Ajutor pentru suflet- Iunie 2011

 

Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi

Scrisoare lunara

Iunie 2011

 

Dragi cititori,

 

Incepand cu aceasta editie a scrisorilor mele lunare, va voi ghida pe o cale speciala. Este o cale a pacii in multe sensuri si sfere. Cateodata cere ceva de la noi. Totusi, profund in interiorul nostru, insight-uri se deschid si asta ne readuce la iubire in multe feluri. Spre o iubire umila, care poate reinstaura ordinea atat in noi insine, cat si in relatiile noastre.

Sunteti deschisi pentru asta, si pregatiti acum?

Cu urari de pace,

Al vostru,

Bert Hellinger 

 

 Ca o contemplare

 

Un mesaj de pace

Sonetele lui Rilke catre Orfeu

 

Sonetele catre Orfeusunt rezultatul unei furtuni creative care l-a coplesit pe Rilke pe neasteptate, pa cand vroia sa termine Elegiile Duineze. A trebuit sa scrie prima parte si cateva saptamani mai tarziu a doua parte, fiecare in interval de cateva zile, ca si cum ar fi ascultat de o dictare interioara. Aceste sonete sunt atat de profunde, incat Rilke le-a inteles semnificatia doar mai tarziu, intrezarindu-le sensul, pas cu pas.

Pentru cititorul si ascultatorul Sonetelor catre Orfeu, acestea sunt mai mult decat poezie extraordinara. Prin urmare, dincolo de forma lor perfecta si densitatea imaginilor, ele ni se dezvaluie doar cand ne deschidem experientei fiintei, care ea insasi este revelata in ele, cand permitem ca aceasta experienta de a fi sa ne atinga pana ne largeste viziunea asupra vietii si mortii, a bucuriei si suferintei, asupra a deveni si a inceta sa fim. Apoi, citind si auzind aceste sonete, invatam sa ne incredintam complet transformarii necesare si neobosite care ne asteapta, ca un pas inspre a deveni completi.

Ca un simbol pentru acest proces al transformarii Rilke se foloseste de imaginea lui Orfeu. In culmea fericirii lui Orfeu, iubita sa sotie Euridice moare, chiar in ziua nuntii lor. El a urmat-o pe taramul mortii, in speranta de a o readuce la viata. Dar foarte aproape de iesirea din lumea de dincolo el o pierde inca odata si trebuie sa revina la lumina fara ea.

Acum, ca a ramas fara ea, el apartinea ambelor lumi, celei a mortilor si si celei a celor vii. Cantecele sale erau mai mult decat puteau suporta cei vii, pentru ca nu aveau acces la celalalt taram. Cantecele sale reunea acum ambele taramuri intr-un intreg. Ele celebrau intregul, pentru ca integrau inaltarea si caderea in mod egal - un intreg in care viata si moartea, cei vii si cei morti se intrepatrund, pana cand ambele taramuri se condenseaza in ele intr-un cantec maret.

Menadele, zeitele razbunarii, care divid mai degraba in loc sa conecteze, au vrut sa sfasie ceea ce devenise un intreg in el si astfel l-au rupt pe el in bucati de viu.

Dar nici acum Orfeu nu ramane pentru totdeauna pe taramul mortii, separat de cei vii. Ca un mesager al tuturor mortilor, el se reintoarce in orice se naste. Deci noi, cei vii, ii putem vedea pe cei care au trait inaintea noastra conectati cu noi si manifestandu-se in tot ceea ce se naste. Odata cu noua viata, Orfeu se reintoarce de asemenea pentru un timp si cand acesta se termina, dispare si el.

Dar noi, cei care inaintam in acest mister, pentru a-i afla secretul, noi il auzim pe Orfeu cantand in tot ceea ce apare si dispare, auzim cum tot ce se naste si moare este transformat intr-un cantec, in care vizibilul poate fi auzit si existenta ca intreg devine un cantec de preamarire.

Cantecul lui Orfeu este fiinta, intreaga fiinta, fara scop, nu pentru placerea cuiva, pura expresie  a fiintei. Pentru cei care aud acest cantec si i se deschid, pentru ei propria lor existenta devine un asemenea cantec.

 

 

Doreste transformarea

Discutia care urmeaza a avut loc intre mine si Wolfgang Danzmayr, dupa prima prezentare a compozitiei sale "...Si cu sfarsitul incepe..." Prieteni de-ai mei l-au insarcinat sa scrie asta cu ocazia aniversarii mele de 75 ani. Aceasta compozitie include unele dintre sonetele lui Rilke catre Orfeu, pe care le-am recitat live cu aceasta ocazie. Printre ele se gasea si acest sonet:

 

Doreste transformarea. Oh, fii entuziasmat de flacara,

in care ce-i luat de la tine se extaziaza cu schimbarea sa,

Spiritul superior care deseneaza lucruri pe pamant

nu iubeste nimic altceva mai mult in imaginea momentului decat punctul de schimbare.

 

Ce deja se-nchide in nemiscare este cel inghetat,

se considera el protejat intr-un adapost de un gri inobservabil?

Asteapta, de la distanta un mai greu ameninta greul.

Si vai-: ciocanul absent e pe cale sa loveasca!

 

Pe cel ce este un izvor, cunoasterea il recunoaste

si in desfatare il va ghida prin creatia senina,

cea care cu inceputul deseori se incheie, si cu sfarsitul incepe.

 

Fiecare sfera de bucurie e un copil sau nepot al despartirii,

prin care trec cu veneratie. Si Daphne,

simtind laurii preschimbarii sale, ea vrea ca tu sa devii o adiere.

 

(Traducere din engleza- dupa Eric Bendix)

 

Domnule Hellinger, ati spus ca pentru dumneavoastra Rilke este cineva care simte ceva, cumva, care descopera, un fel de medium intre lumea celor vii si cea a mortilor. As vrea sa revenim la ce inseamna versetul "...Si cu sfarsitul incepe...".Experimentam cu totii despartiri. Unele sunt foarte dureroase, prin altele trecem mai usor. Aveti ocazia sa asistati la multe despartiri si noi inceputuri in munca dumneavoastra. Cum este asta pentru dumneavoastra, aceasta tema a sfarsitului si a reinceputului?

 

HELLINGER: Din perspectiva lui Rilke cuvantul transformare joaca un rol special, ca aici, in acest sonet "Transformarea vointei". E un verset frumos aici "Ce se-nchide- n nemiscare este cel inghetat". Deci viata este transformare si transformarea inseamna ca ceva se termina si altceva incepe. Dar ce s-a terminat nu este absent. Se scurge in nou, intr-un nou mod. Cand prezenta nu este urmata de ceva nou ingheata si nu se poate dezvolta mai departe. De aceea aceasta neintrerupta transformare spre noi lucruri este atat de importanta pentru Rilke.

