect complex acum. Distinctia intre bine si rau are radacina in constiinta noastra. Cine distinge intre bine si rau? Constiinta inocenta. Doar constiinta clara decide cine are permisiunea sa apartina si cine nu o are.

            Miscarile constiintei pe care noi le experimentam ca vinovatie si inocenta au o validitate limitata, deoarece cu ajutorul constiintei noastre noi stim in orice moment, ce anume trebuie sa facem, ce anume putem face, pentru a apartine familiei noastre. Inocenta nu este altceva decat sentimentul de siguranta ca apartinem. Cine deviaza de la asta are o constiinta vinovata. Constiinta rea(vinovatia) nu este altceva decat(teama de) pierderea apartenentei.

            Deci, aceasta constiinta ne leaga la familie noastra si ne separa de toti ceilalti. Ceea ce separa, deasupra tuturor, este constiinta noastra clara. Oricine are o constiinta clara îi respinge pe ceilalti. Altfel nu ar putea avea o constiinta clara. Oricine se simte superior din punct de vedere moral are, de fapt, dorinte negative fata de ceilalti. Orice moralist decide asupra vietii si mortii. Imediat ce judecata morala se intampla, semnificatia sa este: Tu aici, îţi este permis să trăiesti, tu, acolo, tie nu-ti este permis. Da, si chiar mai mult: Tu poti merge in rai, si tu trebuie sa mergi in iad. Atat de departe ajunge asta. Unde este iubirea apoi? Unde este fericirea apoi? Unde este pacea apoi? Unde este bucuria apoi? Toate sacrificate.

 

Dreptatea

Ei bine, nu sunt sigur ca pot sa continui sa vorbesc. Am spus deja prea mult. Va voi istorisi un mic exemplu, veti fi surprinsi.

            Eram in Canada, cu indieni americani. Conduceam un curs acolo. O capetenie mi-a spus ca in limba lor nu exista nici un cuvant pentru dreptate. Va puteti imagina? Nici un cuvant pentru dreptate. Apoi l-am intrebat: „Ce faceti atunci cand cineva ucide o alta persoana?”, iar el mi-a raspuns: „Va fi adoptat de catre familia victimei.”

            Ei bine, vrem sa fim oameni drepti, spunem ca vrem sa fim drepti, si deasupra tuturor, Dumnezeul nostru trebuie sa fie drept. Ma reintorc din nou la miscatorul nemiscat. Poate fi el drept? Daca totul vine de la el, cum poate fi el drept?

            Cand îi pretintem lui Dumnezeu sa fie drept, mai este el Dumnezeu apoi? Daca el trebuie sa serveasca ideea noastra despre dreptate, apoi dreptatea este Dumnezeu, si asa-zisul nostru Dumnezeu trebuie sa serveasca aceasta dreptate. Dar ce inseamna aceasta dreptate? „Te voi ucide”- aceasta este dreptatea.

            Nu avem nevoie sa pretindem altceva. Astfel, unde cineva vrea dreptate impotriva alcuiva, ce se intampla in inima sa? Ce anume doreste? Doreste moartea celeilalte persoane.

            Nu am nici o iluzie despre asta. Stiu ca este astfel, si am devenit destul de prudent. Toti cei care vor dreptate vor moartea cuiva. Cand ei îl solicita pe Dumnezeu pentru a face dreptate, ce ar trebui sa faca Dumnezeu atunci? Ar trebui sa ucida anumiti oameni. Si chiar mai rau, sa-i lase sa arda in iad pentru totdeauna. Da, exact asa, exact asa.

            Si ce fac cei beatificati in rai? Ei se uita la iad tot timpul. Ei trebuie sa faca asta. Ei privesc catre iad tot timpul. Si asta se presupune a fi beatitudinea in rai?

            Mai degraba ma intorc la paradis, unde distinctia intre bine si rau se sfarseste, la un alt nivel.

 

Cercul magic al constiintei

Care este cel mai mare dezastru al Occidentului? Nimeni inaintea mea nu a inteles ce anume face constiinta. Toti au fost sub controlul complet al acesteia, pana la o asa extrema, incat constiinta a fost numita vocea lui Dumnezeu in sufletul nostru, de care trebuie sa tinem cont cu orice pret. Dar toti cei care se lupta intre ei, merg la razboi cu o constiinta clara- dar cu o constiinta clara diferita de a celorlalti. Deci, am demascat asta. Aceasta deschide calea catre o miscare interioara a iubirii care merge dicolo de toate aceste distinctii.

            Intotdeauna am indoieli daca îmi este permis sa spun asta.

 

Perceptia

Constiinta care ne leaga de un grup, dicteaza ce anume ni se permite sa stim si ce nu. Ne dicteaza ce anume ne este permis sa percepem si ce nu. In consecinta toti aceia care sunt prinsi in acelasi grup, sunt dispozitia acestuia, orbi in acelasi fel. O teama îi opreste sa perceapa ceva dincolo de ceea ce le este permis sa perceapa.

            Care este teama?  De a fi dati afara, de a fi exclusi, aceasta este teama. Toate aceste imagini ale lui Dumnezeu pe care le avem, care sunt atat de absurde- ca nu ar putea fi mai absurde de atat- sunt imagini de care credinciosii inca se agata, de frica de Dumnezeu. Cei care raman captivi in aceasta frica, intotdeauna îi resping pe ceilalti, în numele lui Dumnezeu.

 

Victimele

Va voi da un exemplu, unul simplu. Intr-o excursie in Israel am vizitat situl arheologic din timpul de dinainte de invazia triburilor israelite in Canaan. Era un mare altar patrat. Era destinat pentru sacrificiul copiilor. In acele timpuri era firesc obiceiul de a sacrifica primul nascut, pe baza ideii ca binecuvantarea divina s-ar va revarsa apoi asupra parintilor.

