Ajutor pentru suflet- Noiembrie 2011

Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi
Scrisoare lunara
Noiembrie

Dragi cititori,
In timpul zilelor mohorate de noiembrie din emisfera nordica, acest numar al „Ajutorului pentru suflet” va aduce putina lumina interioara. In acelasi timp, aceasta este luna in care ne gandim la mortii nostri. O facem cu tristete sau cu incredere? Unele dintre articole ne dau speranta in acest sens, atat pentru noi, cat si pentru cei morti. Ca de obicei, veti gasi aici si ceva care mai intai va va surprinde, dar care apoi va va face sa rasuflati usurati. In aceasta privinta, va doresc castiguri launtrice.
al vostru,
Bert Hellinger

Cuprins
Intelepciune
Speranta 3
Secrete
Barbatul si femeia 4
Ordinea rangului 5
Meditatie 6
A avea incredere in suflet 6
Onorandu-i pe cei morti 8
Moartea incheiata si cea neincheiata 9
Ne vom intoarce
Prezenta celor morti 10
Meditatie: Voi si eu 11
Invierea evreilor din Germania 12
Ajungand la un sfarsit
Sfarstiul 15
Ordine pentru succes
Prejudecatile constiintei 16
Bogatia 18
Vina si inocenta 20
Penitenta 22
Dumnezeul meu 22
Penitenta ca echilibru 23
Dumnezeul constiintei 24
Celalalt Dumnezeu 24
Miscarile spiritului 25
Cuvinte de intelepciune 27

Intelepciune
Speranta
Speranta ne tine in viata daca nu renuntam la ea. Ce fel de speranta este aceasta care ne tine in viata? Speranta in propria noastra forta si intr-o calauzire pe care vrem s-o urmam intru totul. O urmăm cu toată fiinta pentru ca ne dorim din răsputeri aceasta viata si suntem gata să facem sacrificiul suprem pentru a o salva.
Este oare aceasta speranta, speranta noastra? Este ea raspunsul la o alta forta care vrea sa ne calauzeasca existenta cu mult dincolo de toate limitarile pe care fricile noastre ni le-au impus? Speranta noastra isi extrage taria tocmai din aceasta forta. Armonizandu-se cu ea, speranta noastra devine de netagaduit si se desavarseste.
Inceteaza sa mai tina seama de orice obiectie, fie ea din partea altora si mai cu seama din partea noastra. Obiectiile vin din partea celor care au renuntat sa mai spere. Si, mai ales, ei au renuntat ca prin puterea vointei lor sa permita sperantei sa se implineasca prin efortul lor suprem.
Aceasta speranta este speranta pentru viata, pentru iubirea deplina, pentru viata deplină, pentru intreaga viata, insotita de dorinta de a contribui la ea cu tot ce avem, indiferent de costuri.
Aceasta speranta este iubirea de viata, intreaga iubire pentru (o) viata intreaga.
Cand se sfarseste aceasta speranta? Atunci cand daruim aceasta incredere celorlalti, in special asa-numitilor vestitori, profeti ai sperantei. Speranta noastă are efect pentru noi si prin noi, niciodată prin profetii sperantei. Doar inauntrul nostru ramanem una cu sursa originara a sperantei noastre.
Aceasta speranta este acolo, mai ales atunci cand suntem in mijlocul unei situatii disperate. Obiectiile nu se iau in calcul in aceste situatii – actiunea este inevitabila. Totul este angrenat intru urmatoarea miscare esentiala.
Aceasta actiune devine speranta implinita. Aceasta speranta devine realitate prin actiunea noastra.

Secrete
Barbatul si femeia
Doar prin barbat si femeie viata continua intru umanitate. Continua pentru ca barbatul si femeia sunt esential diferiti, atat de diferiti incat un barbat nu va putea fi niciodata femeie si o femeie nu va putea fi niciodata barbat. Pe de alta parte, ei sunt atrasi unul de celalalt si unul spre celalalt in vederea atingerii celui mai inalt scop al lor, cel al procrearii. Doar prin aceasta uniune vor putea ei transmite mai departe viata, viata pe care la randul lor au primit-o de la un barbat si o femeie, dand-o mai departe celor ce vor ramane in viata dupa ce propria lor viata va fi fost implinita si se va fi sfarsit.
Si acelasi lucru este valabil si pentru copiii lor. Si ei, la fel, vor putea transmite viata ca barbat si femeie, pentru ca viata sa continue dincolo de viata lor. In barbat totul este legat de femeie, si totul intr-o femeie serveste scopului de a fi dorita de catre barbat pentru ca ea sa-i devina sotie si mama copiilor lui.
A fi barbat si a fi femeie constituie începutul unui miscari creatoare care ajunge ajunge la destinatie atunci cand barbatul devine tata si femeia mama.
Aici putem discerne o lege care se aplica intregii vieti, sub toate formele ei: numai in cazul in care viata separata se uneste ea poate da nastere unor noi forme de viata, mai cuprinzatoare, ajungand astfel la diversitatea care-i este menita. In procesul vietii, o multitudine de forme diferite de viata trebuie sa conlucreze intr-o impletitura de interactiuni creatoare. Secretul fiecarui proces creativ devine astfel vizibil si real. Aici nu exista repetitii, de fiecare data se intampla ceva nou; exista mereu doar viitorul.
Opozitia, asa cum o vedem aici in manifestarea ei fundamentala ca barbat si femeie si in imboldul inerent spre uniune, este o manifestare a puterii spirituale si a spiritului care se regaseste si lucreaza in ea. Ne obliga sa recunoastem si sa descoperim întregul prezent în însăsi aceasta opozitie. Dar întotdeauna doar pentru un timp, la fel ca în cazul unui copil care îi uneste pe ambii părinti în el însusi ca sot si sotie, dupa care un nou ciclu de opuse ia viata, din nou, ca barbat si femeie.
Aceste opozitii isi fac simtita prezenta aici, dar si in alte parti, sub multe forme. Ele ies la iveala sub forma sentimentelor de “mai bine” sau “mai rau”, de vina sau inocenta, de “bun” sau “rau”, pentru a numi doar cateva exemple.
Aceste opozitii sunt “la lucru” si in cadrul multor relatii de cuplu. Ele chiar intensifica antinomia dintre barbat si femeie. Ele impovareaza dragostea barbatului si a femeii si pot duce la separari care produc la randul lor alte opozitii si aduc cu sine noi actiuni creatoare.
In ultima instanta, aceste opozitii deriva din insasi opozitia dătătoare de viata dintre barbat si femeie. Asadar ele pot fi depasite in acelasi mod. Ce pare a fi in opozitie se unifica, fara a epuiza sau elimina contrariile. Si astfel creatia si viata merg mai departe.
Cum, mai cu seama, se întâmplă acest lucru? Prin iubire. Ce fel de iubire? Prin iubirea spiritului creator care dă nastere opuselor pentru a le unifica si pentru a le pune din nou in opozitie. Asadar, acest lucru se întâmplă prin iubirea care sustine contrariile si le uneste creator oferind legitimitate si dreptul la existentă ambelor părti, astfel incat noi opozitii sa formeaza sunt depasite in noi moduri.
In concordanta cu aceasta miscare creatoare suntem de asemenea de acord cu aceste opozitii si le depăsim doar pentru a le experimenta inca o data intr-un fel nou, pentru a le depăsi iarasi. In concordanta cu aceasta miscare creatoare si odata cu acceptarea interdependentei dintre opusele care tin viata si cosmosul in miscare, devenim unul si acelasi cu primordialul prin intermediul opozitiilor.