In munca mea, in constelatiile familiale, vedem constant oameni care sufera pentru ca sunt prinsi in ceva vechi si trebuie sa gaseasca o cale sa se elibereze de vechi, printr-o transformare. Aceasta inseamna a depasi ce e vechi intr-un fel in care ceea ce este bun din vechi sa se poata scurge in ce e nou, ca parte a sa.

 

Va referiti la rezistenta la nou. Dar oricat s-ar opune oamenii la ce este nou, nu pot ramane vii in ceea ce e vechi.

 

HELLINGER: Ceea ce este important in toate aceste ganduri, este ca transformarea nu este posibila conform unui plan. Cand oamenii isi fac planuri, obiectivele lor sunt in dezacord cu ceva mai maret. Si apoi planurile lor esueaza. Transformarea, in perspectiva lui Rilke, este in acord cu ceva mai mare, ceva maret. Asa cum un rau isi schimba constant drumul catre ocean, la fel si viata se schimba mereu, pentru ca este incorporata in ceva maret. Deci transformarea cu adevarat importanta este cea care devine inevitabila printr-o miscare interioara a sufletului. Cine reuseste asta, se simte mai larg si mai bogat ca inainte. Dar exista intotdeauna ceva ce trebuie lasat in urma. Copilul isi lasa copilaria in urma, tanarul tineretea, adultii isi lasa in urma realizarile dupa un timp. Inaintand in varsta, ei incep sa-si directioneze atentia spre ceva ce simt doar, foarte vag, dar fata de care trebuie sa se expuna, fara sa stie ce-i asteapta. Dar prin aceasta expunere, viata lor devine de o frumusete aparte.

Imi amintesc de un cuplu in varsta de exemplu. Sotul avea cancer in faza terminala si era evident ca nu mai avea mult de trait .Au stat langa mine si eu le-am spus:"Vremea despartirii este aproape, dar in lumina acestei despartiri iubirea radiaza inca odata ca un apus de soare de o frumusete aparte. S-au uitat unul la celalalt si el a spus:" Voi ramane atat cat imi este permis". Si sotia sa i-a raspuns:"Voi avea grija de tine atat cat imi este permis". Era atata frumusete a vietii mature, cand despartirea are o stralucire esentiala.

 

Aceasta suna a umilinta, a smerenie. Cum stiu oamenii daca asteapta cu smerenie ca noul sa se manifeste sau daca sunt pur si simplu resemnati, spunand "Totul se intampla cum trebuie sa se intample oricum". Cum stiu oamenii daca sunt lenesi sau umili, smeriti?

 

 

HELLINGER: Este vorba de o stare de calm interior in ceea ce este esential. Cand cineva intra in contact cu esentialul si i se supune, incepe sa se simta in largul sau. Si devine alert. Lenesul nu se trezeste, mai degraba devine amortit. Dar cei care pasesc in curgerea vietii si i se incredinteaza, se trezesc complet. Si au o putere speciala. Puterea se vede in capacitatea lor de a obtine mult cu putin. Cand devii nelinistit, e semn ca esti deconectat de esential. Apoi este o chestiune de a sta nemiscat pana apare momentul potrivit miscarii. Am aflat ceva despre timpul potrivit. Timpul potrivit este de obicei putin mai tarziu.

 

Ati mentionat acest cuplu, barbatul cu cancer care nu mai avea mult de trait. Asta inseamna ca el trebuie sa-si astepte sfarsitul vietii, ca trebuie sa se impace cu el. Eu sunt vienez si vienezii sunt cunoscuti, ca sa zic asa, prin faptul ca iau moartea in deradere. "Daca voi muri vreodata" sau "Traiasca cimitirul central", noi stim toate astea. Este de asemenea o modalitate de a ne ascunde frica de moarte, sau cel putin o incercare.

Dar serios vorbind acum, cum ne putem pregati pentru ceea ce reprezinta finalul acestei vieti, fara ca el sa apara final si absolut irevocabil? Doar daca cineva spune: "Stiu ca sunt aici acum, atunci totul se termina complet."

 

HELLINGER: Intrebarea este daca acesta este finalul cu adevarat. Din perspectiva lui Rilke, moartea este un proces indelungat. El descrie procesul in Elegiile duineze, in special in cea de-a zecea elegie. Deci, procesul mortii noastre nu este complet prin moarte. Mai e nevoie de ceva pentru a se incheia cu adevarat. Aceia care au practicat aceasta transformare si i s-au expus in timpul vietii, pot trece mai usor prin aceasta tranzitie si prin ce urmeaza. A lua moartea in deradere este conectata cu iluzia ca moartea este finalul. Dar faptul ca procesul mortii este doar unul de tranzitie care va continua si poate lua foarte mult timp este un punct de vedere cu totul diferit.

In constelatiile familiale mortii sunt adesea inclusi, de exemplu ca reprezentanti ai victimelor si ai agresorilor. Dintr-o data victimele si agresorii sunt prezenti, chiar daca sunt morti. Apoi se poate observa un proces indelungat care are loc intre agresori si victime, pana cand se atinge o stare de calm si se mai observa ca agresorii au in mod special un drum mai lung de parcurs. Se vede de exemplu, ca agresorul se poate linisti doar cand a devenit la fel ca victima in toate modurile, adica cand toate prezumptiile agresorului s-au topit in durerea a ceea ce s-a intamplat. Se poate observa prin ce transformare trebuie sa treaca pana isi gaseste pacea.

Un aspect important legat de asta a devenit tot mai clar in ultimul timp. Se observa ca agresorii nu se pot schimba daca sunt inca dispretuiti. Doar cand sunt iubiti, cand cei vii, supravietuitorii si descendentii victimei ii iubesc, ca ei sa se poata reintoarce in comunitatea umana, doar atunci se pot detasa si-si pot completa moartea.

Dar desigur, acestea sunt ganduri pentru care provin din ceea ce poage fi simtit, inainte de toate. Ce am spus aici nu trebuie luat ca si cum eu as sti si as putea sau ca as putea sa descriu acest fenomen cu precizie. Dar in timpul constelatiilor apare o miscare la un moment dat, care ne ofera indicii in sensul ca viata nu se termina pur si simplu pentru ca am murit, ci mai degraba ca dupa moarte sunt inca lucruri de facut, si ca putem lua asta in considerare si ne putem pregati pentru asta, chiar din timpul acestei vieti. In fata mortii viata devine pretioasa. Viata nu pierde nimic prin moarte.

Este cu totul alta problema cand cineva se gandeste constant la moarte. Multi sfinti foloseau un craniu pe care il asezau pe scaunul lor de rugaciune si apoi se rugau in fata lui. Ratau viata in prezenta mortii. Nu asta am vrut sa spun. Ci faptul ca in cursul vietii ne confruntam constant cu despartiri si experimentam viata si ca un proces al mortii. Cand cineva poate fi de acord cu asta, chiar in timpul vietii, se poate uita la final cu relaxare. Ne incredintam cuiva mai presus de noi si ne putem relaxa. Aceasta atitudine imbogateste viata.