            Mai tarziu in Ierusalim acesti credinciosi aveau propriul lor templu, templul lui Moloch. Nobilii din Israel si Iudeea mergeau acolo in pelerinaj, pentru a-si sacrifica primul nascut. Idolul era un cuptor. Acest cuptor era incalzit, si apoi aruncau copii in interior, iar parintii cantau cat de tare puteau, astfel incat sa nu mai auda tipetele copiilor.

            Profetii îsi exprimau dezgustul. Exista si o alta istorie, a lui Abraham, care trebuia sa-si sacrifice fiul Isaac, cu aceeasi idee, ca acest lucru îl multumea pe Dumnezeu. Mai tarziu aceasta istorie s-a schimbat un pic, dar si in zilele noastre, cand copii aud aceasta poveste, au aceeasi teama de a fi ucisi.

            Am transformat asta intr-o povestire pe care o redau in continuare.

Credinta si iubire

Un barbat a visat pe timpul noptii ca a auzit vocea lui Dumnezeu spunandu-i: „ Trezeste-te, ia-ti fiul, singurul si iubitul tau fiu, du-l pe muntele pe care ti-l voi arata, si acolo sacrifica-mi-l mie!”

            Dimineata barbatul s-a ridicat, si-a privit fiul, singurul, iubitul sau fiu, si-a privit sotia, mama copilului sau, si-a privit Dumnezeul. A luat copilul, a construit un altar, a legat mainile copilului, si-a scos cutitul. Dar apoi a auzit o alta voce, si in locul fiului, a sacrificat o oaie. 

Acum: Cum îl priveste fiul pe tata dupa asta?

Cum îl priveste tatal pe fiul lui?

Cum îl priveste sotia pe sotul ei?

Cum o priveste barbatul pe sotia lui?

Cum îl privesc pe Dumnezeu?

Si cum Dumnezeu- daca exista- priveste la ei?

 

Apoi a existat un alt barbat care a visat noaptea ca a auzit vocea lui Dumenzeu, spunandu- i: ”Trezeste-te, ia-ti singurul, iubitul tau fiu, du-l pe un munte, pe care am sa ti-l arat eu, si acolo sacrifica-mi-l mie.”

            Dimineata barbatul s-a trezit, si-a privit fiul, singurul si iubitul sau fiu, si-a privit sotia, mama copilului, si-a privit Dumnezeul. Si apoi a spus: “Nu o sa fac asta!” 

Cum priveste fiul la tatal sau?

Cum priveste tatal la fiul sau?

Cum priveste mama la sotul ei?

Cum priveste barbatul la sotia sa?

Cum privesc ei la Dumnezeu?

Si cum priveste Dumnezeu- daca exista- priveste la ei?

 

Ei bine, ce este doctrina crestinismului? Dumnezeu a fost insultat de pacatele noastre. Doar imaginati-va asta! Incercati sa  intelegeti cu adevarat aceasta idee a crestinismului. Si apoi el a cerut penitenta. Si cine are de facut aceasta penitenta? El si-a sacificat propriul sau fiul pe cruce. Nu a mai fost nicio alta voce care sa intervina.

            Si multi mai cred si astazi ca Dumnezeu are pica pe viata.

 

Viata si iubire

Acum hai sa privim un pic mai multe cai spirituale. Recent am fost in Madrid, si am mers la muzeul Prado, acest muzeu magnific. Am vazut picturi impresionante acolo, si multe picturi de sfinti. Toti erau foarte slabi, majoritatea. Nu este ciudat? Si cei celor vor sa devina iluminati, ce li se cere, in termeni de renuntare? A mai fost denumita mortificare. Tot ce este impotriva vietii e necesar pentru a deveni iluminat? Si toate acestea sunt dorite de asa-zisul Dumenzeu al iubirii?

            Ei bine, mai degraba  ma tin de misticismul natural. Incep sa intrezaresc ce dimensiuni are misticismul natural.

            Am spus deja prea mult. Nu-mi este permis sa spun povesti in afara scolii. Dar voi face ceva practic, o experimentare reala a lucrurilor.  Ma tem ca unii dintre voi se vor infuria pe mine daca voi face asta. Insa oricum, am renuntat la frica mult timp in urma.

 

Mama

Unde se reveleaza pe sine, in modul cel mai impresionant, acest etern spirit creativ? Care este cea mai mareata revelatie divina? Mama noastra.

            Putem sa primim asta, sa vedem acest spirit creativ la munca in ea, in toate micile  detalii, cu rezultatul ca noi suntem in viata? Putem duce asta?

            In Biblie este o rugaciune a lui Isus, care spune: “Tatal nostru care esti in ceruri”. Pana acum nu am vazut un tata fara o mama. Un barbat poate sa devina tata acolo unde este si o mama care sa-l accepte ca tata. Deci unde este mama?

            Cand spun:”Tatal nostru care esti tatal meu aici cu mama mea”, atunci ma inclin profund in fata misterului vietii. Simtiti diferenta? Acesta este de asemenea misticism natural.  Si ce relationam cu acest mister? 

Am cunoscut o multime de oameni, si ei vorbeau despre mama lor. Intotdeauna îmi da un fior pe sira spinarii, cand aud despre asta.

Multi dintre ei au trei imagini ale mamei lor, trei imagini interioare, si anumite sentimente atasate acestor imagini. Majoritatea sunt sentimente de respingere. Puteti sa simtiti asta in interiorul vostru? Pentru mine este o placere sa privesc mamele. Este o mama si aici, in sala, cu un copil mic in bratele sale. Mereu sunt fericit sa vad asta. Privesc asta cu devotiune, o devotiune profunda.