Ordinea rangului
Intr-o relatie de cuplu unde familiile de origine apartin unor religii diferite, femeia trebuie sa accepte credinta si religia barbatului ei ca fiind de o valoare egala cu religia ei. La randul lui, sotul trebuie de asemenea sa recunoasca religia si credinta sotiei ca fiind de acelasi rang cu religia si credinta lui. Totusi, daca fac acest lucru, nu vor avea o constiinta curata. Astfel, ei trebuie sa gaseasca o cale de impacare peste aceste diferente. De cele mai multe ori discutiile ce apar in familie sunt legate de care credinta sau care sistem de valori are mai multa putere. Se intampla des ca una dintre parti sa preia conducerea si sa se afiseze ca fiind mai puternica decat cealalta si atunci un proces ciudat are loc.
Copiii se simt loiali ambelor parti si ambelor familii. Atunci cand unul dintre parinti ia suprematia in ceea ce priveste credinta si viziunea asupra lumii, copiii formeaza in secret o alianta cu parintele mai “slab”. Ei fac acest lucru pentru a echilibra dinamica loialitatii lor si a sistemului ca intreg. Astfel, nicio parte nu poate fi invingatoare. Efectul este mai degraba o tendinta peste generatii de a echilibra dezechilibrul, care are ca rezulat faptul că cel învins câstigă mai târziu, peste două sau trei generatii.
Aceasta dinamica joaca un rol foarte important atunci cand unul dintre parteneri este de origine evreiasca. Ea arata ca radacinile evreiesti sunt mai puternice decat cele crestine, din cauza faptului ca soarta evreilor este cu mult mai sumbra decat cea a crestinilor, si pentru ca evreii au suferit mari nedreptati cauzate de crestini. Aceste influente nu raman neobservate. In familiile cu credintă mixtă se dezvolta tendinta de a crea un echilibru. In astfel de cazuri nu exista alta solutie decat ca ambele familii de origine sa se respecte reciproc si sa-si recunoască valoarea egală si independenta.

Meditatie
Inchide ochii. Respira cu gura deschisa. Inspira si expira adanc. Respira putin mai rapid, accelereaza putin ritmul. Acum, intra pe taramul mortilor – si mergi aproape de ei – este o armata intreaga – ei se ridica, intreaga si imensa armata – 6 milioane si chiar mai multi – doar observa cat de mic esti tu in fata tuturor. Te uiti la ei, dar ei se uita in departare, pe deasupra ta. Respira profound si fa un pas intr-o parte ca sa nu le stai in cale. Retrage-te, foarte incet. Acum se afla undeva dincolo si mai presus de tine.

A avea incredere in suflet
Va voi spune o poveste. Am facut odata o constelatie familială cu un tanar din Olanda. Am pus in scena crestinismul si iudaismul. Dar nu am ajuns prea departe. Mai tarziu a venit in Statele Unite unde organizam o serie de workshop-uri, si, intr-una dintre constelatii, a fost ales ca reprezentant. Aceasta constelatie era despre o famile de evrei care traia in America, iar el a fost ales ca frate al clientului. Am lucrat cu holocaustul ca si fundal si pe parcurs mi-a devenit foarte clar ca el fusese identificat cu persecutorul, lucru ce mi s-a parut foarte ciudat. Acela a fost primul moment in care mi-am dat seama ca autorii crimelor erau prezenti in familiile evreiesti si ca sunt reprezentati in familie de catre urmasii generatiei holocaustului. Acest lucru se intampla atunci cand o astfel de familie incearca sa-i excluda pe criminali.
Apoi nu m-am mai gandit la acest barbat pana cand, acum cateva luni, primesc o scrisoare de la el in care mi-a spus despre experienta lui iesita din comun. Mi-a povestit ca in timpul workshop-ului mentionat anterior el mi-a vorbit, iar eu nu-mi aduceam aminte de asa ceva. Mi-a reamintit si ce i-am spus sa faca. Trebuia – ca un exercitiu – sa coboare pe taramul mortilor, sa caute criminalii acolo, sa se aseze pe jos langa ei si sa le spuna: “Sunt unul dintre voi”.
Într-un al un al doilea exercitiu, trebuia sa-si imagineze ca moartea nu statea in picioare in fata lui, ci in spatele lui si ca trebuia sa-i ceara zilnic binecuvantari. Apoi mi-a adus aminte si ca i-am spus: “Dar nu trebuie sa faci niciunul dintre aceste exercitii! Nu trebuie sa faci niciunul dintre exercitii, dar trebuie sa astepti ca sufletul tau sa-si duca munca la bun sfarsit”. Acesta a fost si el un exercitiu pe care i l-am dat, mi-a spus.
Trei luni mai tarziu a avut parte de o experienta extraordinara in timp ce dormea. Cum statea el intins si dormea, ceva precum un vis l-a coplesit, dar a fost ceva mai mult decat un vis. Facea parte dintr-un pluton de executie a evreilor, bineinteles, si chiar el insusi o omorat evrei in acest mod. Apoi a fost pus sub acuzare si a trebuit sa se apere in fata judecatorului. A spus: „Da, este adevarat, sunt un criminal. Am omorat oameni, dar apararea mea consta in faptul ca sunt o fiinta umana si ca depinde doar de circumstante daca cineva se devine un criminal sau o fiinta umana decenta”. Apoi a fost condamnat la moarte.
Intre ziua verdictului si ziua executiei a fost o perioada de cateva luni, timp in care si-a luat la revedere de la familie si de la cei dragi. Era foarte calm si netulburat, cu un simt sporit al perceptiei. In ziua executiei a fost condus intr-o camera de unde avea sa fie dus la scaunul electric si unde a trebuit sa mai astepte pentru cateva ore. Intr-un final, a venit cineva care l-a anuntat ca executia a fost amanita si ca va trebui sa mai astepte.
In ciuda acestor lucruri, el a fost calm tot timpul si pregatit sa moara. Apoi i s-a spus ca judecatorul i-a schimbat sentinta si ca nu va fi executat, ci exilat. I s-a permis sa-si aleaga singur un loc unde sa-si petreaca restul zilelor, departe de orice contact uman. Asa ca a parasit inchisoarea si a ramas afara.
Tot in timp ce visa, a rostit cuvintele: „Am supravietuit mortii si am devenit un om cu totul nou. Pentru mine vina si nevinovatia nu mai exista”. A scris ca dupa ce s-a trezit din somn s-a simtit complet schimbat si a adaugat: „In perceptia mea, culorile au devenit mai stralucitoare si ritmul vietii mele s-a incetinit pentru ca acum urmaresc totul cu mare atentie”.
A vrut doar sa ma informeze despre experienta lui. Si o povestesc aici pentru ca aceste lucruri sunt posibile atunci cans avem incredere in sufletul nostru si-i predam conducerea.