 

As vrea sa revenim inca odata asupra ceva ce ati mentionat si care pare neobisnuit pentru felul general de a gandi al oamenilor. Daca v-am inteles corect, ati vorbit despre aroganta victimei.

 

HELLINGER: Da.

 

 Deci nu doar agresorii pot fi sau chiar sunt aroganti, dar si victimele pot fi arogante si in acest fel sa-si impiedice propriul proces de evolutie. Am inteles corect?

 

HELLINGER: Da. Hai sa vorbim aici despre victimele care sunt in viata, acelea care se vad in postura de victime, de exemplu ca victime ale parintilor sau ale circumstantelor. Acesti oameni nu se pot schimba. Cei care raman in pozitie de victima, nu se pot schimba. In cadrul terapiei nu poate fi ajutat cineva care se plange " Oh bietul de mine, cate mi s-au intamplat!" Cu aceasta atitudine ei raman blocati in rolul de victima. Din contra, cei care spun "Da, asa a fost. Am invatat ceva din asta si acum voi face ceva cu asta", devin oameni care actioneaza. Pot lasa in urma ce a fost in trecut.

 

Si cu agresorii ce se intampla? Se pare ca avem inca probleme cu agresorii nazisti, oamenii spun ca agresorii sau generatia agresoare nu a fost capabila sa-si gestioneze vina. De aceea exista inca tendinte de care ar trebui sa ne temem. Ar trebui si aceia sa lase in urma si sa uite, sau ce sfat le-ati oferi agresorilor?

 

HELLINGER: Voi da un exemplu. Hai sa lasam pentru moment la o parte holocaustul si sa ne orientam catre alt context, sa privim la conflictul dintre israelieni si palestinieni.

Cu ceva timp in urma a avut loc un mare congres unde au vorbit un israelian si un palestinian. Fondasera un institut pentru pace impreuna si lucrau in sensul intelegerii intre cele doua popoare si grupuri. Au tinut chiar un workshop cu legat de asta, axat in jurul intrebarii:" Cum pot israelienii sa inteleaga cum s-au simtit palestinienii, dupa ce au trebuit sa paraseasca Palestina, cand au venit israelienii si ce frici au israelienii din cauza cererilor palestinienilor care vor sa se intoarca acasa. Pentru ca, atunci cand s-a intamplat, au fost 300 000 care au trebuit sa paraseasca Palestina. Dar acum sunt 5 milioane. Israelienii si palestinienii mi-au cerut sa lamuresc intrucatva aceasta situatie cu ajutorul unei constelatii.

Am ales cinci oameni ca reprezentanti pentru palestinieni si am ales doar evrei pentru ei, pentru a putea simti mai bine situatia palestinienilor si in fata lor am asezat cinci reprezentanti pentru israelieni. Dupa aceea nu am mai intervenit. Am avut totala incredere in miscarile profunde din sufletele reprezentantilor.

Mai intai, o femeie palestiniana s-a uitat spre pamant, ceea ce demonstra ca se uita la o persoana moarta. Apoi i-am cerut unui barbat sa se intinda in mijloc, ca reprezentant al celui mort, dar nu era clar daca mortul era un palestinian sau un israelian.Foarte incet, o adanca durere a aparut la toti reprezentantii. Palestinienii s-au asezat incet pe jos si au inceput sa planga pentru mort. Unul dintre israelieni a inceput sa urle de durere. In ambele grupuri se observa doar durere profunda, nimic altceva.

La sfarsit i-am intrebat pe reprezentanti ce au simtit. Nici un palestinian nu a simtit vreo cerere in afara dorintei de a fi vazuti in suferinta lor. Deci fricile israelienilor nu au aparut deloc. Ambele grupuri erau intristate legat de ce se intamplase, de suferinta pe care si-o cauzasera reciproc. Aceast suferinta impartasita i-a adus impreuna atat de aproape incat se putea observa: cand tabere diferite impartasesc durerea, ceva nou devine posibil.

Acum as vrea sa folosesc asta si in cazul agresorilor si victimelor in timpul regimului nazist. Noi, germanii - si austriecii in acelasi timp- noi am dispretuit agresorii, ne-am ridicat deasupra lor, ca si cum noi am fi mai buni. Facand asta, ne-am comportat exact ca si agresorii de atunci. Pentru ca ei au facut acele lucruri ingrozitoare pentru ca se simteau superiori. Faptul ca cei de acum s-au  simtit superiori celorlalti i-a  facut sa se transforme ei insisi in agresori. Si cei care se cred mai buni acum, sunt la fel. Au transformat agresorii in victime, pentru ca se simteau superiori. Si in tot acest proces, victimele reale, cei care au fost ucisi, sunt uitati.

Noi, germanii - si aparent si voi austriecii - nu am jelit impreuna soldatii morti si nici civilii morti. I-am tratat pe toti in acelasi mod, dupa modelul agresorilor. Am vrut sa ne separam de ei si am crezut ca putem face asta ridicandu-ne deasupra lor.

Dar solutia ar fi sa-i plangem pe morti impreuna, ca descendentii, atat ai victimelor cat si ai agresorilor sa privim mortii de ambele parti impreuna, mortii- atat victime cat si agresori, pentru a-i ajuta sa se regaseasca pe taramul mortii.

Am vazut recent ce inseamna asta, intr-o constelatie in Buenos Aires. Pentru ca se intampla sa fie in acest fel, ca in familiile victimelor, de exemplu in multe familii de evrei care dispretuiesc agresorii, un membru al familiei sa-i reprezinte pe agresori. Apoi, acest membru al familiei simte o energie criminala, pentru ca agresorii nu sunt priviti.

In Buenos Aires un barbat mi-a cerut ajutorul. Constientizase dintr-o data ca era un pericol pentru copiii sai. Conducand masina intr-o maniera neglijenta , si-a dat seama ca ar putea foarte usor provoca un accident grav, si asta chiar daca copiii sai erau in masina. S-a dovedit ulterior ca era un descendent al victimelor Holocaustului. Am numit sase reprezentanti pentru holocaust si sase pentru agresori. A participat si clientul,  el insusi, in constelatie. Era coplesit de durere, urla si lovea pamantul cu pumnii. Nu se uita la victime. Avea energia criminala a agresorilor,  pentru ca nu existase spatiu pentru ei in familia sa.

Apoi i-am cerut sa priveasca victimele. Foarte incet s-a dus catre ei, s-a putut inclina in fata lor, le-a putut onora, imbratisa, si atunci a devenit la fel ca ele. Apoi s-a dus la agresori si i-a apucat de obraji cu multa iubire. Reprezentantii agresorilor au devenit foarte moi, s-au scufundat in pamant si au devenit una cu victimele.