            Cand ma gandesc la asta, mama mea, sau orice mama, imi vine in minte ce anume si-a asumat, incepand cu sarcina, apoi de asemenea cu ingrijorarea daca totul va merge bine, teama de a naste. Inca e o amenintare a vietii pentru anumite femei. Apoi ne-a hranit la san, s-a gandit la noi zi si noapte, fiind mereu acolo pentru noi,  multi ani. Si ce ne amintim noi din toate acestea? Trei imagini despre tot. Si apoi avem aroganta sa ne condamnam mama? Din cauza a trei imagini? Din tot ce inseamna mama aceste imagini infatiseaza 1 procent, in cel mai bun caz. Si asta conteaza pentru noi?

 

Meditatie

Voi face o meditatie cu voi, pentru o schimbare. Doar inchideti ochii. Acum o privim pe mama noastra asa cum este, exact asa cum este. Asa cum este, ea a fost invatata de acest spirit etern, exact asa cum este. Astfel ea a fost aleasa pentru noi de aceasta forta creativa.

            Cum putem spune: “Mama mea”, ca si cum am avea un drept asupra ei, sau o pretentie, vazand ca ea este un dar pur, o revelatie a lui Dumnezeu, o revelatie vie a lui Dumnezeu?  Cu aceste sentimente o iau acum in inima mea, in sufletul meu, si îl intalnesc pe Dumnezeu in cea mai adanca profunzime. - Si astfel raman in fata ei in devotiune. Doar aceia care îsi iau mama in acest fel, îsi iau de asemenea viata pe deplin- si fericirea lor.

            Ok. Acesta este misticismul natural, atat de simplu- si atat de profund.

 

 Intrebari

Problema

PARTICIPANTA: Intrebarea  mea  este daca dorinta  pentru o solutie pe care clientii dumneavoastra o au, nu este aceasta importanta in misticismul natural?

HELLINGER: Aceasta dorinta va priveste personal. Nu ma angajez in asta.

                   Rasete in grup

HELLINGER: Ce sa fac cu cineva care vine cu o problema? Pozitionez persoana si observ miscarile, pe masura ce aceasta persoana este miscata de o miscare a spiritului. Apoi primesc toate informatiile- dar nu cele pe care persoana le astepta, si apoi devine serios. Pot sa o las aici?

PARTICIPANTA: Acum ma simt pe mine, prin asta.

HELLINGER: Ok.

 

Miscarile sufletului, miscarile spiritului

PARTICIPANTA: Intrebarea mea este urmatoarea: Care este diferenta intre miscarile sufletului si miscarile spiritului?

HELLINGER: In timpul muncii mele observam cum persoanele sunt miscate de o putere. Sunt miscari care provin din constiinta, aceasta inseamna ca provin din campul spiritual al familiei.  Aceste miscari deseori au de a face cu vinovatia, si apoi, de asemenea, cu nevoia de penitenta. Vinovatia si penitenta sunt miscari ale constiintei. Acestea nu au importanta pentru forta creativa. Toti oamenii care se simt vinovati se simt importanti. Ei cred ca au soarta in mainile lor. Se gandesc ca daca ar fi actionat diferit, rezultatele ar fi fost diferite.  Apoi incearca sa scape de vinovatia lor,  ignorand complet faptul ca vinovatia este o miscare a spiritului.

            Din aceste miscari ale constiintei apare in multe cazuri o fraza interioara; aceasta este:”Eu in locul tau.” Ca sa fim mai precisi, inseamna: „Mor eu in locul tau.”

            Cand o mama simte vinovatie, din cauza unui avort spre exemplu, si daca ea este trasa catre copilul mort, ca o penitenta, cum s-ar spune, un copil afirma profund in adancul sau:” Eu in locul tau.” Aceasta este o miscare majora care conduce la probleme. Poate conduce de asemeneala boli si nesansa, la un intreg spectru de dificultati.

            Cand ramanem in aceasta miscare, nu exista solutie. Psihoterapia ramane, in mare parte, in interiorul acestor miscari, iar constelatiile de familie raman de asemenea, in cea mai mare parte in  aceste miscari. In cele din urma, inseamna oameni morti.

            Mergand la un alt nivel, dincolo de vinovatie si penitenta, si recunoscand miscarile spiritului in toate, si apoi lasand marea sa iubire sa te miste- acestea sunt miscarile spiritului.

            Maine voi demonstra intreaga dimineata aceste lucruri, in detaliu. Intrebarea ta a primit raspunsul?

In timp ce participanta ezita: Si da, aceste miscari necesita angajament total. Nu le poti avea intr-un mod ieftin. Si apar doar acolo unde nu exista frica. Acum ai primit raspunsul la intrebare?

PARTICIPANTA:Este mai bine acum.

 

Inainte de cadere

PARTICIPANTA: Intrebarea mea se refera la ce ati spus mai devreme. Starea de dinainte de bun si rau, in paradis, inainte de cunoasterea binelui si raului, este o stare mai buna? Este pace. Este pacea mai buna?

HELLINGER: Uneori cineva atinge cel mai inalt varf pe calea cea lunga. Dar acum calea lunga este completata si este inutila.

            Liniste indelungata.

Catre grup: Uneori vorbesc un pic criptic, dar suficient de clar.

Catre participanta: Ok?

PARTICIPANTA: Da.

 

Bine si rau

PARTICIPANT: Cred ca intrebarea mea bate intr-o directie similara. Este o intrebare despre originile moralei. Cand ne conectam cu miscarile spiritului, cu miscatorul nemiscat, este un lucru bun? Cand nu o fac, ma vad pe mine ca victima sau agresor. Cand o fac, este la fel.