Onorandu-i pe cei morti
Acum voi face o mica meditatie cu voi. Inchideti ochii – recentrati-va, conectati-va cu centrul vostru, in centrul gol – si coborati in taramul mortilor.
Iata-i, sunt acolo, toti oamenii din familia voastra – Poate ca unii dintre ei au inca ochii deschisi si se uita rugator, staruitor la voi – Poate ca le spuneti unora dintre ei: „Va vad – va onorez – pot vedea ce vi s-a intamplat”. Sau: „Vad ce le-ati facut altora – va onorez neseparandu-va de cei care au murit in alt mod – aveti onoarea de a fi la fel ca ceilalti – onoarea de a avea pace, la fel ca ceilalti – onoarea de a apartine – onoarea de a recunoaste ca sunt ca voi – onoarea de a indrepta totul pentru voi”.
Apoi va uitati undeva departe, spre o lumina indepartata – si va inclinati adanc în fața ei– fara cuvinte – umili – si va retrageti incet, va dati inapoi cu spatele, foarte incet – precum cineva care a intrat intr-un tinut interzis – pana cand ati ajuns la capatul drumului si simtiti ca sunteti inapoi un lumea celor vii.
Apoi va recentrati, va intoarceti, simtiti cealalta lumina, deschideti ochii – si va uitati la ea.

Moartea incheiata si cea neincheiata
HELLINGER catre un participant: Trebuie sa nu-i uitam pe acesti morti. Trebuie sa le acordam sansa de a fi vazuti. Odata ce acest lucru a fost facut, trebuie sa-i lasa sa se odihneasca acolo unde le este locul.
De dimineata am facut un exercitiu prin care ne-am dus la cei morti. In aceste exercitii putem adesea observa ca unul sau altul dintre cei morti nu ne lasa, nu renunta la noi. Dar acesti morti se agata de cine nu trebuie, de persoanele nepotrivite. Ei trebuie sa fie condusi catre cei pe care intr-adevar vor sa-i intalneasca sau pe care trebuie sa-i intalneasca.
Catre participant: Acest exercitiu poate fi potrivit pentru tatal tau, l-ar putea ajuta sa-si gaseasca pacea fiind alaturi de parintii lui. O reuniune de familie in taramul celor morti poate avea loc, si astfel, toti isi vor putea gasi linistea.
Nu este extraordinar faptul cum reprezentanta clientului, care nu stia nimic despre persoana pe care a reprezentat-o, a manifestat un comportament schizofrenic? Noi suntem intr-adevar in contact unii cu ceilalti – si asta nu este valabil doar pentru cei vii, dar si pentru cei morti. De aici putem trage concluzia ca unchiul omorat al clientului inca nu-si incheiase, nu-si desavarsise moartea. Desi este un act indraznet sa spunem acest lucru in gura mare, el avea nevoie de ajutorul celor vii pentru a putea sa-si incheie moartea. Avea nevoie de acceptarea oferita cu iubire pentru a putea sa-si gaseasca pacea cu mortii care-i apartineau. Odata ce acest lucru s-a dus la bun sfarsit, cei vii au putut sa se retraga.

Ne vom intoarce
Prezenta celor morti
Acum as vrea sa merg cu voi la un alt nivel. Acest lucru va avea un efect si asupra celor cu care interactionam si se va dovedi a fi ceva benefic. Anul trecut in decembrie eram in Polonia, calatorind prin tara si tinand prelegeri de seara, si eram insotit de Zenon Mazurczak pe post de ghid. Am luat trenul din Wroclaw pana la Cracovia, strabatand regiunea Silesia. L-am rugat sa-mi spuna cate ceva despre Cracovia si despre evreii din Polonia de dinainte de razboi. Mi-a povestit despre cartierul evreiesc, pe atunci in jur de o treime din populatie era constituita din evrei. Mi-a mai povestit si despre zona Galicia care era majoritar populata de catre evrei, de asemenea. Acum aproape ca nu a mai ramas nimeni.
Mi-am imaginat Cracovia cu cel de-al treilea ochi. In jurul orasului am vazut un cerc format din multi oameni. Voiau sa intre, dar nu puteau. Erau evreii care traisera acolo si care, nemaifiind doriti in oras, nu puteau sa intre.
In ultima zi de sedere in Cracovia, am fost cu Zenon si cu alti prieteni in fostele cartiere evreiesti. Casele erau inca acolo, cu vechile inscriptii, de parca totul era asa cum fusese inainte. Doar oamenii nu mai erau acolo. M-am uitat prin ferestre si am vazut locuitorii din vremuri trecute. Plansesera atat de mult incat ochii lor secatuisera. Si asta m-a impresionat si m-a emotionat puternic.
De acolo am plecat spre Katovice, unde urma sa vorbesc in fata a peste 1000 de invitati. Le-am povestit despre experienta mea din Cracovia. Aveam o imagine foarte clara. Acei evrei morti – erau toti polonezi, nu doar evrei dar si compatrioti, cetateni, o parte a tarii – cu toii voiau sa revina in sufletul polonezilor. Polonia este un camp spiritual vast. In acest camp subtil, toti evreii sunt inca prezenti. Nimeni nu poate disparea de acolo. Evreii au fost doar marginalizati, dar acest lucru nu este cu adevarat posibil intr-un asemenea camp.
Am facut o meditatie cu auditoriul meu:
Ii privim pe toti, milioanele de morti. Ii luam in sufletul nostru si le oferim dreptul de a reintra in sufletul nostru, deoarece inca apartin, la fel ca noi. Ii luam in inima noastra si pe cei stramutati din Silesia pentru ca, desi nu putem sa ne intoarcem si sa schimbam ce s-a intamplat, ei sa fie prezenti din nou și sa aiba un loc in sufletul nostru. Toti, si cei morti si cei deportati, pot sa revina acasa precum fiicele si fiii rataciti si pot ramane.
Auditoriul polonez a luat aceste lucruri in suflet intr-o maniera deschisa si naturala, ca si cum ar fi fost mersul firesc al lucrurilor.
Cand am ajuns din nou acasa, am luat legatura cu un prieten de-al meu din Israel, profesorul Haim Dasberg, care a facut multe lucruri pentru supravietuitorii holocaustului si pentru urmasii lor. I-am povestit despre experienta mea. Mi-a raspuns ca si el a fost in Cracovia si ca a trait o experienta asemanatoare. Si el a putut vedea pe strazi pe mortii cei multi pregatindu-se de Sabat. Dar niciunul nu mai era de fapt acolo. Apoi m-a intrebat: „Ce se intampla in tinuturile nemtesti? Se intorc evreii acolo? Au o casa in sufletele celor de acolo?”