Dupa aceasta constelatie i-am spus barbatului sa-si vizualizeze copiii si sa le spuna: "Acum sunt aici pentru voi. Acum va protejez". Astfel el a fost eliberat de energia agresorului.

Deci nu ne putem elibera de  agresori detestandu-i sau luptandu-ne cu ei. Solutia este posibila doar atunci cand noi toti, descendentii victimelor si cei ai agresorilor, jelim impreuna. In aceasta jelire impartasita ne inclinam in fata a ceva mai presus de noi, care actioneaza de dincolo de acest gest. Pentru ca agresorii nu erau liberi, in comportamentul si destinul lor. Erau parte din ceva mai mare. Trebuie sa ne inclinam in fata a ceea ce este dincolo de asta, in fata acestei puteri, ca in fata unei lumini din departare, fara sa incercam sa intelegem ce este. Apoi suntem cu totii la acelasi nivel, in fata acestei puteri suntem cu totii egali.

 

As numi aceasta un mesaj de pace. Doamnelor si domnilor, cred ca a fost atat de mult si de intens si ata de mult de luat in considerare si gandit si regandit, incat as vrea sa inchei aici aceasta conversatie.

 

 

Intrebari

Reticenta

Dupa o constelatie pentru un copil autist:

 

PARTICIPANT: Cand auzeam acest tipat inainte, mi s-a spus ca asa se manifesta vindecarea autismului. Asta inseamna ca, copilul se va insanatosi?

HELLINGER: Trebuie sa ma asculti cu atentie. Am spus " Aceasta este iesirea din autism. Putem vedea asta aici. Ce s-a intamplat cu adevarat nu stiu.Deci, daca cineva intreaba, cum faci tu acum " Va ajuta asta cu adevarat?", ce se intampla atunci in sufletul tau? Esti in conexiune cu ce se intampla, sau legatura ta interioara este intrerupta?

PARTICIPANT: Deci, daca sunt mereu asa, sunt deconectat?

HELLINGER: Exact. Dar intrebarea nu te afecteaza numai pe tine, afecteaza si sistemul clientului. Intrebari bizare interfereaza in miscarea sufletului. Deci aceasta reticenta este necesara, reticenta completa.

M-as bucura fara indoiala sa aflu cum evolueaza situatia copilului, am simtit-o in inima. Indiferent de ce simt, nu indraznesc sa influentez asta. Mereu cand vream sa obtinem ceva anume, in psihoterapie sau in munca sociala, sau in casele noastre - imediat cum un obiectiv clar a fost stabilit, lucrurile o iau pe o cale gresita. Se intampla astfel pentru ca ne asezam noi insine in locul unei miscari superioare. Vream poate sa o luam inaintea ei, vrem sa fortam ceva. In acest moment pierdem contactul cu puteri mai mari. Ce ne controleaza pe noi, acest suflet mai mare, are obiective mai mari in minte. Cand ne incredintam lui, realizam mult mai mult decat ne-am fi imaginat.

In psihoterapie si acasa ne intrebam: Ce s-a intamplat acolo? De ce asta si asta? Asta perturba miscarile sufletului, il slabeste. In timp ce, daca stam pur si simplu acolo, in acord cu intregul, asta radiaza imediat. In toate acestea, o putere mai mare lucreaza dn spate. Chinezii o numesc: A munci fara sa faci nimic.

In timpul constelatiilor, ma retrag mereu intre. Dintr-o data. Si cand ma retrag asa, o fraza imi vine, sau urmatorul pas. Il urmaresc. Dar nu stiu unde duce. Apoi mai astept putin si astfel ceva se descopera pas cu pas.

Cum ar trebui sa vedeti voi asta: Asa cum reprezentantii de aici percep direct ce se intampla in familie, asa si familia percepe imediat ce se intampla aici. Deci solutiile pe care le gasim aici ating si familia.

Iata o poveste din Koln. Existau acolo spirite care ajutau oamenii foarte mult. Faceau treaba oamenilor noaptea si o faceau foarte bine. Dar lucrau numai cand nu era nimini prin preajma. Apoi o femeie a vrut sa stie exact ce se intampla. Si acesta a fost sfarsitul ajutorului oferit de spirite. Acesta este un frumos exemplu pentru ce se intampla aici. Este exact asa.

Aceasta maxima reticenta este intotdeauna plina de respect. Acest respect da aripi a ceva in suflet. Deschide un spatiu in suflet.Cand apare o intrebare, sufletul se contracta.Ce vrea de la mine acum? Dar nimeni nu intreaba ce vrea soarele de la mine, el doar straluceste. Asa ca il las sa ma acopere cu stralucirea sa. Cum? Fara sa pun intrebari.

 

 

 

 

Ajutor cu o singura fraza 

 

Procedura

 

Ce se intampla intr-o constelatie familiala spirituala? Un client prezinta o problema si mentioneaza anumite persoane, de obicei parintii, partenerul si copiii. Acestia sunt cei mai apropiati, dar poate fi vorba si despre altii. Acum procedez sistematic. Asta inseamna ca ma conectez interior cu fiecare persoana care apartine sistemului si le ofer tuturor aceeasi atentie si bunavointa.  Ma deschid catre ei de la distanta, fara sa vreau nimic de la ei si fara sa-mi fie teama de nimic. Apoi astept un indiciu.

Acest indiciu ii ajuta pe toti in mod egal, nu doar pe client. Este directionat catre ei toti. Asta se vede intr-o fraza care vine dintr-o miscare spirituala.

Cand aceasta fraza a fost gasita si rostita, totul se incheie. Nici un alt cuvant! Orice alt cuvant in plus ar distruge puterea acestei fraze.

Acesta este cel mai frumos mod de a ajuta oamenii. Merge chiar dincolo de constelatiile spirituale. Dar, doar intr-un anumit sens, pentru ca in imaginea interioara sunt prezente in mod egal.

As vrea sa pun in practica asta cu voi, probabil cel mai bine sub forma de supervizare. Deci, nu prezentati ceva personal, ci cazul unui client. Si va voi demonstra acest gen de ajutor. Si nu doar il voi demonstra, ci vom invata cu totii cum putem intra in contact cu aceasta miscare ajutatoare.

Oricare ar fi rezultatul, ne va ajuta in multe feluri. Vom ajunge la o atitudine total noua. Este clar, nu putem avea intentii aici. Nu putem inventa aceste fraze. Ne sunt oferite pe calea fenomenologica a insight-ului.

Este clar ce am spus? Cine are un caz pe care ar vrea sa-l prezinte?

 

 

Exemplu: un baiat de 12 ani cu un tic nervos

 

HELLINGER il intreaba pe participantul care prezinta cazul: Despre ce este vorba?