HELLINGER: La fel, exact. Cand suntem posedati in interiorul nostru, de exemplu in agresivitatea noastra, in sentimentele noastre criminale, sau de asemenea in fascinatia noastra legata de cruzime, toate acestea sunt asa de rele in acest sens. Acum, cand iau toate acestea in interiorul meu, si sunt in acord cu ele ca parti ale mele, atunci acestea stau alaturi de ceea ce este bun in mine, si sprijina acest bine. Cei care sunt doar buni sunt doar jumatati. Cei care sunt doar rai sunt de asemenea doar jumatati. Ambele miscari sunt in propriul nostru suflet.

            De aceea in misticismul natural nu exista perfectiune, doar ceva care este mereu in miscare. Ceea ce este perfect nu se mai misca deloc. Deci, orice este creativ este si incomplet, si asa-numitul rau, si, de asemenea, propria noastra vinovatie, sunt parti ale acestei miscari, ale unei miscari mai mari. Cand intalnesc asta in interiorul meu, sunt bun si rau, si ambele in serviciul iubirii, ambele in acelasi timp.

            Am extins un pic raspunsul, dar intrebarea pusa de tine a fost o intrebare importanta, foarte importanta.

PARTICIPANT: Simt ca este deja un pic dat raspunsul. Cred ca nu am formulat-o precis inca.

HELLINGER: Aceasta este crestere interioara desigur. Ia un timp. Dar exista un standard moral spiritual.

PARTICIPANT: Exact, cu siguranta.

HELLINGER: Dar este diferit de ceea ce gandesti, probabil. Exista o constiinta spirituala, ea opereaza similar constiintei pe care o experimentam ca vina sau inocenta, ca usurinta sau lipsa usurintei.

            Cand ne miscam intr-o miscare a spiritului, ne simtim calmi, total calmi. Aceasta arata ca suntem in acord cu aceasta miscare. Cand deviem, devenim nelinistiti si de asemenea incapabili sa actionam. Devierea este intotdeauna o deviere de la iubire.

            Am experimentat asta in mine. Cand devin brusc nelinistit , verific: Am respins eu, poate, pe cineva, sau m-am pus pe mine deasupra cuiva? Apoi devin nelinistit, imediat. Dar stiu cum sa ma intorc la constiinta spirituala. Astfel o urmez din nou si sper ca ma va conduce din nou. Ok?

PARTICIPANT: Multumesc.

 

Suprapopularea

PARTICIPANT: Am un fel de sentiment de lipsa de speranta legat de suprapopulare. Sunt in cautarea unei cai de rezolvare.

HELLINGER: Cand te ingrijorezi in legatura cu asta, totul se va schimba. Sau sa intrebam-  se va schimba?

Barbatul isi scutura capul.

HELLINGER: Atunci de ce sa te ingrijorezi? Este o intentie buna in spatele ingrijorarii. Dar a fost cineva vreodata cineva care sa fi dorit sa faca o lume mai buna, si sa fi reusit cu adevarat? Rezultatul este de obicei mai rau.

Barbatul rade.         

HELLINGER: Va voi da un alt pont.

 

Mai mult sau mai putin

Sunt doua mari miscari in suflet. Una merge catre mai mult, cealalta catre mai putin. Miscarea ta merge catre mai putin. Ce inseamna mai mult? Mai mult inseamna intotdeauna mai multa viata. Ce inseamna mai putin? Mai putin intotdeauna inseamna mai putina viata.

            Voi face o mica meditatie cu tine.

Simte in interiorul tau: unde merge miscarea de baza in sufletul tau? Merge catre mai mult sau catre mai putin? Apoi schimbam aceasta miscare catre mai mult, mai mult, mai mult, mai mult. Putem simti care este efectul: mai multa tarie, mai multa bucurie, mai multa iubire.

            Acum voi spune ceva care se leaga cu tema de astazi. Misticismul natural inseamna mai mult, mai mult, mai mult. Multe cai spirituale inseamna mai putin, mai putin, mai putin.

Ti-am raspuns la intrebare?

PARTICIPANT ezitand: Da.

HELLINGER: In ce miscare esti tu acum, in acest moment? In mai mult sau in mai putin?

PARTICIPANT: In mai mult.

HELLINGER: Tu erai in mai putin.

Amandoi rad.

HELLINGER: Toate cele bune pentru tine.

PARTICIPANT: Multumesc.

 

Liberul arbitru

 

PARTICIPANT: Daca exista doar un singur miscator, atunci nu exista niciun altul, nimic altceva. Atunci eu nu mai sunt cu adevarat aici, de asemenea, ca o autoritate care sa decida pentru sau impotriva a ceva. Ce se intampla cu iubirea si cu libertatea in acest caz, sunt ele absente? Nu gasesc asta asa de rau, doar ca nu le pot regasi in acest caz.

HELLINGER: Aceasta este o intrebare esentiala care a aparut aici. Observatia este ca ne experimentam pe noi si creativi de asemenea. Voi reduce asta, mai mult sau mai putin la o gluma. Sa o fac?

          Barbatul aproba din cap.

Noi plutim in deriva in acelasi fluviu. Totul inoata in acelasi fluviu purtat inspre un scop pe care niciunul dintre noi nu-l stie. Unii vaslesc un pic, altii vor sa mearga in alta directie. Nimic nu ajuta. Noi toti trebuie sa inotam inainte. Si liberul arbitru la fel.

            Rasete in grup.

Exista un anumit grad de libertate in miscare. Dar nu conteaza foarte mult.

PARTICIPANT: Intrebarea mea a aparut atunci cand ati vorbit despre Stalin. Asocierea lui Stalin cu iubirea intr-una dintre aceste miscari, ei bine eu as fi lasat iubirea afara. As fi fost capabil sa urmez aceasta miscare pana la un anumit punct, dar nu as fi pus-o intr-un context de iubire deloc.