Meditatie: voi si eu
As vrea sa fac urmatorul lucru cu voi ca o meditatie. Inchidem ochii. Ne ducem la locurile noastre de origine si in care traim si intram in rezonanta cu cei care nu mai sunt acolo, carora nu li se mai permite sa fie acolo, nici macar in suflet. Ii privim. Majoritatea au fost omorati, multi au fugit sau au fost deportati. Le spunem: „Va vad. Aveti un loc in sufletul meu. Si plang pentru voi. Voi si eu, voi toti si eu.”
Apoi ii lasam sa plece spre locul in care ceva mai mare si mai cuprinzator ii primeste si-i adaposteste. Privim la aceasta forta mai mare pe masura ce ii primeste si ramanem tacuti.

Invierea evreilor din Germania
de Erik Bendix
Noi ne intoarcem
Nu pentru a ne razbuna
Nu de dragul vostru
Nici macar pentru a-I dovedi ceva lui Dumnezeu.
Ci pentru ca viata ne-o cere.
O facem fara tragere de inima.
Totusi, stim ca impotrivirea noastra
Va trebui sa cedeze.
Copiii nostrii vor de pe-acum sa afle
De ce-am fugit de pe pamantul nostru,
Si-ncearca acum sa ceara dreptatea
De la arabii care nici macar nu erau acolo.
Ei vor sa stie
Unde l-am pierdut
Pe D-zeul asta despre care tot vorbim.
Noi vrem copii cinstiti,
Si trebuie sa recunoastem
C-avem un gol imens in inimi
Atunci a trebuit s-alegem: fuga sau moartea.
Dar acum?
Scuzati-ne, vrem sa ne rugam aici
Pe pamant nemtesc,
Unde sufletele celor dragi noua
Inca nu-si gasesc linistea-n pamant.
Stim ca somnul vostru
E la fel de zbuciumat ca si al nostru,
Si c-ati fugit din tara voastra
In locuri tamaduitoare din lumea-ntreaga,
Stim ca nu sunteti siguri daca strainii
Sunt bineveniti in tara voastra,
Poate pentru ca banuiti
Ca nici voi nu veti mai fi bineveniti,
Si ca nici voi nu veti putea raspunde
La intrebarile copiilor vostri.
Spuneti-ne, din gelozie
Ai nostrii fura omorati?
Au fost referirile pline de gelozie
Ale Reich-ului Milenar
Si ale poporului Unic, la adresa noastra,
Pentru ca Germania zbatutu-s-a timp de numai cateva decenii
Sa ramana impreuna,
In timp ce noi am facut-o vreme de milenii
Folosind doar cartile?
Ne-ati gazat pentru ca
Voi insiva erati gazati in transee
Si nu ati putut riposta?
Voi, ganditorilor, acum dezbateti daca,
Numai cultura europeana e matura
Iar despre-a noastra, daca D-zeu ne mai alege inca,
Dar vorbim oare unii cu ceilalti?
Rabinii nostri au incercat de-a lungul unei generatii
Sa nu uite niciodata.
Dar ce-a ramas intepenit in amintire
Fu moartea
La care inca ne uitam incremeniti, far’ nici macar a respira.
Sa respiram cu-adevarat din nou va trebui sa retarim durerea.
Va fi necesar ca noi sa nu mai murim
Fiind doar martori,
Ci sa traim indelungat si pe deplin.
Asta e scris in cartea noastra: alegeti viata.
In cartea voastra spune:
Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.
Noi suntem in continuare aproapele vostru.
Imaginati-va: dupa o absenta indelungata.
Noi, vecinii vostri, incepem sa ne intoarcem.
In curand ne vom muta chiar langa casa voastra,
Vom fi in preajma voastra si vom face galagie pe strazi.
In curand vom face glume cu autoritatile nemtesti.
Vom sta la mese ca oaspeti obisnuiti
Si ne vom casatori cu copiii vostri.
Casele si pamanturile nemtesti
Vor reveni in mainile noastre.
Vom fi iara cetateni!
Pustiitele sinagoge devenite muzee vor incepe sa se umple.
Sa fie oare un cosmar? Nu.
Intreaga lume se teme de o revenire
Dar este de fapt teama care se repeta.
Vremurile sunt unele noi.
Noi, evreii, ne vom intoarce in Germania.
Nu, nu vom veni cu totii, la granite, deodata.
Si nici la anul.
Se va intampla treptat
Pe ici, pe colo la inceput,
Si-apoi cu forte sporinde,
Asemeni lucrurilor ce cresc.
Veti vedea.

Aceasta poezie a fost scrisa in 1989, originalul in limba germana fiind apoi tradus de catre autor si in limba engleza. A fost publicata in germana ca frontispiciu in cartea lui Bert Hellinger - Rachel weint um ihre Kinder: Familien-Stellen mit Opfern des Holocaust in Israel (publicata in limba engleza ca Rachel plangandu-si copiii: constelatii de familie in Israel).