PARTICIPANT: Un baiat de 12 ani a venit la mine si sotia mea. Are un tic nervos. Ii clipesc ochii si isi misca mainile involuntar.

HELLINGER: Cine a venit la tine?

PARTICIPANT: Prima data a venit mama cu acest baiat de 12 ani si cu fratele lui.

HELLINGER: dupa ce se gandeste la asta un timp, spune grupului: A mentionat baiatul si mama doar.

Participantului : Pe cine ai exclus?

PARTICIPANT: Tatal a venit si el a doua oara.

HELLINGER: Ok, bine.

PARTICIPANT: A doua sedinta am lucrat doar cu tatal si cu mama.

HELLINGER: Good.

Grupului: Acum sa ne imaginam: Cand acest copil face aceste miscari, acest tic si miscarile mainilor. Daca nu luam in considerare copilul acum, unde se uita el? La cine se uita? La ce persoana, la care parintii evita sa se uite? In loc sa priveasca acea persoana, ei se uita la copil.

 

Participantul da din cap.

 

 

HELLINGER grupului : Acum sa ne imaginam intreg sistemul: toti cei care apartin si probabil cineva care asteapta sa fie vazut, care asteapta pe cineva sa empatizeze cu el, sa-l iubeasca. Acesta ar fi fundalul.

Ok, acum inchidem ochii si intram in aceasta atitudine directionata spre intregul sistem: ne intoarcem spre ei toti cu iubire. Apoi asteptam, poate cuvantul decisiv sau o fraza va veni.

 

Hellinger intra intr-o interiorizare profunda.

 

Dupa un timp Am primit fraza, este una surprinzatoare, pe care nu o poti inventa.

Participantului : Cand vor veni sa te vada iar, toti trei, ii spui copilului sa le spuna parintilor : Uitati-ma si pe mine.

 

Participantul este emotionat si da din cap.

 

HELLINGER: Apoi ii trimiti direct acasa. Ai simtit imediat intensitatea.

Grupului: Am putut vedea asta pe fata lui. Si de asemenea am putut simti puterea.

Participantului : Si baiatul e mai bine acum.

 

Omul da din cap.

 

HELLINGER: Ok. Bine.

 

Dupa un timp catre grup: Vedeti, nu putem inventa aceste fraze. Sunt complet diferite de ceea ce gandim noi.

 

Exemplu: Un barbat de 40 de ani cu diaree

 

 HELLINGER grupului: Sa continuam aceasta ultra scurta terapie?

 

O femeie ridica mana.

 

HELLINGER femeii : Ne oferim timp. Acestea sunt procese meditative. Ne calmam prin intermediul lor, ne calmam cu totii.

Dupa un timp: Acum sunt pregatit pentru urmatorul caz.

 

PARTICIPANT: Este vorba despre un barbat de 40 ani care avea diaree. Fizic doctorii spuneau ca nu are nimic.

 

 

HELLINGER: Stii ceva despre familia sa?

 

PARTICIPANT: Mama lui a murit pe cand el avea 16 ani. A suferit de depresie severa dupa ce tatal a parasit familia. Tatal a plecat pentru ca avusese o disputa severa cu fiica sa si o batuse.

 

HELLINGER: Este vorba de tatal acestui barbat?

 

PARTICIPANT: A fost tatal lui.

 

HELLINGER: Fiica era sora acestui barbat?

 

PARTICIPANT: Da.

 

HELLINGER: Mama a murit din cauza depresiei?

 

PARTICIPANT: Ea zacea doar in pat si vroia sa moara. In final a murit din cauza unei embolii.

 

HELLINGER: Deci personajele sunt: acest barbat, mama sa, tatal sau si sora sa, patru. Care dintre ei are nevoie de mai multa atentie?

 

PARTICIPANT: Tatal.

 

HELLINGER grupului: Asta este important pentru noi acum. E este cel exclus, deci il primim in sufletul nostru acum. Ne deschidem pentru aceasta familie, acordand atentie tuturor in mod egal si asteptam fara frica, fara intentie.

 

Dupa un timp: Am o fraza.

 

Femeii: Barbatul spune aceasta fraza. Dar ramane sa vedem cui. Cand vine la tine, sa faci o sedinta scurta cu el, o meditatie. Apoi ii dai aceasta fraza. El trebuie sa se ridice apoi si sa plece imediat.

Deci, ii ceri sa stea langa tine si ii spui:" Inchide ochii. Acum ii vezi pe toti cei din familia ta in fata ta: pe tata tau, mama, sora si pe tine insuti. Ei stau la o oarecare distanta unii de ceilalti. Apoi simti cu cine esti cel mai profund conectat. Spui o fraza aceei persoane. Iti voi spune eu acum acea fraza. Dupa aceea te ridici, nu spui nici un cuvant si pleci."

Fraza este: Te rog ramai.

 

Femeia aproba din cap.

 

HELLINGER: Ok?

 

PARTICIPANT: Da.

 

 

Exemplu: un baiat de 15 ani care se raneste singur si are atacuri de panica.

 

HELLINGER unui participant :  Despre ce este vorba?

 

PARTICIPANT: Este vorba despre o familie in care parintii sunt separati. Baiatul de 15 ani se raneste singur si are atacuri de panica.

 

HELINGER: Cine a venit la tine?

 

PARTICIPANT: Toti trei.

 

HELLINGER grupului: Ok, doar trei oameni sunt importanti aici: tatal, mama si baiatul.

 

Participantului: Cu cine locuieste el?

 

PARTICIPANT: Cu ambii parinti, alternativ, dar mai mut cu tatal acum.

 

HELLINGER grupului: Acum ne imaginam situatia. Acordam atentie tuturor celor trei si simtim cum este pentru baiat si iubirea sa.

 

Dupa un timp catre participant:Am fraza. Este foarte criptica. Spui fraza in prezenta parintilor. Le spui parintilor care este fraza secreta a baiatului. Si le spui: Dupa ce va spun fraza, trebuie sa plecati fara sa spuneti nici un cuvant.

Le spui parintilor - baiatul spune in sinea lui : "Mai bine eu."

Cum te simti cu asta?

In timp ce participantul rade: Putem vedea. Ok, asta e tot.

 

PARTICIPANT: Multumesc.

 

HELLINGER grupului: Inca un caz. Apoi incheiem.

 

 

 

Exemplu: o femeie de 35 ani care se poate hrani doar cu mancare lichida.

 

HELLINGER grupului, dupa o scurta pauza de reculegere: Se poate intampla sa nu apara nici o fraza. Pot fi mai multe cauze.

Poate ne dorim prea mult. Atunci pierdem conexiunea cu aceasta miscare spirituala. Acesta poate fi pericolul aici, cand iau un caz dupa altul. Devine apoi ca un exercitiu. Apoi devine periculos, in sensul ca nu mai functioneaza.