HELLINGER: Cand privesc Rusia acum- am fost de cateva ori si stiu multe de acolo- sunt impresionat de iubirea de acolo. Fiind german am fost nelinistit la inceput. Totusi, nu am auzit nici cel mai mic repros. Niciodata. Din contra, a fost doar bunatate si bucurie sa ma vada. Acesta este rezultatul a ceea ce s-a intamplat. Ok?

PARTICIPANT:Ok.

HELLINGER: Avem nevoie sa privim la asta de la o distanta mai mare. Aceasta este diferenta.

 

Vinovatie

PARTICIPANT: Am o intrebare persoanla. Gasesc dificil sa imi iau vinovatia din interiorul meu in inima mea. Simt o disociere acolo.

HELLINGER: Voi incerca sa raspund, si sper ca raspund la intrebarea ta. Altfel o poti repeta.

          Ce fac oamenii cand se simt vinovati? Ei ranesc pe cineva, pe ei insisi sau o alta persoana. Sentimentul profund din spatele vinovatiei este intotdeauna ura. Nimic nu se afla mai mult in calea iubirii decat sentimentele de vinovatie. Cand lasam deoparte vinovatia, devenim mici, smerindu-ne astfel.

PARTICIPANT dupa o vreme: Ma simt mai bine, dar nu este nici o bucurie. Deseori am incercat sa fac mai mult, dintr-un sentiment de vinovatie, pentru a fi mai bun.

HELLINGER: Te inteleg pe deplin. Vinovatia are niste efecte. Unul este ca ma ranesc pe mine sau pe ceilalti.

PARTICIPANT: Da.

HELLINGER: Celalat efect este ca atunci cand sunt de acord ca vina mea a fost ceva inevitabil si complet ireversibil, apoi am taria de a face ceva bun.

            Oamenii inocenti au putina tarie. Doar cei vinovati au. Aceasta ar indica faptul ca ce ne conduce la vinovatie este o miscare divina, daca continuam cu asta. Apoi poti fi fericit cu asta.

Barbatul rade si de asemenea si grupul.

HELLINGER: Acum vezi? Ok? Bine.

 

Scopuri

PARTICIPANT: Am doua intrebari. Un lucru pe care as dori sa-l stiu este urmatorul: Catre ce conduce aceasta putere care lucreaza in constelatii?

A doua intrebare la care mi-ar placea sa am un raspuns este: Cum a putut ramane nedescoperita pentru atata timp? De ce nimeni nu a observat ca un asemenea lucru exista?

HELLINGER: M-am intrebat si eu, de asemenea.

PARTICIPANT: Care este raspunsul?

HELLINGER: Am fost norocos sa descopar asta.

          Ideea de scop nu este o idee spirituala. Miscarile spiritului nu pot avea un scop. Altfel scopul ar determina miscarea. Miscarile spiritului sunt intotdeauna foarte creative.

            In modul in care eu lucrez in acest moment in constelatii sunt surprize perpetue. Ceea ce oamenii isi imagineaza ca scopuri, deseori uita, din fericire.Ti-am raspuns la intrebare?

PARTICIPANT: Da.

 

Acum sunt in acest punct

UN TANAR: Chiar daca ceea ce am facut aici nu a fost total nou pentru mine, am gasit util sa o vad cu dumneavoastra din nou, astfel incat nu doar sa am o idee despre asta, dar si sa o inteleg in profunzime. Ceea ce ati spus a fost destul de socant pentru mine. Chiar daca am inteles gluma, am fost surprins ca atatea persoane au putut sa rada de asta. Este incredibil, toata societatea sa traiasca asta. Ar fi o catastrofa, am putea aproape sa o numim asa. Asta simt despre acest subiect acum. Ati spus ca s-a terminat calea cea lunga acum. Ce anume intelegeti prin asta?

HELLINGER: Diferenta intre bine si rau, pentru mine, deseori, s-a dizolvat. A intra in aceasta puritate, in aceasta miscare de atentie delicata si binevoitoare catre tot ceea ce exista, asa cum exista, este o miscare a cresterii interioare. Aici se aplica din nou proverbul pe care-l spun de obicei: Fiecare vaca incepe ca o vitea. Deci, ce vreau sa spun este ca nu e nevoie de rapiditate. Toti pasii pe cale sunt experiente esentiale.

            Acum va rog sa inchideti ochii pentru un moment. Si spuneti unei persoane: Acum sunt in acest punct.

Dupa o vreme: E bine asa?

UN TANAR: Multumesc.

Catre grup: Aceste fraze, aceste afirmatii, ca si cea pe care tocmai am spus-o, au venit dintr-o miscare a spiritului. Acestea ating mult dintr-o data, nu numai in aceasta persoana. Aceasta este caracteristica miscarilor spiritului, ca ating pe multi in acelasi timp. Nu sunt niciodata fraze individuale. Ele au efect mult dincolo de individual.

 

Acum vin

PARTICIPANT: Am ramas pentru o vreme intr-un proiect, pentru energia masculina. Pe masura ce ma inclinam in fata stramosilor si ma intindeam pe podea, era foarte greu pentru mine sa respir. Acum astazi am auzit ceva despre energia feminina. Mi-ar placea sa primesc o asemenea fraza si despre energia masculina.

          Rasete in grup.

HELLINGER dupa o vreme: Spune-i tatalui tau: Acum vin.

Dupa o vreme: Ok?

PARTICIPANT: Acum inima imi bate tare.

HELLINGER: Acum inimii tale îi este permis sa-si faca munca.