Ajungand la un sfarsit
Sfarstiul
Cei care privesc catre sfarsitul lor, au timp. Ei vor si planuiesc doar ce le permite sfarsitul lor. Astfel, ei raman cu ochii la ceea ce este apropiat, la ceea trebuie facut pe moment sau la un proiect, avand mereu in vedere sfarsitul. Apoi privesc spre momenul următor. In acest mod, pastreaza o vedere de ansamblu asupra a ceea ce mai este de facut si asupra a ceea ce inca mai este posibil pentru ei, pentru moment.
Sfarsitul nostru nu este inca aici, chiar acum. Insa suntem constienti de existenta lui. Suntem de asemenea constienti si de timpul care ne-a mai ramas. Mai presus de toate, noi suntem constienti de timp. Din perspectiva sfarsitului nostru, timpul care ne-a mai ramas devine pretios si essential. Il umplem; il umplem in toate privintele. Pentru noi devine un timp desavarsit.
Dar, mai ales, in tot acest rastimp nu facem planuri ce depasesc limitarile impuse de acest timp. Ramanem cu ce este aproape si cu ce urmeaza sa se intample. Facem acest lucru cu intensitate maxima, fara sa ne irosim fortele cu probleme neimportante.
Oare si tanjim dupa sfarsitul nostru? Avem voie sa facem asa ceva? Ce se intampla atunci cu timpul inca dat noua? Il mai avem? Mai facem ceva cu el? Ce se intampla cand acel sfarsit mult dorit sau inspaimantator nu vine? Atunci cand in sfarsit apare, este un final implinit, vine oare la sfarsitul unui timp trait pe deplin si din plin?
Asadar privim spre sfarsit, dar fara a merge inspre el. De venit, vine singur. Nu ne apartine. El doar vine.
Este insa diferit in ceea ce priveste timpul care ne-a mai ramas. Chiar il avem acum si il avem pe de-a-ntregul.
Am citit de curand o poezie de-a lui Rilke. Am fost profund emotionat. Este o poezie despre moarte. Rilke crede ca moartea este in jurul nostru de-a lungul intregii vieti. Moartea traieste in noi. Este o parte a vietii. Dar cand vorbeste despre moarte, vorbeste in acelasi timp de D-zeu, orice ar insemna asta pentru voi.

Exista unul ce ne ia pe toti in mana lui
Pe toti cei care ca nisipul printre degete-i alunecam
El le alege pe cele mai frumoase dintre regine
Si-n marmura alba le sculpteaza
Asternandu-le-n liniste pe muzica ei,
Punand regii langa sotiile lor
Facuti din exact aceeasi piatra.

E unul ce ne ia pe toti in mana lui
Pe toti care-asemeni sabiei slabe ne frangem.
Nu e-un strain, caci vietuieste-n sangele
Ce salta si-odihneste-a noastra viata.
Ca face nedreptati nu-mi vine-a crede,
Dara pe multi i-aud vorbindu-l chiar de rau.

Ordine pentru succes
Prejudecatile constiintei
Alaturi de prejudecatile colective care decid asupra succesului sau esecului unei chestiuni cum ar fi, de exemplu, prejudecata internalizata legata de stapani si scalvi, o gama larga de prejudecati mai personale decid succesul lucrurilor intreprinse de noi.
Constiinta noastra decide in ce conditii putem sa apartinem si in ce conditii ne pierdem dreptul de a apartine. Constiinta judeca. Toate miscarile constiintei sunt judecati. Mai exact, ele sunt prejudecati. Ele judeca in avans, aprioric, ce pot face eu sau nu, in mare parte fara a cunoaste prea multe detalii despre subiect. Din acest punct de vedere, ele sunt si prejudecati colective. Ele sunt prestabilite de catre grupurile de care apartinem, fara sa ne fie permis sa le evaluam. Insusi faptul de a le pune la indoiala ar reprezenta o ofensa adusa acestei constiintei si, ca atare, acest fapt va fi pedepsit de catre constiinta si de catre grupul pe care il deserveste. Atata timp cat motivele profunde pentru care aceasta constiinta exista nu sunt aduse la lumina, noi ramanem sclavii ei.
Constiinta ne pune o intrebare simpla: Ce trebuie sa gandesc si sa fac pentru a mi se permite sa apartin?
Constiinta noastra decide in orice moment asupra faptului daca putem apartine sau nu. In ultima instanta, ea decide de la un moment la altul daca murim sau traim. Incalcarile grave ale imperativelor constiintei conduc la sentinta cu moartea.
Cine duce la bun sfarsit executia? Grupul nostru, si, in cele mai multe privinte, chiar noi insine, prin intermediul mustrarilor de constiinta. Sa fim mai exacti, executam sentinta prin faptul ca ne simtim vinovati si ne caim pentru ce am facut.
De ce mustrarile noastre de constiinta au o putere asa de mare asupra noastra? In spatele lor sta conceptul de Dumnezeu, intrucat exista credinta conform careia constiinta reprezinta vocea lui Dumnezeu in interiorul nostru. Chiar si acum constiinta este recunoscuta si temuta ca fiind vocea lui Dumnezeu, atat la nivel public, cat si la nivel personal. Dar la un nivel mai profund, pentru multi dintre oameni aceasta conexiune ramane in meandrele subconstientului, ca un secret.
Aceasta constiinta si prejudecatile ei decid in mare masura asupra succesului sau esecului multora dintre lucrurile pe care le intreprindem. Dar de cele mai multe ori nu dam atentie acestor prejudecati. Cautam motive externe, ramanand astfel orbi la influentele acestei constiinte.
Dictatele acestei constiinte sunt directionate in primul rand catre copilul din noi, pentru ca in special copilul se afla la mila grupului de care apartine și a constiintei acestuia. Copilul nu este capabil si nu i se permite sa se impotriveasca. Impotrivirea ar insemna sfarsitul pentru acel copil. Oricat de absurde ar parea aceste dictate ale constiintei, este foarte greu pentru noi sa-i eludam prejudecatile si imperativele. Inca mai credem ca, prin intermediul lor, o forta divina comunica cu noi și ca aceasta forta este responsabila de existenta sau inexistenta noastra.