 

Participantului: Deci?

 

PARTICIPANT: Este vorba despre o clienta. Are 35 ani. De cand era mica sufera de o dificultate, aceea ca nu poate inghiti mancare solida. Ii ramane intepenita in gat. De aceea se hraneste doar cu mancare lichida.

 

HELLINGER: Deci asta este probema. Cine a venit la tine?

 

PARTICIPANT: Ea insasi.

 

HELLINGER grupului: Acum noi trebuie sa adaugam oameni care apartin in aceasta situatie. Fara sa intram in detalii, ne imaginam aceasta familie, incluzand si rudele.

 

Participantului:I-a murit vreo ruda de tanara?

 

PARTICIPANT: Aceasta femeie nu si-a cunoscut tatal niciodata.

 

HELLINGER: Aceasta este o informatie importanta.

 

Dupa un timp. O fraza foarte ciudata mi-a venit.

 

Participantului. Ii poti spune sa-si imagineaza ca-i spune mamei ei o fraza. Dar nu o spune cu voce tare. O spune doar in interiorul ei. Fraza este : Stau jumatate.

 

Participantul rade si da din cap.

 

HELLINGER: Ok?

 

PARTICIPANT: Multumesc.

 

HELLINGER grupului: Vedeti unde ne poate duce o constelatie familiala spirituala pana la urma.

 

 

Inca un exemplu: de un an, un client de 37 ani este paralizat si nu simte nimic in partea dreapta a corpului.

 

PARTICIPANT: Clientul are 37 ani. Nu simte nimic de un an si este paralizat pe partea dreapta. Legat de istoricul sau: Cand avea un an mama sa s-a spanzurat.

HELLINGER: Nu mai vreau sa stiu nimic altceva.

Grupului: Sa incercam sa simtim aceasta situatia in aceasta familie.

 

Hellinger intra iarasi intr-o stare de profunda interiorizare.

 

Dupa un timp spune grupului: Mi-a venit o alta fraza ciudata.

 

Participantului: Ei bine, cand va veni la tine, ii spui sa inchida ochii si sa-si imagineze: Este un copilas si acolo in fata sa atarna mama lui. El se uita la ea cum sta asa atarnata, si-i spune: Si eu.

 

Participantul da din cap ganditor.

 

HELLINGER: Ok?

 

PARTICIPANT: Multumesc.

 

 

 

Miscarea interioara

 

 

HELLINGER grupului: Aceste fraze sunt mai presus de ajutor. Ele pun individul in contact cu o miscare interioara. In momentul in care persoana este in contact cu miscarea interioara, aceasta preia conducerea. Dar nu stim catre ce, si nici nu vrem sa stim. Atunci depind doar de aceasta miscare.

 

Cand primim o asemenea fraza - si o primim mereu - suntem eliberati instantaneu de client, nu trebuie sa ne mai preocupe. Suntem liberi imediat. In acest punct ne conduc constelatiile familiale spirituale.

Se poate intampla ca un client sa stea langa voi si voi sa va expuneti clientului si fara sa se fi spus nimic, primiti o asemenea fraza. Aceasta e o experienta frumoasa. Atunci aveti senzatia ca sunteti ghidati.

De asemenea, intr-o constelatie in care nu stim ce sa facem, insight-ul si urmatorul pas ne sunt date astfel de asemenea, ca si fraza pe care cineva trebuie sa o spuna.

 

 

 

Meditatie: Fraza noastra personala

 

Inchideti ochii. Vom fi cu familia noastra pentru o vreme, cu toti oamenii care ii apartin. Ne asezam in linie pe locul nostru, locul nostru corect in familie. Simtim conexiunea cu toti, simtim cum soarta acestei familii ne asteapta, cum se asteapta de la noi ceva care sa aduca in sfarsit pace si liniste in ceea ce a fost si este.

Ne expunem tuturor si destinului fiecaruia, ramanand totusi exact pe locul nostru. Asteptam un timp,  putem spune ceva tuturor: o fraza, fraza noastra. Nu se intampla doar sa le spunem lor fraza, ea ne ia si pe noi in stapanire de asemenea. Deoarece, daca ni s-a dat aceasta fraza, ne priveste si pe noi. Pentru ca ne priveste si putem fi de acord cu asta, ne simtim usurati. Aceasta fraza ne insoteste in cele mai mari profunzimi.

Dupa un timp: Poate ati gasit o asemenea fraza. Va dau un exemplu de o astfel de fraza: uitandu-se la toti membrii familiei, cineva spune: Raman aici.

 

 

 

Celebrari memoriale

 

 

Cealalta amintire

 

 In ziua maretei celebrari memoriale cu ocazia debarcarii aliatilor in Normandia - am experimentat asta personal, de partea germanilor - m-am regasit cugetand, ce se intampla in sufletul meu, ce se intampla in sufletul celor care comemorau, in special in sufletul veteranilor supravietuitori si ce era tinut ascuns in spate, deoarece pentru multi dintre noi ar fi fost de nesuportat si anume intrebarea : Unde este Dumnezeu in asta?

In textul care urmeaza imi exprim gandurile legate de asta si le completez cu contemplari orientate catre viitor, care ne impaca la un mod profund cu aceste evenimente si ne deschid catre pacea cu mortii.

 

 

 

Amintiri

 

Atragem amintiri inspre noi pentru a ramane in viata cu ajutorul lor, in special amintirile legate de cand am fost salvati dintr-un pericol. Prin intermediul acestor amintiri, ne gandim la cei care au pierit atunci cand noi am supravietuit. Cream memoriale pentru batalii decisive care au produs rasturnari de situatii, aducand victoria celor care fusesera infranti in trecut.  Aceasta se poate exemplifica, in cel de-al doilea razboi mondial, prin Batalia de la Stalingrad si debarcarea aliatilor in Normandia.

Celebrarile in memoria unor astfel de razboaie ne ating profund, invinsi si invingatori. Au fost necesare toate acestea? Poate absurditatea razboiului sa fie demonstrata mai profund decat prin intermediul distrugerii caselor si oraselor intregi, prin distrugerea pamantului si prin milioanele de oameni ramasi fara adapost si mijloace de supravietuire, infometati, inghetati si lasati sa moara? La mila cui erau popoarele si oamenii atunci? Ce puteri i-au ajutat sa-si revina? Ce i-a facut sa se trezeasca intr-un final din acest cosmar, din aceste vise suprarealiste in care mortii pareau cei norocosi?

Marile comemorari evita aceasta intrebare. Cine ar putea indrazni sa intrebe? O lipsa de putere coplesitoare; invingatorii de alta data s-au transformat in invinsi, invinsii in invingatori, ambele parti impartasesc aceste sentimente.