PARTICIPANT: Multumesc.

 

Te rog

PARTICIPANTA: Si intrebarea mea este o intrebare personala: Energia catre mama este taiata. Cum ma pot reconecta din nou acolo?

HELLINGER dupa o vreme: Inchide ochii si spune catre ea: Te rog.

PARTICIPANTA: Te rog.

HELLINGER: Spune-o in interiorul tau, exact asa: Te rog.

Dupa o vreme: Ok, acum poate avea un efect.

 

Dizolvarea

HELLINGER  catre o femeie: Am admirat echipamentul tau frumos de cand ai venit aici. Este ceva special?

PARTICIPANTA: Sunt un artizan ambulant.

HELLINGER: M-am gandit eu, artizan ambulant. Deci?

PARTICIPANTA: Voiam sa fiu sigura ca am inteles corect. In sentimentele mele sunt in total in armonie cu ceea ce spuneai. As numi aceasta miscare Dumnezeu, dar Dumnezeu care nu este un idol, ci un Dumnezeu de care nu am nevoie sa ma tem, deoarece totul este cu adevarat bun. Unde nu sunt chiar asa de sigura acum, daca am prins sensul, este ca sunt destul de atasata de constiinta mea, dar nu intr-un sens moral special. Am mai degraba viziunea ca totul are doua laturi, si ca exista o consecinta negativa, care are de-a face cu acuzarea altor oameni, si apoi mai exista de asemenea si o consecinta pozitiva care ma duce catre Dumnezeu, dar care nu inseamna judecata. Aceasta constiinta ma ghideaza si ma conduce pe calea cea dreapta. Am putea sa o vedem asa?

HELLINGER: Cea de-a doua pe care o descrii ar fi o miscare a spiritului.

            Cuvantul „Dumnezeu” este mai degraba impovarat, cara ceva greu, si din cauza ca noi îl personificam pe Dumnezeu. Majoritatea imaginilor lui Dumnezeu sunt in realitate extensii ale imaginilor pe care le avem despre parintii nostri. Cei care nu-si pot gasi drumul catre parintii lor vor sa-l gaseasca macar pe Dumnezeu.

            Dar calea este exact in sensul opus. Cei care si-au gasit drumul catre parinti, ei l-au gasit pe si pe Dumnezeu in acest fel.

            Altceva demn de retinut este ca, daca Dumnezeu exista, daca exista un Dumnezeu, atunci acest dumnezeu este limitat. Orice exista este limitat. Toata existenta este limitata. Fie si numai din aceasta perspectiva, ideea ca Dumnezeu exista este nedemna de El, ca sa spunem asa.

PARTICIPANTA: Eu am o idee foarte speciala.

HELLINGER: Nu are importanta. Ce am spus este foarte general. Cea mai profunda miscare in suflet, si cea mai profunda in misticismul natural, merge spre dizolvare. Granitele pe care le avem se dezvolta prin micul nostru sine. Desigur ca si micul nostru sine are locul sau. Doar prin el ne putem defini pe noi insine. Dar, in acelasi timp, ne separa. Insa atunci cand pe neasteptate ne experimentam pe noi ca fiind la fel cu toti ceilalti, ca unul printre toti ceilalti, devenim in mod egal neimportanti, si, in cele din urma, ne dizolvam. Infinitul nu are granite, si nici fiinta de asemenea. Nu poate avea. Aceasta miscare fara sfarsit merge dincolo de imaginile noastre limitate.

            Dar din ceea ce am inteles tu esti bine pe cale.

PARTICIPANTA: Inca o intrebare.

HELLINGER: Nu, nicio alta intrebare, doar aceasta. Vrei mai mult pentru ca ceea ce am spus a ramas in afara.

            Cu ceva atat de important cum a fost ceea ce tocmai am spus, nimic nu poate fi adaugat, si nici la seara aceasta nimic nu mai poate fi adaugat.

Si acum, asta e tot.

 

 

 

 

Rilke

Sonetele catre Orfeu ale lui Rilke

In sonetele sale catre Orfeu, Rilke a pus in cuvinte, in multiple modalitati, felul cum vii si mortii constituie o unitate. In cantecul lui Orfeu, care a fost in taramul mortilor si s-a reintors, apoi a cazut in taramul mortilor, ceva din ceea ce este mort este acolo, in toate lucrurile vii, intr-o unitate.

            Sonetele catre Orfeu m-au insotit pentru multi ani. Le recitesc mereu. Acestea si-au revelat sensul profund pentru mine doar putin cate putin, cu incetul. Dar niciodata pe deplin, bogatia lor este prea adanca. Deseori le citesc cu voce tare, deseori de mai multe ori, pana cand sensul lor mai profund imi apare. Dar, asa cum am spus, ceva ramane deschis mereu, ca in toate marile poeme.

            Vreau sa va ofer un mic exemplu a ceea ce va asteapta in aceste sonete. Va asteapta o experienta mistica acolo, o intalnire dicolo de obisnuit.

 

Introducere

Viata  noastra exista cu vii si cu mortii. Totusi, deseori ne comportam ca si cum mortii ar fi separati pentru totdeauna de noi, prin intermediul mortii lor. Dar, Rilke intreaba in Prima elegie Duineza: „ Am putea fi noi fara ei?”.

            Aceasta experienta esentiala, aceea ca lumea viilor si lumea mortilor se interpatrund, este adusa la noi, in occident, prin intermediul unor mituri marete.

            Primul si cel mai vechi mit este despre Orfeu. El a fost primul care s-a reintors din taramul mortilor, totusi fara sa fie capabil sa si-o aduca pe iubita lui Euridice dintre morti, intre cei vii.