Bogatia
In Biblie gasim o istorisire depre Iisus si un tanar bogat care l-a intrebat pe Iisus ce trebuie sa mai faca pentru a dobandi viata vesnica in afara de respectarea poruncilor. Iisus i-a raspuns: „Daca vrei sa fii perfect, du-te, vinde tot ce ai si da saracilor si vei avea bogatie in cer. Apoi vino, urmeaza-ma.” Cand a auzit asa, tanarul a plecat suparat pentru ca averile lui erau foarte mari. Si Iisus le-a spus discipolilor: „Va spun adevarul, un om bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor.” Si a continuat: „Si din nou va spun, este mai usor pentru o camila sa treaca prin urechea acului decat pentru un om bogat sa intre in imparatia lui D-zeu.”
Acest lucru nu insemna ca ii evita pe cei bogati. Se spune ca Iisus lua cina la casa lui Matei si multi colectori de taxe si alti bogatasi si alti „pacatosi” veneau si mancau cu el si cu discipolii lui. Cand fariseii vazura asa ceva, i-au intrebat pe discipoli de ce Iisus sta la masa cu astfel de oameni. Auzind asta, Iisus le-a raspuns ca nu cei sanatosi au nevoie de un doctor, ci cei bolnavi. Si afla ce inseamna asta: „Nu sacrificiul ma multumeste, ci mila si compasiunea. Am ajuns sa-i fac pe pacatosi sa-si regrete faptele, nu pe cei care-si arata iubirea.”
Iisus s-a comportat ca un bogat foarte generos in ziua in care a hranit 5000 de oameni flamanzi. Tot in Biblie se spune ca dupa ce a inviat, i-a ajutat pe Petru si pe alti discipoli sa prinda atat de mult peste incat navoadele lor aproape s-au rupt. Apoi, mai spune in Biblie, le-a prajit peste la foc. Din nou, le-a aratat ca abundenta divina este posibila pentru cei care cred.
Cu siguranta el nu era de acord ca templele sa fie folosite pentru comert. Intr-un acces de furie, a daramat mesele celor care schimbau banii si a strigat la ei: „Este scris: ‘Casa mea se va numi o casa a rugaciunii, dar voi o transformati intr-un ascunzis pentru hoti.” Aceasta intamplare a devenit unul dintre motivele principale pentru executarea lui. Le-a perturbat afacerile in locul sfant.
In constiinta occidentului si in culturile asiatice, asemenea izbucniri la adresa bogatiei care afecteaza major bunastarea sufletului nostru, inca joaca un rol important atat in viata noastra personala, cat si in cea publica.
Constiinta noastra mai indeplineste inca o functie. Vegheaza asupra echilibrului dintre a da si a primi. Cei care iau se simt vinovati daca iau fara a da. Aceasta constiinta serveste mentinerii echilibrului dintre a da si a lua, astfel ca in final, serveste prosperitatii noastre, a tuturor.
Aceasta miscare a constiintei care necesita un echilibru intre a da si a lua o contrabalanseaza pe cea care ne impune saracia. De asemenea, clarifica ideile despre Dumnezeu care se afla in spatele ei. Faptul ca poti primi insutit și poti oferi in egala masura reprezinta o alternativa.
Mai exista inca o reprezentare prezenta in constiinta Occidentului care ne influenteaza atitudinea referitoare la saracie si bogatie. Aceasta idee a fost adoptata de catre maniheisti, profetul Mani fiind crucificat ca si Iisus, in anul 267. Maniheistii au fost persecutati de catre crestinismul institutionalizat. Doctrina opozitiei dintre regatul luminii si cel al intunericului, ca si opozitia dintre spirit si corp, continua sa aiba efecte asupra crestinatatii in multe moduri. In multe dintre ordinele religioase care practica saracia si in multe alte doctrine care incearca sa invinga legile corpului prin renuntatrea la sine, exista aceasta incercare de a deveni asemenea ingerilor in loc de a pastra umanitatea. Si in ziua de azi acestea exemplifica postulatul opozitiei dintre trup si spirit, intarit de opozitia dintre saracie si bogatie.
Acest postulat isi are originile in vremuri mult mai indepartate decat crestinismul. Il regasim, de exemplu, la filosoful grec Diomede si in miscarea filosofica ce l-a urmat, cinismul, cei care traiau precum cainii. Il regasim si in Persia, la Zoroastru (Zarathustra) si in religia lui, zoroastrismul, unde se face o diferentiere intre saracie si bogatie, prima fiind buna si cea de-a doua rea.
Cum facem sa depasim aceste prejudecati si sabloane? Doar cu ajutorul mustrarilor de constiinta, cu ajutorul curajului de a avea mustrari de constiinta. Putem reusi daca vom gasi o sursa de putere si suport pentru a deveni bogati si pentru a ramane bogati. Aceasta inseamna ca intram in acord cu o miscare a spiritului, dincolo de distinctia dintre bine si rau asa cum ne este dictata de constiinta noastra. Dincolo de aceasta distinctie, miscarea spiritului se aplica la tot exact asa cum este, pentru ca totul isi are originea in aceasta credinta, si deci, nu poate fi altfel decat asa cum este.
Orice distinctie intre bine si rau – intre lumina si intuneric, intre ingeri si oameni, intre vina si inocenta, intre mai bine si mai rau, intre bogatie si saracie – se dovedeste a fi aroganta, deoarece oamenii, aflati sub influenta constiintei lor, cred ca au voie sa recreeze lumea potrivit propriei lor reprezentari.
Miscarea creatoare a spiritului este o miscare a iubirii pentru tot ceea ce exista asa cum este. Deoarece este o miscare creatoare, se indreapta catre „mai mult” si nu catre „mai putin”, catre succes si nu catre esec, catre prosperitate si nu catre saracie.
Asadar, este o miscare a iubirii. De vreme ce miscarea sa creatoare este o miscare catre mai mult, catre mai multa iubire, catre o iubire atotcuprinzatoare, catre o miscare imbelsugata spre prosperitate si succes pentru toata lumea. Este o miscare daruita tuturor in mod egal, o miscare care deserveste tot si pe toti in mod egal.
Privita in acest mod, bogatia este mai mult decat o proprietate privata. Aceasta bogatie ne deserveste. Abundenta ei se revarsa.