Totusi, intrebarea pluteste in aer intotdeauna, intr-un mod subtil. Aceasta intrebare de baza confera solemnitate celebrarilor: comemorari funerale in prezenta unui dumnezeu absent. Ar putea un lider religios, un preot sau chiar papa sa participe fara a avea un sentiment nelalocul lui? Unde ar fi locul acestor lideri? Exista un singur loc: pur si simplu alaturi de cei care plang si stiindu-se egalii acestor oameni, in toate sensurile.

Scopul principal al acestor comemorari este inainte de toate sa onoreze mortii. In mainile cui au fost ei? Au avut de ales? Si-au oferit vietile cu curaj sau nu au avut incotro, numai pentru a deveni combustibil pentru o gigantica masina a puterii? Iata imaginea fiintelor umane transformate in combustibil.

In zilele noastre auzim expresia "victime colaterale". Poate fi o expresie mai cinica de atat? Dar nu poate fi altfel. Cine poate suporta auzind-o, trebuind sa se uite in ochii mortilor, de la om la om, trebuind sa se uite la mamele si tatii lor, la rude, logodnici, copii? Unde e Dumnezeu in toate astea? Ramane Dumnezeu tacut?

Numai cei care au supravietuit sunt invingatori. Toti mortii, din ambele tabere, sunt cei invinsi. Invinsi de catre cine? Au fost invinsi de oameni? Sau mai degraba de fiinte umane care, transformandu-se in inumane, au devenit parte a masinariei care decide cine traieste si cine moare.

Se bucura invingatorii de victorie, indiferent daca e temporara sau finala? Pot fi fericiti? Unde sunt inimile veteranilor in timpul acestor comemorari, aceia care sunt supravietuitorii macelului? Sunt cu mortii. Ii ating onorurile ca si cum ei, supravietuitorii, ar fi fost mai buni sau luptatori mai curajosi? Sau gandurile lor sunt mai mult alaturi de morti decat de cei in viata? Sunt inimile lor de asemenea la Dumnezeu, fara cuvinte, stiindu-si lipsa de putere?

Unde sunt mortii pe parcursul acestor comemorari? Sunt alaturi de cei in viata? Sau sunt mortii alaturi de Dumnezeu pentru totdeauna, acum dincolo de victorie sau infrangere, nemaipasandu-le de ce parte au luptat, cu totii la fel inaintea Lui?

Unde sunt inimile celor care traiesc, inimi in care aceste batalii si cei care au murit raman vii prin prisma amintirilor? In timpul acestor comemorari se spune cu voce tare ca cei vii sunt alaturi de morti, mai ales de ai lor. Dar nespuse, mult mai adanc, intrebarile lor neajutorate si raspunsurile zadarnice persista in aceasta eterna putere ascunsa. Aceasta putere evita toate incercarile noastre marunte de a rationa; suntem cu totii mici si lipsiti de putere in fata sa.

Totusi in aceste comemorari, cei vii se conecteaza intre ei plangandu-si mortii si prin dorinta comuna ca aceste razboaie sa ramana evenimente din trecut, astfel incat ei sa poata primi darul pacii si al sigurantei, aceeasi pace pentru toti.

Cine se asteapta ei sa mentina pacea? Cei care traiesc spera ca reunirea lor in amintirea mortilor va realiza asta. In acest sens mortii iau parte la pace. Mai presus de orice, darul pacii este datorat celor care au murit, chiar mai mult decat supravietuitorilor invingatori.

Asteapta cei vii aceasta pace si de la Dumnezeu? Au invatat ei cat de limitata le este capacitatea si cat de zadarnica si chiar daunatoare le este propria vointa personala? Prin moarte, marea putere creatoare intalneste viata in cel mai intens si profund mod. Cum? Iubindu-i pe toti, morti si vii, invinsi si invingatori. Este vorba de aceasta iubire mai presus de orice prin care puterea creatoare ne reaminteste de ea insasi si ne pune pe noi pe locul nostru. Cum?

Cum ne vine aceasta amintire? Prin vointa divina, cu o iubire care ne obliga sa ne reducem aroganta, o iubire care nu cunoaste castigatori sau perdanti. In fata acestei iubiri si cu aceasta iubire, impartim cu totii acest pamant, fara nici o diferenta intre noi.

 

 

"Cei care vor muri azi, te saluta"

 

Inaintea inceperii luptei pe viata si pe moarte, gladiatorii din Roma antica se inclinau in fata lui Cezar si spuneau : "Ave Caesar, morituri te salutant". Aceasta inseamna: "Slava tie Cezar, cei care vor muri azi te saluta". Un spectacol maret pentru poporul roman.

Cine este maret aici, ce face inimile oamenilor sa se infioare cel mai profund? Este invingatorul, cel care castiga, sau invinsul, care moare? Este invinsul.

Cand soldatii merg la razboi, pregatiti sa moara, ce-i face sa se infioare? Speranta victoriei sau pericolul mortii? In cel de-al doilea razboi mondial, batalioane de soldati marsaluiau cantand prin oras, pentru a lua trenul care sa-i duca pe front, in avanposturile lor. Cei multi, care isi luau la revedere de la soldati, la cine se uitau ei mai ales? La cei care s-ar putea reintoarce sau la cei care raman pe campul de razboi? La aceia care nu se mai intorc. Ce spera spectatorii sporturilor extreme, la un nivel profund, o victorie sau un accident mortal? Sunt  cel mai profund miscati  cand cineva isi gaseste sfarsitul intr-un accident mortal. Dar nu din nevoia de senzatii tari, asa cum ne-am imagina probabil. Este vorba de misterul mortii care-i face sa tremure un timp, pentru ca sunt confruntati brusc cu cea mai intensa seriozitate a vietii, moartea.

Dar putem de asemenea simti asta in aceia care sunt pregatiti sa moara, fie ca se joaca cu moartea intr-o maniera temerara, fie ca moartea devine previzibila si de asemenea inevitabila datorita circumstantelor. Exista acest fior in inaltare si ceva religios care devine de atins in asta. Moartea ca sacrificiu, ca intensa consumare si incoronare a existentei lor, in ideea ca moartea lor va insemna invierea pentru altii. Sfintenia si profunzimea in emotia acestei idei si aceasta dorinta de a muri a fost exprimata prin cuvinte si in muzica, in cel mai miscator mod, de catre cantecul soldatilor germani din cel de-al doilea razboi mondial. Cei care au cantat si cei care au ascultat au fost profund impresionati:

 

Germania, priveste, tie iti dedicam

Moartea noastra, ca cele mai mici acte,

Cand moartea vine, randurile sa ni le salute

Devenim seminte roditoare.