            Cel de-al doilea, si incomparabil mai maret pentru noi, ne vorbeste despre Isus din Nazaret, cel crucificat, despre invierea sa din morti. Isus, numit acum Cristos, a unit ambele regate prin intermediul sperantei care este asociata cu el, aceea ca orice mort poate invia din nou, prin intermediul sau. Cristos mentine conectarea cu mortii, prin intermediul sperantei invierii tuturor, si de asemenea prin multe ritualuri, rugaciuni si sacrificii.

            In Sonetele catre Orfeu, Rilke conecteaza experienta fiintei care este incorporata in ambele mituri, experienta ca mortii raman prezenti pentru cei vii- in imaginea lui Orfeu. In consecinta îi putem intelege bogatia de sensuri si profunzimea doar daca le vedem in conectare cu invierea lui Cristos. In continuare Orfeu a ramas in taramul mortilor, dupa ce bacantele, l-au sfasiat in bucati, in corpul sau viu. El nu se mai reintorcea din morti a doua oara. El ramane prezent ca o fiinta moarta in tot ce este viu, si intr-un mod special, el intruchipeaza ideea si experienta ca mortii impart viata cu noi. Fiind mort, el nu este un zeu, chiar daca Rilke, uneori, îl numeste zeu. Dar el este orientat catre divin. Astfel ca in cantecul sau Orfeu aduna completitudinea existentei, aceea a viilor si mortilor, si slaveste existenta in fata a ceva care ramane inexprimabil pentru noi.

 

Exemple

Putem capata un sens a ceea ce insemna aceasta, in interiorul nostru. Infatisez un poem, primul poem din Sonetele catre Orfeu. In aceasta forma invaluita putem simti asta, si, de asemenea, voi oferi interpretare ceva mai tarziu. Poemul suna cam asa:

 

      Aici un pom crescu. O, pura transcendenta!

      O, canta Orfeu! O, 'nalt pom in ascultare!

      Si totul a tacut. Ci-n insasi amutire,

     Un nou inceput, si semn si preschimbare s-a nascut.

 

      Lasandu-si cuib si linisti de-ascunzisuri,

      Jivine din clarele paduri, eliberate,

     Ieseau si stau asa de blande prin desisuri,

     Nu din vreo teama si nici din rautate,

 

     Ci doar ca sa auda. Ca-n inimile lor

     Si ragete si urlete pareau micute. Si unde inainte

     Primeau cel cant doar in salasuri scunde,

 

    Culcus din adancimi de dor intunecat,

    Cu-un prag ai carui stalpi se clatinau.

   Acum, tu templu in auz le-ai inaltat.

 

Rilke era un mistic bineinteles, un mistic natural. Voi elucida pe scurt fundalul acestui sonet.

            Un copac crescu. Ce fel de copac? Un copac inalt in ascultare. A cui copac? Copacul lui Orfeu atunci cand el canta. In cantecele lui Orfeu ceva vizibil este transformat in ceva audibil. Copacul este auzit. Dar mai este inca ceva. Cantecul lui Orfeu este liniste, si din liniste, un noi inceputuri apar. Aceasta este posibil doar cand insasi auzul se transforma.

            Salasul scund pe care-l descrie, intrarea cu stalpii clatinandu-se, aceasta reprezinta urechile noastre. Timpanul tremura atunci cand auzim. Dar acest tip de a auzi se sfarseste. In urechi, un templu tacut apare, in care Dumnezeu poate fi auzit ca tacere.

            Acesta este sensul aici. Aceasta este calea mistica, in care noi transformam tot ce este vizibil in ceva ce se aude si dincolo de auz, sau, in care noi suntem transformati odata cu ea, in linistea eterna, pe deplin adunati in interior. Acum veti intelege preferinta mea pentru Rilke, odata ce explic un pic din ceea ce lucreaza in spatele acestor sonete.

            Sa continui sa vorbesc mai mult despre Rilke? Acesta este drag inimii mele. Rilke este drag inimii mele. Are legatura cu transformarea, pentru ca Rilke este despre transformare.

            In Ultimul sonet catre Orfeu o fata îsi descrie propria sa moarte ca transformare. Sonetele catre Orfeu sunt dedicate unei tinere moarte, ca o piatra de mormant. In acest sonet aceasta tanara moarta îl invita pe Rilke sa o viziteze.

            Mai devreme, dupa primul sonet, Rilke continua cu aceasta tema a transformarii, de la vizibil la ceva ce se aude. Sonetele catre Orfeu sunt scrise ca o piatra de mormant pentru o tanara fata, o dansatoare cu care el se simtea conectat, si care murise tanara. El descrie acest lucru in cel de-al doilea sonet. Sper ca mi pot aduce aminte toate versurile.

 

      Era aproape o copila, si s-a ivit

      Din bucuria impreunata a cantului si-a lirei,

      Sub văl de primavara stralucind

      Si din auzu-mi pat si-a pregatit.

 

     Si-n mine adormi. Si totul a fost somnul ei.

    Copacii ce m-au minunat candva,

    Campii traite, zari infiorate

    Si-orice uimire care ma rapea.

 

    Ea lumea o dormea. Cum ai ajuns,

    O, Doamne-cantator, s-o faci asa perfecta,

    Ca nu ravnea sa fie treaza-ntai?

    Caci iata- veni intru fiinta si acum dormi.

 

   Si unde este moartea ei? O, ...vei inventa

   Din nou acest motiv, cantecul vietii neconsumat fiind?

   Din mine, unde se va scufunda? ... Doar o copila...