Vina si inocenta
Principalele prejudecati ale constiintei sunt vina si inocenta (nevinovatia), dimpreuna cu tot ce le este subordonat, pedeapsa si dreptatea, de exemplu. Aceste prejudecati au consecinte extrem de profunde atat in viata personala, cat si in privinta succesului sau esecului pe plan profesional.
Ce vreau sa spun aici despre vina si nevinovatie, despre ispasire si dreptate, poate si urmarit si inteles de catre aceia care se pot elibera de sub sclavia constiintei. Ei au experienta a ceea ce inseamna sa fi prins intr-o miscare spirituala care depaseste distinctia intre bine si rau, care da fiinta tuturor lucrurilor cu la fel de multa iubire, si care le mentine in viata cu aceeasi iubire.
Este de inteles ca multi vor avea obiectii interioare la ceea ce zic, adica vor spune: „Dar cum ramane cu aceia care…”. Ei pot verifica in ce masura se simt mai bine decat altii, in ce masura ii resping pe „aceia care”. Apoi ei pot sa-si dea seama imediat ca se misca in sfera constiintei.
Va invit la un exercitiu de observatie interioara: ce se intampla in voi atunci cand va agatati de aceasta distinctie, ce se intampla in inima voastra, de exemplu? Si ce se schimba atunci cand va deschideti catre o alta miscare, o miscare a spiritului, indreptata catre toate exact asa cum sunt, inclusiv totul din voi insiva? Si ce se schimba in voi si in jurul vostru atunci atunci cand urmati aceasta miscare? Asadar, lasati pentru un timp deoparte aceste distinctii, fara sa fiti nici pentru si nici impotriva lor. Acum puteti observa din nou ce se schimba in jurul vostru si in forta voastra interioara.
Acum haideti sa revenim la constiinta si la distinctia dintre bine si rau.
Binele exista numai acolo unde exista si raul. Binele se hraneste din rau si chiar ravneste la el pentru a se putea defini prin opozitie cu raul, pentru a se simti superior. In aceasta privinta, binele este de asemenea radacina raului.
Aici sunt pur si simplu la un nivel de observatie accesibil tuturor.
Ce precede sentimentul nostru de a fi buni si de a fi nevinovati?
Urmam o miscare a constiintei care ne cere acel tip de gandire si de comportament care ne vor garanta apartenenta la grupul nostru fundamental, care este inainte de toate, familia noastra de origine. Pentru noi, aceasta miscare a constiintei are un efect benefic. Ne simtim in siguranta si securizati. Oricine poate avea un somn bun avand constiinta impacata.
In acelasi timp, aceasta miscare ma obliga sa renunt la si sa-i exclud pe altii, sa nu le mai accord atentia mea binevoitoare. Pentru ca daca ar fi sa gandesc si sa simt ca ei, daca ar fi sa admit tot ce admit ei, as pune in pericol apartenenta mea la grupul meu. Voi (re)cunoaste imediat prezenta constiintei, pentru ca voi avea mustrari de constiinta – ma voi simti vinovat.
In aceasta situatie imi dau seama ca vina si inocenta sunt in mainile mele, ca si cum ar depinde de mine daca ma simt vinovat sau nevinovat. Constiinta mea ma informeaza si imi raporteaza in orice moment cum ma simt si ce fac. Tot ce imi ramane de facut este sa-i preiau fraiele.

Penitenta
Cand ma simt vinovat trebuie sa actionez astfel incat sa ma simt din nou nevinovat. Asta inseamna ca trebuie sa fac ceva, indiferent de costuri, care sa-mi redea sentimentul de securitate, de apartenenta. Trebuie sa decid in favoarea unui lucru sau altuia. Astfel, raman responsabil de deciziile mele si de soarta mea – precum si de soarta celor pe care ii resping. Imi fac singur norocul si le fac si lor norocul; de fapt, nenorocul.
Fara sa bagam de seama, ajungem in planul dreptatii. Dreptatea vrea sa reinstaureze binele si sa ceara raului socoteala pentru a repara si plati pentru cele intamplate, in concordanta cu regulile constiintei mele. Daca acest lucru nu functioneaza, exista optiunea eradicarii raului.
In tot acest proces eu actionez in armonie cu dumnezeul constiintei mele, dumnezeul care este de acord cu dreptatea mea. Asadar am dreptul sa impun dreptatea mea si a lui si pot fi sigur de rasplata lui si de apartenenta mea.
Haideti sa ne oprim aici pentru un moment.

Dumnezeul meu
Acest dumnezeu exista? Poate exista un astfel de dumnezeu? Exista oare un dumnezeu care este al meu si pe care altii trebuie sa-l urmeze pentru a fi drepti și poate chiar sa ma urmeze pe mine si constiinta mea? Este el pe deplin si cu-adevarat dumnezeul meu si ceilalti trebuie sa aiba acelasi dumnezeu pe care sa-l urmeze pentru a se simti drepti? Sau au dumnezeul lor propriu, asemenea mie, care sta in spatele constiintei lor si care ii transforma in oameni drepti daca il urmeaza pe el si ii resping pe ceilalti, inclusiv pe noi, asa cum si noi i-am respins la randul nostru? Supunandu-se dumnezeului lor, nu sunt ei oare de partea dreaptatii si noi de partea nedreaptatii, astfel ca trebuie sa ne judece si sa ne excluda pentru a putea simti ca ei sunt cei care au dreptate?
Aici ne este infatisata ingustimea asupritoare a miscarilor constiintei noastre si a constiintei celorlalti cu toate consecintele ei.
Mi-e teama ca unii dintre dvs. ar putea obiecta, gandindu-se ca m-am indeparat prea mult de subiectul principal, concentrandu-ma pe prejudecati si pe modul in care acestea stau in drumul succesului professional. Dar sunt inca pe calea in discutie si am acoperit mare parte din ea.

Penitenta ca echilibrare
O alta miscare a constiintei intra in actiune la aceasta rascruce. Este oarecum asemanatoare cu cea prezentata in pasajul despre bogatie, dar cu alt rezultat. In ceea ce priveste bogatia, ea duce la succes si castig; aici ea duce la esec si pierdere.
Aceasta miscare a constiintei vegheaza asupra echilibrului intre a da si a lua. Avem constiinta impacata atunci cand, dupa ce am luat, dam, astfel incat echilibrul este restabilit, ceea ce permite ca procesul de a lua si a da sa fie in continuare posibil si astfel fiecare sa castige in mod egal prin aceasta reciprocitate.
Exista o miscare corespondenta legata de dreptate si vina. Dar aceasta functioneaza invers. O cunoastem drept penitenta si cainta.
Ce inseamna penitenta si cainta? Penitenta inseamna ca imi fac singur rau, ca ma ranesc singur sau ii ranesc pe altii, cauzand suferinta si ranind.
Atunci cand ispasesc pentru o faradelege, imi fac ceva mie, ceva care ma raneste si ma doare, astfel incat sa platesc pretul pentru ce am facut. In schimbul raului pe care l-am cauzat, primesc reasigurari din partea constiintei mele ca pot apartine din nou.
Cum as putea fi salvat eu si ale mele? Oare constiinta noastra ne ajuta sau ne face rau in acest caz? Este ispasirea in serviciul sau in defavoarea vietii noastre? Nu ne face oare rau vietii noastre si a celorlalti?

Dumnezeul constiintei
Este oare dumnezeul asa-zis suverna si stapan aflat in spatele acestor miscari ale constiintei acelasi cu dumnezeul creatiei, cel care este asadar binevoitor in privinta tuturor celor ce sunt? Poate el sa se opuna lucrurilor pe care el insusi le-a creat astfel? Sau a fost transformat in dumnezeul nostru, pentru ca el sa indreptateasca si sa rasplateasca miscarile constiintei noastre, indiferent cat de ingrozitoare sau mortale ar fi acestea pentru noi si pentru ceilalti?
Care este recompensa lui? Este asigurarea si increderea ca putem apartine, atat lui, cat si grupului nostru, chiar daca va insemna sa platim cu viata noastra sau cu vietile altora.