 

Si cum se simte imparatul sau generalul care astfel ii trimite la moarte? Poate ca si semanatorul care seamana moartea ca samanta care face ca alte vieti sa incolteasca. Sau ca marele preot care sacrifica viata umana pentru binele intregului. Al carui intreg, trebuie sa intrebam. Este remarcabil  ca aceasta cutremurare are nevoie de public, de spectatori. Chiar de sfinte congregatii. Ceva se intampla acolo, ceva ce vrajeste spectatorii. Astfel un grup este tinut laolalta pentru un scop, pentru un motiv ulterior, care este ridicat la un nivel cvasi-divin, ca si cum ar fi un serviciu pentru o comunitate sfanta, nefiind important cat de rupt pare acest fapt de religiozitatea originala.

Care sunt cele mai adanci surse ale acestei cutremurari, ale acestei reprezentatii dramatice, ca un ritual?  Individul nu mai conteaza ca si persoana, devenind pur si simplu parte a grupului. Dar grupul este proclamat ca sacru, inzestrat cu puteri si indatoriri superioare. Intoarcerea la mama, la marea unime, este chemata intr-o forma obscura. Este imaginea reintoarcerii in marea unime. Aceasta este cea mai mare dorinta a copilului, miscarea primordiala a constiintei. Este probabil cea mai arhaica miscare, cea mai primitiva, in sensul originar al cuvantului.

Dar in acelasi timp este si cea mai inumana miscare. Cum ne putem elibera din aceasta fascinatie, aceasta cvasi-religioasa fascinatie, fascinatie in locul religiei? Ne eliberam nu prin intermediul iubirii despre care s-a, la modul ca nu exista iubire mai mare decat sa-ti dai viata pentru prietenii tai. Nu prin acest fel de a iubi ne putem elibera.

Ne eliberam de aceasta fascinatie prin impacare fara sacrificiu. Ne deschidem dincolo de grupul nostru si vedem fiecare fiinta ca o individualitate, ca si noi in fata prezentei superioare unde suntem iubiti cu totii si unde ne putem iubi reciproc ca aceeasi specie - fiinte umane, ca frati si surori.

 

 

Cel cazut

 

Ce cade, ajunge jos. Vorbim de ingeri cazuti de exemplu, sau spunem ca cineva a cazut de pe un cal inalt. Cazuti in acest fel, ei sunt intinsi pe jos, ca si ceilalti. Acum nu-si mai pot aroga superioritatea asupra celorlalti.

Vorbim de asemenea de soldati cazuti. Ei nu cad pe pamant. Ei au cazut din viata in moarte. Au fost infranti. Astfel, in moarte, ei devin la fel ca cei impotriva carora au purtat razboiul. Astfel invingatorii sunt la randul lor invinsi si la sfarsit devin exact la fel ca cei pe care i-au infrant.

Astfel cazuti, devenim la fel ca cei ce cad. Nimanui nu mai trebuie sa-i fie frica de noi. Nimeni nu ne mai invidiaza. Ramanem in pamant cu ei, nemaifiind o amenintare pentru nimeni.

Cum este Dumnezeu multumit de noi? Oare puterea care tine totul in mainile sale ne tine si pe noi sus sau jos? Numai jos pe pamant. Numai de pe pamant ne aduna pentru o vreme, pentru a ne aseza apoi incet jos iar, pe pamant, fara sa cadem, in devotiune, jos unde puterea este multumita de noi, chiar jos, la fel ca si orice altceva totul inainte de asta.

 

 

Reflectii 

 

Viitorul

 

Viitorul este prezent cu noi pentru ca orice facem este directionat de scop. Vine dintr-o intentie, o dorinta, o nevoie. Dar lucrul pe care vrem sa-l atingem nu este inca aici, nu este inca realizat, si totusi afecteaza puternic prezentul. Chiar si pentru cei care spun ca ei vor sa fie complet in aici si acum, aici si acum sunt inca in fata lor ca scop.Toate sperantele, iubirile, planurile, preparativele noastre se indreapta spre o implinire care se gaseste totusi in viitor.

Cateodata ne este frica de viitor, fie ca este vorba de ceva sigur, ca moartea, fie de ceva probabil, ca o pierdere sau boala. Pe cat de ciudat ar parea, cateodata ne este teama de asemenea de fericire si implinire. Pentru ca undeva adanc simtim ca o asemenea fericire si implinire cere ceva de la noi, care poate fi obtinut cu pretul de a lasa in urma noastra ceva ce este inca cu noi. In aceasta incertitudine ne putem juca cu viitorul nostru.

Viitorul le contine pe amandoua pentru noi, dureri, lucruri impovaratoare, cateodata cerandu-ne ce avem mai scump, dar de asemenea ce ne salveaza, ne da pace si ne intregeste pe deplin. Cei care sunt deschisi pentru ambele si le infrunta au un viitor maret in fata.

Dar unii doar viseaza la viitor, fara sa mearga spre el prin actiuni. In acest caz viitorul devine un surogat pentru prezent. Unii sunt de asemenea tentati sa evite prezentul si orice posibil viitor. In schimb ei se agata de o sperata desarta pentru viitor. Un astfel de viitor devine inamicul prezentului.

Se pot face de asemenea cadouri ale viitorului. Partenerii iubitori de exemplu isi ofera reciproc viitor in a-l planui impreuna si mai ales cand asteapta un copil. Parintii ii dau copilului viitor avand grija de ei insisi si pregatindu-se pentru viitorul lor si copiii le dau parintilor viitor asigurandu-i ca le vor fi alaturi la batranete. A oferi viitor unul altuia este scopul esential al iubirii si ne face bogati aici si acum.

 

 

 

 

 

Cuvinte de Intelepciune

 

Iunie

 

1 Avantajele sunt trecatoare,  la fel si dezavantajele.

 

2 A servi incepe de jos.

 

3 Schimbarile incep in interior.

 

4 Fiecare zi se incheie.

 

5 A servi e simplu.

 

6 Respectul onoreaza.

 

7 Viata de zi cu zi e trecatoare.

 

8 Totul este un castig.

 

9 Ce chestionam, ramane fara raspuns.

 

10 A fi de acord duce mai departe.

 

11 Dimineata este promitatoare.

 

12 Recunostinta conecteaza.

 

13 Carierele se distrug.

 

14 Ceea ce este precis se dovedeste deseori a fi gresit.

 

15 Larg nu e niciodata suficient.

 

16 Nici o usa nu ramane inchisa.

 

17 La unison experimentez uniunea.

 

18 Dand inapoi sunt diferit.

 

19 Respectul asculta.

 

20 Ce este adaugat desfigureaza.

 

21Cand am aterizat, suntem pe pamant.

 

22 Sa vrei ce va fi.

 

23 Luminile se inalta.

 

 24 Maine inca este un gand.

 

25 Ceea ce a sosit este aici.

 

26 Cand servim suntem pregatiti

 

27 Serenitatea prevaleaza.

 

28 Lucrurile mari lucreaza departe.

 

29 Oprirea comanda.

 

30 Doza corecta are gust bun.