 

Ea doarme in urechile sale, si tot ce el aude, aude si ea in somnul ei. Ea este transformata in ceea ce el aude, intr-un cantec care uneste viata si moartea in una. Fata descrie moartea sa in ultimul sonet catre Orfeu. Acum am mers din nou prea departe, deoarece Rilke m-a atins. Deci, iata ultimul sau sonet, in care el descrie propria sa moarte. Apoi voi sfarsi cu Rilke. Doar inca acest sonet:

 

      Prietene tacut al multor departari, sa simti

      Cum zarea o largesti cu rasuflarea ta.

      Si sub al clopotelor sumbru hau

      Tu lasa-te vibrat. Ce din tine se hraneste

 

      Tarie devine  in fiinta.

      Ramai si pleaca din schimbare.

      Durerea cea mai mare de unde a venit?

      Amara de este bautura, preschimba-te in vin.

 

     Si in aceasta noapte a fara de masurii

     Sa fii puterea magica de dincolo de simturi,

     Si sensul adancimii lor.

 

     Si daca pamantescul te-a uitat,

     Sa-i spui tacutului pamant: eu curg.

     Si apei in suvoaie: sunt.

 

Aceasta este transformarea, totul devine la fel.

 

Nota

Toate Sonetele catre Orfeu, prima si a doua parte, impreuna cu explicatiile mele, le-am publicat ca o carte si de asemenea ca si carte audio. Mai multe despre acest subiect gasiti pe www.hellinger-shop.com(traducerea si adaptare pentru limba romana Ion Bucur, inspiratie "Sonetele catre Orfeu" in traducerea lui George Popa, Polirom, 2000)

 

 

 

 

 

 

Legile succesului

Cum devin si cum raman un bun antreprenor?

In primul rand: Prin a avea ceva de oferit care sa serveasca celorlalti. Cu cat mai mult au nevoie, cu atat mai important este ceea ce ofer. In acest caz nu exista obstacol ulterior in fata succesului meu.

            Ce calitati definesc antreprenorii? Ei au ceea ce altii au nevoie, si ei fac acest lucru disponibil pentru ceilalti. Cu cat mai mult au ceea ce altii au nevoie, cu atat mai inalt este prestigiul si succesul lor.

            Concluzie: Antreprenorii servesc. Cu cat mai important este serviciul lor, cu atat este mai mare influenta lor.

 

Doi: Antreprenorii au nevoie de ajutoare. Ei trebuie sa atraga angajatii, sa-i educe si sa-i pregateasca, astfel incat oferta companiei este produsa, marketata si vanduta in cel mai bun mod. Astfel, ceea ce ei au de oferit trebuie sa produca si sa vanda.

 

Trei:Antreprenorii trebuie sa conduca. Ei conduc prin ideile lor. Ei conduc prin productie. EI conduc prin vanzare si tot ceea ce tine de asta.

 

Patru:Antreprenorii trebuie sa faca fata competitiei. Prin competitie ei imbunatatesc produsul lor. Prin aceasta, cei care au nevoie, sunt serviti cat mai bine.

 

Cinci:Antreprenorii isi apara companiile impotriva uzurparii si sa le securizeze in raport cu asta. Ei raman siguri pe sine si increzatori in sine.

 

Sase:Antreprenorii stiu ca depind de altii cu care trebuie sa coopereze. Ei stiu cum sa-i castige si cum sa-i pastreze pe acestia.

 

Sapte:Antreprenorii iubesc succesul lor, îi face fericiti. Cand un antreprenor este fericit si arata asta, angajatii si familiile lor sunt de asemenea fericiti.

 

Opt:Antreprenorii formeaza o comunitate de solidaritate cu mai multi altii. Ei stiu ca fericirea multora depinde de succesul lor. Pornind de aici ei cresc aceasta fericire cu ajutorul celor care-i ajuta sa securizeze viata celorlalti.

 

Noua:Antreprenorii gasesc momentul potrivit sa treaca compania lor succesorilor potriviti. Ei le lasa spatiul de  miscare de care au nevoie, pentru a avea succes. Ei continua sa ramana sufletul companiei lor. Spiritul lor benevolent traieste in companie.

 

Zece: Antreprenorii se schimba in acord cu dezvoltarea pe care compania lor trebuie sa o urmeze, chiar daca nu este pe aceeasi linie cu ideile lor. Ei lasa compania lor in grija fluviului timpului care in cele din urma îi ajunge din urma, si îsi urmeaza calatoria cu ganduri bune fata de ceea ce au lasat.

 

 

 

                                              Poveste

                                                          Jucatorii

                                             Ei se cunosc ca oponenti.

                                             Apoi se aseaza fata in fata

                                             Si joaca la aceeasi masa,

                                             Cu multe piese diferite,

                                             Urmand reguli complicate,

                                             Miscare cu miscare

                                             Acelasi joc regal.

 

                                            Amandoi sacrifica un sir

                                            De piese in jocul lor

                                           Si se tin in sah unul pe celalalt

                                           Intr-un mare suspans,

                                           Pana cand miscarile se termina.

                                          Cand nu mai e niciunde de mutat

                                           Jocul este terminat.

                                           Apoi ei schimba locurile

                                           Si culoarea,

                                           Si incep o noua runda

                                            A aceluiasi joc.

 

                                       Cei ce joaca de multa vreme,

                                       Si deseori castiga

                                       Si deseori pierd,

                                       Devin maestrii

                                       De ambele parti.

 

 

  www.hellinger.com

http://www2.hellinger.com/en/home/family-constellation/help-for-the-soul-in-daily-living/monthly-letter-february-2011/

 


[1]First mover- in opera lui Aristotel, Metafizica;  este una dintre acceptiunile in limba romana; se mai poate traduce si prin “primul motor”, sau "prima cauza"

[2]Maestru- titlu in Evul mediu care se referea la o autoritate sau la o persoana cu licenta de la o universitate pentru a preda filosofie sau arte liberale