Celalalt Dumnezeu
Sper ca am fost clar asupra nevoii acute de edificare a acestui tip de constiinta – pe de o parte, recunoscand-i importanta in si pentru relatiile noastre, iar pe de alta parte, aducand la lumina limitarile ei. Aceasta clarificare expune absurditatea multor revendicari facute de catre aceasta constiinta si aroganta cu care se plaseaza singura in locul lui Dumnezeu, indraznind sa fie stapana peste viata si moarte, peste bunastare si dezastru, si nu numai peste noi, in aceasta viata, ci mult mai departe, pentru eternitate.
Dupa aceasta pregatire, sunteti gata sa depasiti granitele constiintei, sa mergeti si sa cautati o iesire, sa va aventurati intr-o directie care sa ne conduca la o rezonanta cu miscarea creatoare? Eu o numesc miscare a spiritului, care lucreaza nevazut in orice lucru, si-n spatele vinovatiei, si-n spatele ce ceea ce vreau sa transmit aici, slujind o iubire care aduce laolalta tot ce miscarile constiintei incearca sa separe si sa puna in opozitie.
Voi prezenta cateva deliberari fundamentale pe aceste teme inainte de a trece la aplicarea lor practica in incercarile noastre profesionale.

Miscarile spiritului
Aristotel observa ca tot ce exista se misca si ca aceasta miscare nu ar putea proveni din ceea ce deja exista, ci trebuie sa provina de altundeva. Astfel a ajuns la concluzia ca trebuie sa existe un prim miscator (o prima cauza creatoare a toate - un motor creator universal).
Aceasta cauza prima trebuie ca este de natura spirituala pentru ca tot ce se misca, se misca atat de plin de sens, in concordanta cu alte lucruri care se misca cu ea, intr-o interactiune, la fel, atat de plina de sens. Deci, avem aceasta putere care misca totul. Ne putem imagina o a doua putere langa aceasta sau o putere ce o precede? Nu ne putem imagina asta pentru ca aceasta ar fi atunci primul motor. Astfel, totul este miscat de un prim miscator nemiscat. Primul miscator este cauza intregii existente. Are puterea creatoare care aduce totul la existenta si care tine totul in miscare, asa cum este.
Cum putem concepe asa ceva? Totul incepe sa existe pentru ca aceasta forta spirituala il gandeste, pentru ca il gandeste si il doreste, asa cum este. Gandeste si misca totul intr-un mod creator. Ce decurge din asta?
1. Este de neconceput ca ar putea exista ceva care sa se opuna acestui spirit creator sau ca ar putea exista ceva ce acest spirit sa respinga sau sa piarda. Pana la urma unde s-ar putea intoarce daca nu tot la / in acest spirit, inapoi la sursa lui?
2. Se poate ceva ridica deasupra acestui spirit creator? Cum ar putea ceva ce exista sa merite pedepsit sau sa fie recompensat pentru ceva ce a facut, tinand cont de faptul ca nimic nu se misca de la sine intr-un mod care fie sa il apropie fie sa il indeparteze de acest spirit?
3. Poate sa existe orice fel de vinovatie sau nevinovatie inainte de acest spirit? Poate cineva sa raneasca pe altcineva sau sa ia viata cuiva fara ca acest spirit sa doreasca asta si sa indeplineasca dorinta prin intermediul acestei persoane?
Asadar, pot oare exista criminali si victime avand in vedere acest lucru; se poate simti cineva mai rau si altcineva mai bun in fata acestui spirit creator?
4. Putem noi presupune ca venirea si moartea noastra sunt evenimente ce se intampla doar o singura data in conditiile in care toata viata merge mai departe? Este ceea ce trebuie sa dispara mai putin in acord cu aceasta miscare creatoare? Si oare, in cele din urma, ceea ce ia sfarsit se termina oare pentru totodeauna ca si cum dupa ce i-a trecut timpul in aceasta lume a disparut definitiv?
5. Putem observa ca orice succesiune de lucruri sau proces se dezvolta pe baza interdependentei dintre a miscarile opuse. Spiritul creator foloseste aceste miscari opuse si directiile lor diferite pentru a le aduce impreuna intr-o etapa urmatoare, in asa fel incat prin aceasta interactiune a contrariilor, aceste miscari vor fi jucat roluri diferite, dar de importanta egala, servind unui scop comun prin care spiritul a creat ceva nou tocmai din opozabilitatea lor. O femeie si un barbat sunt reprezentari ale acestui lucru. Astfel, asa numitul „bun” si asa numitul „rau” sunt dorite in egala masura si se afla in egala masura in serviciul spiritului.
6. In aceste conditii, ne mai este oare permis sa ne para rau pentru unii ca si cum acest lucru ar fi insemnat ca soarta lor a fost mai putin in mainile acestei forte creatoare, ca au fost poate mai putin ghidati sau mai putin protejati de catre ea?

In acest moment pentru cei mai multi apare o intrebare: Cum ramane cu liberul arbitru?
Liberul nostru arbitru este de asemenea o miscare a spiritului, orice am decide. Nu poate fi pentru sau impotriva unei miscari a spiritului.
Si ce se intampla cu cei care raman sclavii constiintei curate si a mustrarilor de constiinta? Sunt ei separati de miscarile acestui spirit?
Fiind in opozitie cu miscarile spiritului ei trebuie sa apartina unui lucru care intr-un final permite si intareste noul.

Cuvinte de intelepciune
1. Doar mortii pot invia din morti.
2. Multe lucruri se misca mai repede incet.
3. Respecta pauzele.
4. Sarguinta uneste.
5. Repetitia adesea aprofundeaza.
6. Traim pentru ca altii traiesc.
7. Mana intinsa duce la impacare.
8. Ramanem puternici in interiorul granitelor noastre.
9. Mult din ceea ce pare ascuns ne zambeste.
10. Camuflajul induce in eroare.
11. Rasul din inima ramane larg deschis.
12. Linistea diminetii aduna gandurile.
13. Ce amanam se va-ntampla adesea prea tarziu.
14. De ceea ce excludem avem nevoie.
15. Soarele inainteaza pe calea sa. El ne spune: „Hai, mergi cu mine!”
16. Fiecare chemare este diferita.
17. Respectul arata recunostinta.
18. Protestele vin de la cei slabi.
19. Spre ce sunt atras? Mereu spre pamant.
20. Noi stam fermi pe pamant.
21. Nimic nu este impotriva noastra.
22. Tot ce are insemnatate va functiona.
23. Zambetele inveselesc.
24. Bucuria purifica.
25. Abundenta ne dezgoleste.
26. Ezitarea face sa pierzi cu usurinta.
27. Daca ajuta intr-adevar se va vedea mai tarziu.
28. Limitarile deschid.
29. Usile inchid.
30. Cine se impotriveste, pierde.